spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
duminică, septembrie 19, 2021

Proiectele rezidențiale domină piața construcțiilor din Cluj în 2021, valoare estimată 3 mld. euro

Must read

Mai mult de jumătate dintre proiectele de construcție din Cluj sunt reprezentate de sectorul rezidențial, arată o analiză realizată de compania de proiectare topografică Graphein, în colaborare cu IBC Focus. Valoarea totală a pieței construcțiilor din Cluj este estimată la 3 miliarde de euro.

În ciuda contextului dificil generat de criza de coronavirus, piața construcțiilor din Cluj se menține pe un trend ascendent, peste 2.000 de proiecte aflându-se în diverse etape de execuție. Potrivit unei analize realizate de compania de proiectare topografică și scanare 3D Graphein, în colaborare cu IBC Focus, vedetele acestui sector rămân ansamblurile rezidențiale. „Analiza noastră, confirmată de semnalele din piață, indică faptul că mai bine de jumătate din piață este acoperită de proiectele rezidențiale. În ciuda contracției economiei, acest sector nu și-a oprit turația, o explicație fiind faptul că vorbim de un portofoliu locativ încă deficitar, mai ales la nivelul locuințelor noi. Asta face ca cererea să se mențină la un nivel suficient de înalt pentru a alimenta noi proiecte imobiliare la nivelul Clujului”, declară Eugen Ursu, Managing Partner și co-fondator al Graphein.

Datele din analiza Graphein și IBC Focus au fost colectate în ultimele 12 luni și cuprinde proiectele în toate stadiile de execuție: finalizat, construire, amenajare, proiectare, autorizare, demolare, înainte de execuție, intenție. Cifrele arată că, din totalul de 2.042 de proiecte, 1.158 erau reprezentate de apartamente, vile sau alte tipuri de construcții rezidențiale. Sumele investite în proiectele imobiliare private se ridică la aproximativ 777,5 milioane de euro.

Pe locul doi se situează proiectele de birouri și cele comerciale. În perioada analizată, au fost identificate 279 de proiecte în această arie, valoare cumulată a investițiilor în aceste obiective fiind de 830 milioane de euro. În aceeași perioadă în Cluj erau în proiect 153 de hoteluri și obiective de relaxare, 145 de construcții sociale și comunitare, precum și 126 de proiecte în zona industrială.

Radiografia pieței arată că sectorul este unul matur, în care majoritatea proiectelor (aproxima-tiv 1.433) se află în fază avansată de execuție (construcție, amenajare sau finalizate). Alte 609 de proiecte se află în fază incipientă (autorizare, proiectare, înainte de execuție sau chiar intenție).

Din punct de vedere a dimensiunii proiectelor, cele mai multe au o valoare mică (sub 200.000 de euro, fiind vorba cel mai probabil de locuințe construite în regie proprie), în timp ce 457 de investiții depășesc valoarea de un milion de euro, fiind încadrate la proiecte mari. Peste 570 de proiecte sunt încadrate la categoria medii (între 200.000 și un milion de euro).

(sursa: Mediafax)

- Advertisement -spot_img

More articles

- Advertisement -spot_img

Latest article