Alina Mungiu-Pippidi acuză faptul că “Statul Paralel” i-ar fi fabricat reputația Generalului Ciucă pe care îl numește: Generalul armatei moarte

Generalul armatei moarte are misiunea să păstreze actuala putere, pe care liberalii au reușit să o piardă, adică să mențină la putere statul paralel, adunînd lîngă nucleul liberal și nuclee din alte partide, procedură brevetată de Traian Băsescu cînd a rămas fără majoritate și l-a însărcinat pe generalul Oprea.

Sursa: Opinia Timisoarei

Conform biografiei sale oficiale, generalul Ciucă a condus soldaţii români în prima bătălie în care am fost combatanţi activi după al doilea război Mondial, bătălia de la Nassiria (Irak, mai 2004), în al doilea război din Golf. Acesta e principalul merit al generalului din Balotești, în afară de opțiunea sa politică pentru PNL după ce Klaus Iohannis a ajuns președinte.

Înțeleg că la Muzeul Național Militar chiar la intrare există o magnifică comemorare a acestei bătălii și a generalului erou, dar, după cum remarcă vizitatorul, e vorba de o bătălie din anul 2004, în vreme ce pe Wikipedia ca și în toate sursele militare și jurnalistice bătălia de la Nassiria a avut loc în anul 2003. Nu a fost chiar o victorie, ci unul din acele locuri superficial cucerite de americani după o primă ambuscadă, după care au ales să treacă mai departe, lăsînd în urmă un oraș în care insurgenții s-au camuflat pentru atacuri viitoare.

Un asemenea atac asupra unei patrule de noapte românești în 2004 devine, în relatări ulterioare de pe Hotnews, Romania Actualitati, Magazin Istoric, ”bătălia de la Nassiria” o poveste spusă de o mînă de jurnaliști obscuri care devine o bătălie și un mit fără nici un fel de dovezi (cum ar fi un extras dintr-un jurnal de luptă). Nici o coroborare, de nicăieri, și mai sunt oameni în armată și familii care jelesc pe cei căzuți în Iraq și Afghanistan care nu au loc în Muzeul Militar.

Dar așa fabrică Statul Paralel reputațiile. Și iată una care ajunge la maturitate, la momentul pentru care a fost pregătită, adică momentul în care singura entitate capabilă să construiască o majoritate e chiar SP, că nimic altceva nu taie prin toate partidele. Politica a eșuat, așa infiltrată cum era. Hai cu gradul mai pe față, afirmă Alina Mungiu Pippidi pe România Curată.

Generalul armatei moarte are misiunea să păstreze actuala putere, pe care liberalii au reușit să o piardă, adică să mențină la putere statul paralel, adunînd lîngă nucleul liberal și nuclee din alte partide, procedură brevetată de Traian Băsescu cînd a rămas fără majoritate și l-a însărcinat pe generalul Oprea.

Sursa Flux24.ro CITEȘTE MAI MULT AICI.