Candidatul Fidesz la funcţia de preşedinte al Ungariei a vizitat maghiarii din Ucraina Subcarpatică

Preluare: Hirado.hu

Berehove, vineri, 4 martie 2022 (MTI) – În calitate de ambasador al binefacerii din partea Serviciului de Caritate al Bisericii Reformate din Ungaria, Katalin Novák, candidatul Fidesz la funcţia de preşedinte al Ungariei, s-a deplasat personal în Ucraina Subcarpatică pentru a evalua situaţia populaţiei de acolo şi cea a refugiaţilor din celelalte zone ale Ucrainei, care au căutat adăpost în regiunea aceasta vecină cu Ungaria.

Katalin Novák a sosit la Berehove împreună cu episcopii celor patru eparhii reformate ale Ungariei şi a luat parte la o slujbă organizată în comun cu liderii şi preoţii Eparhiei Reformate din Ucraina Subcarpatică.

În biserica reformată din Berehove, Katalin Novák a spus: “noi, maghiarii, ne sprijinim unii pe ceilalţi, ne putem baza unii pe alţii. Uneori omul poate oferi ajutor prin fapte, uneori, prin vorbe, alteori, prin simpla sa prezenţă. Simt că acum tot ce putem face este să fim aici, împreună cu voi, alături de voi”, a spus ambasadorul binefacerii din partea Serviciului de Caritate al Bisericii Reformate din Ungaria.

Politicianul maghiar a afirmat că dispute există şi în Ungaria, “sunt anumite subiecte asupra cărora nu suntem de acord, însă acum, toată lumea se gândeşte la maghiarii din Ucraina Subcarpatică, inima noastră bate împreună pentru voi”.

Ungaria îi întâmpină pe toţi refugiaţii drept oaspeţi; aceştia pot rămâne în ţară atâta timp cât au nevoie să rămână, a spus. Novák a evidenţiat rolul pe care îl au oamenii care au rămas acasă şi care servesc comunitatea. “La fel ca de atâtea ori în istoria Ungariei, vom trece şi peste această situaţie dificilă şi vom deveni mai puternici”, a mai spus.

Katalin Novák a vizitat, apoi, familiile cu mulţi copii şi persoanele singure din Berehove, respectiv s-a deplasat la unul dintre adăposturile amenajate pentru refugiaţi. Peste tot, aceasta a împărţit şi ajutoare pentru cei în nevoie. În cele din urmă, a pregătit pâine împreună cu personalul de la brutăria centrului diaconal al Bisericii Reformate din Ucraina Subcarpatică, pâinea urmând să ajungă tot la oamenii aflaţi în dificultate.

Adresându-se presei publice din Ungaria, Katalin Novák a subliniat: în Ungaria este pace acum, “iar noi vom păstra această pace, tocmai de aceea, noi nu ne amestecăm în acest război şi nu dorim să fim implicaţi în acest război”. Atât în patria-mamă, cât şi în Ucraina Subcarpatică are loc o cooperare care va oferi ajutor tuturor celor care au nevoie de el, a subliniat Novák.