spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
vineri, septembrie 17, 2021

USR-PLUS: Ordinul de ministru privind navigația pe Tarnița. Forma aprobată de minister include prevederi pe care Tișe le-a refuzat în ședința de consiliu

Must read

Agitație printre tinerii politicieni din USR-PLUS. Aceștia îl acuză pe președintele CJ Cluj, Alin Tișe, că nu dorește să aplice un ordin de ministru într-o variantă pe care venea cu câteva amendamente la proiectul inițial.

Ministrul USR PLUS al Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă, a anunțat marți că a semnat ordinul prin care navigația cu motoare termice se interzice pe lacurile Tarnița și Fântânele. Chiar dacă președintele Consiliului Județean a prezentat documentul ca pe o victorie, lucrurile nu stau chiar așa. Ordinul de ministru conține măsuri pe care Tișe le-a refuzat în varianta inițială a regulamentului din rațiuni doar de el înțelese.

Țineți minte un nume: Ovidiu Nistor. Este consilierul județean de la USR PLUS care s-a implicat activ promovarea dezbaterii publice și în realizarea regulamentelor privind navigația pe cele două lacuri. La ședința de Consiliu Județean în care s-a dezbătut regulamentul, Nistor a prezentat cu un set consistent de propuneri, culese de la echipa USR PLUS și de la cetățeni, turiști sau proprietari de cabane din zonă. Alin Tișe a preferat să refuze și chiar să persifleze amendamentele.

„Alin Tișe s-a opus din start ideilor noastre, care erau de bun simț. Din fericire, ministrul Cătălin Drulă și cei din minister au considerat că propunerile noastre sunt utile și necesare. Ca urmare, amendamentele propuse de mine și de echipa USR PLUS din Consiliul Județean au fost incluse în ordinul de ministru și trebuie puse în practică de Alin Tișe. Totul s-a făcut transparent, în etapa de consultare publică realizată de Ministerul Transporturilor„, a subliniat Ovidiu Nistor.

Iată ce măsuri au fost incluse în ordinul de ministru după etapa consultării publice:

            ▪          amenajarea unor locuri speciale pentru lansarea și acostarea ambarcațiunilor

            ▪          delimitarea zonelor de navigație prin instalarea de balize

            ▪          instalarea de indicatoare de semnalizare și inscripții de avertizare

        ▪   interzicerea utilizării de combustibili precum bioetanol și biodiesel și orice tip de motor cu ardere

Atitudinea lui Alin Tișe a fost penalizată și de Camelia Sălcudean, noul președinte al USR PLUS Cluj. „Dacă ipocrizia ar fi ilegală, Alin Tișe ar fi acum în plină anchetă. Președintele Consiliului Județean a fost arogant, răutăcios, complet necooperant față de propunerile USR PLUS, pe care acum le-am găsit apoi în ordinul de ministru. Invitația noastră către domnul Tișe este la colaborare. Este adevărat, la Cluj USR PLUS este în opoziție, însă avem consilieri județeni de bună credință, competenți, care doresc să ajute comunitatea și care au o mulțime de soluții inteligente. Nu trebuie decât ascultați”, a spus Camelia Sălcudean.

- Advertisement -spot_img

More articles

- Advertisement -spot_img

Latest article