NEWS ALERT | Eșec drastic pentru CFR Cluj la Sivasspor. A doua repriză a fost de coșmar pentru ardeleni

CFR Cluj a pierdut și a doua confruntare cu Sivasspor, de această dată la o diferență mai mare decât în Gruia. Turcii s-au impus pe teren propriu cu 3-0, rezultat care o obligă pe formația lui Dan Petrescu să câștige cu Ballkani în ultima etapă ca să nu piardă locul 2, care duce la barajul pentru optimile Conference League.

Mai jos aveți comentariul LIVE TEXT al partidei realizat de Cluj Live:

Minutul 94 – Fluier final. Sivasspor – CFR Cluj 3-0. S-a terminat și meciul din Kosovo. Ballkani – Slavia Praga 0-1.

Minutul 87 – Petrila trage din lovitură liberă, dar mingea ajunge direct în brațele portarului. Camerele TV îl surprind pe Dan Petrescu extrem de nervos.

Minutul 85 – Nicio acțiune notabilă nu a mai avut loc după al treilea gol înscris de Sivasspor.

Minutul 78 – A intrat Hoban în locul lui Boateng.

Minutul 75 – Vești proaste și din Kosovo. Slavia o conduce pe Ballkani și astfel CFR e obligată să câștige ultimul meci din grupa G pentru a nu pierde locul 2.

Minutul 73 – Yatabare realizează dubla după ce Scuffet a respins inițial o minge șutată de un coleg și e 3-0 pentru Sivasspor în meciul cu CFR.

Minutul 71 – Gradel era cât pe ce să facă 3-0 pentru Sivasspor.

Minutul 70 – Intră Petrila în locul lui Deac. Intră și Braun, și iese Cvek.

Minutul 69 – CFR nu reușește să profite de o fază care l-a găsit pe goalkeeperul advers ieșit din poartă.

Minutul 65 – Se conturează o noapte de coșmar. Janga își dă autogol și Sivasspor conduce acum cu 2-0. La acest scor, CFR nu mai poate ajunge direct în optimi. Îi rămâne doar varianta locului 2, care duce la un baraj cu o echipă de pe locul 3 din grupele Europa League pentru accederea în optimi.

Minutul 64 – Boateng faultează un adversar și provoacă o lovitură liberă.

Minutul 61 – Cvek e faultat, iar CFR primește lovitură liberă, terminată însă fără o acțiune concretă.

Minutul 55 – Execută Manea, însă mingea a ajuns direct în brațele portarului.

Minutul 54 – Erdogan Yeșilyurt de la Sivasspor vede un cartonaș galben.

Minutul 53 – CFR primește lovitură liberă după un henț al gazdelor.

Minutul 52 – Scorul din Ballkani – Slavia e în continuare 0-0.

Minutul 46 – A început a doua repriză. La gazde, Gradel a intrat în locul lui Ciftci. La CFR, Burcă l-a înlocuit pe Kolinger în apărare.

Minutul 45+3 – Boateng trage mult peste poarta lui Sivasspor și gazdele intră la cabine în avantaj. Sivasspor – CFR Cluj 1-0. Revenim în LIVE TEXT peste 15 minute.

Minutul 36 – Janga reia puțin peste poartă, cere corner, dar arbitrul nu dă nimic.

Minutul 35 – În continuare e egalitate între Ballkani și Slavia, scor 0-0.

Minutul 29 – Ocazie de 1-1. Roger primește o pasă de la Janga, șutează, dar balonul e scos în corner.

Minutul 23 – Gol Sivasspor. Yatabare marchează la capătul unui corner. Poziția e suspectă de offside.

Minutul 22 – Cvek împiedică în ultima clipă un gol al turcilor.

Minutul 19 – Scuffet o salvează pe CFR la un șut expediat de Yatabare. La scurt timp, un alt jucător advers trimite peste poartă.

Minutul 16 – Saba trage, mingea pare să fie atinsă de Scuffet, dar nu se dă corner pentru Sivasspor. Reamintim că Saba e golgheterul turcilor, cu 5 goluri în toate competițiile.

Minutul 15 – Kolinger primește galben pentru fault și Sivasspor primește lovitură liberă dintr-o poziție mult mai bună decât CFR acum 2 minute.

Minutul 13 – CFR obține o lovitură liberă după ce Deac este faultat. Din păcate, mingea centrată de Deac spre colegii aflați aproape de careu e prinsă de portarul gazdelor.

Minutul 10 – Roger inițiază un contraatac promițător, dar mingea trimisă pentru Janga, care era în careu, e prea puternică și faza se stinge.

Minutul 8 – În celălalt meci din grupa CFR-ului, Ballkani e la egalitate cu Slavia Praga, scor 0-0.

Minutul 6 – Scuffet prinde o minge periculoasă șutată de un adversar.

Minutul 4 – Roger a avut o ocazie de gol pentru CFR după o centrare venită de la Janga.

Minutul 1 – A început meciul!

UPDATE ORA 20:53:

Foto: Facebook / Fotbal Club CFR 1907 Cluj

A venit seara cea mare pentru campioana României. De la ora 22:00, la Sivasspor, CFR Cluj încearcă să obțină a treia victorie în grupele Conference League. După 0-1 în meciul tur cu formația turcă, elevii lui Dan Petrescu au nevoie de un succes la două goluri diferență pentru a-și securiza calificarea în primăvara europeană cu o etapă înainte de finalul fazei grupelor. O victorie la două goluri diferență ar fi favorabilă clujenilor în cazul în care termină grupa la egalitate de puncte cu Sivasspor. CFR și Sivasspor (care beneficiază de un golaveraj mai bun) au câte 7 puncte în acest moment, în timp ce Slavia Praga (pe care CFR a învins-o de două ori) și Ballkani (cu care feroviarii au remizat în Kosovo, scor 1-1) au câte 4 puncte fiecare.

Vă așteptăm de la ora 22:00 pentru a citi cele mai importante momente din penultima partidă a vișiniilor din grupa G. Cu puțin timp înainte de startul jocului, vă vom prezenta primul 11 aliniat de Dan Petrescu.

Foto: UEFA.com

Articolul precedentVIDEO | Momentul în care doi pietoni sunt spulberati în timp ce traversau o stradã din Dej
Articolul următorSPECIAL | NOTELE primite de jucătorii lui Dan Petrescu după lecția de fotbal primită de la Sivasspor. De ce nu trebuie judecat Scuffet
Popa Robert
Experiență profesională:Editorialist, reporter, producător și realizator de emisiuni la Cluj Live, 24 octombrie 2022 - prezentRedactor la Povești din Sport, 12 februarie 2018 - prezentReporter la Prima Sport (în trecut Look Sport, respectiv Look TV), 23 ianuarie 2018 - 12 septembrie 2022Corespondent al redacției de sport Prima TV București, 1 martie 2021 - 12 septembrie 2022Producător al emisiunii Look Sport Special, 1 februarie 2021 - 12 septembrie 2022Producător al emisiunii Rezumatele etapei Ligii 1, 1 decembrie 2020 - 12 septembrie 2022Reporter la Ziua de Cluj, 6 iulie 2016 - 8 ianuarie 2018Realizator al emisiunii sportive ZIUAlive, 19 februarie 2017 - 29 mai 2017Invitat al emisiunii ”1 la 1”, de la Realitatea FM Cluj, 17 iulie 2017 - 8 ianuarie 2018Redactor la CityNews Cluj, 8 aprilie 2019 - 6 august 2019Redactor la Elita României, 18 martie 2019 - 10 februarie 2020Redactor colaborator la Gazeta Sporturilor, 8 ianuarie 2018 - 31 ianuarie 2018; februarie 2019Alte publicații unde am scris: La Masa Verde (2014 - 2016), Cunoașterea e putere (2015 - 2016), Casiansoneriu.ro (2018 - 2020), Fotbal pe Afiș (2021 - 2022), Presa Locală (2016)Stagii de practică: Radio RenaștereaStudii:Absolvent al Liceului Pedagogic ”Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, secția Științe Sociale, în anul 2013În 2019 mi-am susținut lucrarea de licență în jurnalism ”Activitatea lui Miodrag Belodedici, reflectată în presă” la Facutatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC), din cadrul UBB ClujCărți publicate:Belodedici: Românul care a triumfat de două ori în Cupa Campionilor Europeni (Editura Accent, Cluj-Napoca, 2020)Inima-i diamantul timpului: Versuri de reflecție, cu o temă aparent simplă, dar esențială, aceea de valorizare a timpului (Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2023)Personalități intervievate:Fotbal: Ioan Ovidiu Sabău, Miodrag Belodedici, Mircea Dridea, Emeric Dembrovschi, Emeric Ienei, Ioan Onacă, Dan Petrescu, Cristian Pustai, Dani Coman, Ionuț Popa, Costel Enache, Gabriel Paraschiv, Gabriel Giurgiu, Billel Omrani, Ciprian Deac, Antonio Semedo, Cosmin Tilincă, Lucian Goian, Maximilian Nicu, Dan Nistor, Remus Câmpeanu, Erik Lincar, Rică Răducanu, Arman Karamyan, Artyom KaramyanBox: Francisc Vaștag, Ilie Captari, Victor Lupo, Mihai Leu, Valentin SilaghiFormula 2: Mihai MarinescuHandbal: Flaviu Sâsâeac, Radu Lazăr, Horațiu Gal, Alin Bondar, Liviu HossuSkandenberg: Gabriel Popescu, Florian LazărTenis: Horia TecăuBaschet: Mircea Cristescu, Mihai Silvășan, Kyndall Dykes, Vlad Moldoveanu, Ousmane Barro, Rolland Torok, Tudor Jucan, Nandor Kuti, Branko CuicKickbox: Mircea Mitroescu, Ciprian SoraJudo: Florin BerceanMuzică: David DeajFizică: Claudiu TănăseliaCiclism: Ștefan ArseneJurnalism: Cornel Pumnea, Mihai Mironică, Ovidiu Ioanițoaia, Răzvan TomaIstorie: Cornel JurjuAlte informații:Premiu pentru participarea la concursul județean de poezie ”Versuri pentru suflet”, organizat de Biblioteca Județeană Cluj, în anii 2021 și 2022. Locul 2 pe județul Cluj la același concurs, în 2023Am participat la cursurile de acordare a primului ajutor, organizate de SMURD, în Cluj-Napoca, pe 14 ianuarie și 9 septembrie 2023Colaborator al Anuarului presei clujene în anii 2017, 2018, 2019, 2020, 2021 și 2022Site personal: www.robertpopanews.wordpress.comAdresă de e-mail: robertpopa1994@gmail.com