VIDEO | Marea dezamăgire a lui Neagoe de când a venit la “U” Cluj: “Trebuia să avem mai multe puncte!”. Argumentele tehnicianului

La finalul derby-ului cu rivala CFR, pierdut cu 1-2, antrenorul Eugen Neagoe a făcut o analiză a rezultatelor obținute în campionat de când a preluat banca tehnică a Universității Cluj.

“Acum vreau să vorbesc referitor la cele 9 etape de când sunt eu antrenor, exceptând cele două meciuri de Cupă (2-0 cu Concordia Chiajna și 1-1 cu CFR Cluj – n.red.). În cele 9 etape de când sunt eu aici am acumulat 12 puncte. Din punctul meu de vedere e puțin. Trebuia să avem mai multe după tot ce am arătat pe teren. Puteam să avem cel puțin 5-6 puncte mai mult (astfel, “U” Cluj ar fi fost acum între primele 8 echipe, nu pe penultima poziție -n.red.). Dar asta este realitatea în acest moment. Trebuie să fim mult mai pregătiți pentru fiecare joc. Avem în continuare jocuri (dificile – n.red.). Și asta nu pentru că urmează FCSB-ul sau Universitatea Craiova. Toate jocurile sunt foarte, foarte grele, încrâncenate. Toate echipele își doresc puncte. Nu mai sunt echipe ca anul trecut care s-au retras după tur sau în ianuarie (Neagoe face trimitere la Gaz Metan Mediaș și Academica Clinceni, echipe depunctate de mai multe ori și desființate la finalul sezonului din cauza problemelor financiare – n.red.). Mă rog, între ghilimele s-au retras, dar erau așa, doar să bifeze meciuri, jucau cu juniori, se știau retrogradate. Lupta va fi destul de dură, dar am încredere în echipa noastră, în jucătorii pe care îi antrenez. Trebuie să acumulăm cât mai multe puncte, să ieșim din această zonă (a retrogradării – n.red.). Cu o victorie, cu două victorii legate urci foarte mult în clasament. Ați văzut ce se întâmplă cu echipe care sunt acolo, și câștigă două jocuri, imediat visau la play-off. Chindia are cu un punct mai mult decât noi. A avut o perioadă foarte bună. Putem să facem și noi patru victorii la rând. Nu ne împiedică nimeni. Trebuie să jucăm foarte bine”, a spus Neagoe la conferința de presă de duminică.

Articolul precedentSPECIAL | NOTELE fotbaliștilor de la CFR și Universitatea la finalul ultimului episod din derby-ul Clujului
Articolul următor“U” Cluj ia măsuri după două înfrângeri consecutive în campionat. Neagoe va avea sub comandă un fost fundaș de la FCSB
Experiență profesională: Editorialist, reporter, producător și realizator de emisiuni la Cluj Live, 24 octombrie 2022 - prezent Redactor la Povești din Sport, 12 februarie 2018 - prezent Reporter la Prima Sport (în trecut Look Sport, respectiv Look TV), 23 ianuarie 2018 - 12 septembrie 2022 Corespondent al redacției de sport Prima TV București, 1 martie 2021 - 12 septembrie 2022 Producător al emisiunii Look Sport Special, 1 februarie 2021 - 12 septembrie 2022 Producător al emisiunii Rezumatele etapei Ligii 1, 1 decembrie 2020 - 12 septembrie 2022 Reporter la Ziua de Cluj, 6 iulie 2016 - 8 ianuarie 2018 Realizator al emisiunii sportive ZIUAlive, 19 februarie 2017 - 29 mai 2017 Invitat al emisiunii ”1 la 1”, de la Realitatea FM Cluj, 17 iulie 2017 - 8 ianuarie 2018 Redactor la CityNews Cluj, 8 aprilie 2019 - 6 august 2019 Redactor la Elita României, 18 martie 2019 - 10 februarie 2020 Redactor colaborator la Gazeta Sporturilor, 8 ianuarie 2018 - 31 ianuarie 2018; februarie 2019 Alte publicații unde am scris: La Masa Verde (2014 - 2016), Cunoașterea e putere (2015 - 2016), Casiansoneriu.ro (2018 - 2020), Fotbal pe Afiș (2021 - 2022), Presa Locală (2016) Stagii de practică: Radio Renașterea Studii: Absolvent al Liceului Pedagogic ”Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, secția Științe Sociale, în anul 2013 În 2019 mi-am susținut lucrarea de licență în jurnalism ”Activitatea lui Miodrag Belodedici, reflectată în presă” la Facutatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC), din cadrul UBB Cluj Cărți publicate: Belodedici: Românul care a triumfat de două ori în Cupa Campionilor Europeni (2020) Alte informații: Premiu pentru participarea la concursul județean de poezie ”Versuri pentru suflet”, organizat de Biblioteca Județeană Cluj, în anii 2021 și 2022 Am participat la cursurile de acordare a primului ajutor, organizate de SMURD, în Cluj-Napoca, pe 14 ianuarie și 9 septembrie 2023 Colaborator al Anuarului presei clujene în anii 2017, 2018, 2019, 2020, 2021 și 2022 Site personal: www.robertpopanews.wordpress.com Adresă de e-mail: robertpopa1994@gmail.com