SPECIAL | Seara în care Neagoe i-a predat o lecție de fotbal lui FCSB, tot cu Dică antrenor. Repetă surpriza și în calitate de tehnician la “U” Cluj? + Chipciu, în teren la o victorie fantastică în fața roș-albaștrilor în Ghencea

A mai rămas o zi până la primul joc al Universității Cluj din returul Superligii României, împotriva vicecampioanei FCSB antrenată de Nicolae Dică, iar Cluj Live vă prezintă un episod de referință din cariera lui Eugen Neagoe, unul care demonstrează că actualul tehnician al studenților știe cum să gestioneze duelurile cu echipe puternice din prima divizie. Totul s-a întâmplat în urmă cu aproape 4 ani.

SINGURA ECHIPĂ CARE I-A DAT 4 GOLURI LUI FCSB

În ediția 2018-2019 a Ligii 1, Eugen Neagoe a devenit primul antrenor care reușește să se califice în play-off cu Sepsi Sf. Gheorghe, asta după un sezon regular încheiat pe locul 6, cu un bilanț de 10 victorii, 7 egaluri și 9 înfrângeri, și un golaveraj de 32-25. O astfel de performanță nu ar fi fost la fel de frumoasă fără un record uimitor înregistrat în confruntarea cu echipa care avea să termine sezonul regular cu cel mai bun atac, și anume 49 de goluri marcate. Despre FCSB este vorba, unde pe banca tehnică se afla Nicolae Dică, aflat la primul mandat de principal al roș-albaștrilor.

CITEȘTE ȘI – VIDEO | Apelul lui Neagoe în preajma derby-ului Universitatea Cluj – FCSB: “Îmi doresc un arbitraj imparțial. Suporterii au și ei o limită! Ne întrebăm după aceea de ce nu mai vin la stadion”

Era 5 decembrie 2018. Se desfășura etapa a 18-a. Până în acel moment, FCSB pierduse doar trei partide, dar niciuna la mai mult de un gol diferență. Asta până la meciul de pe terenul echipei antrenate de Neagoe. După 32 de minute, Gabriel Vașvari a deschis scorul pentru Sepsi. Patru minute mai târziu, Florin Ștefan a majorat avantajul. Se contura o seară de coșmar pentru vicecampioana României. În partea secundă, gazdele au scos o lovitură de pedeapsă, Tandia a transformat-o, iar FCSB era pentru prima oară condusă la trei goluri diferență în acea ediție de campionat. Reușitele lui Coman (minutul 61) și Rusescu (minutul 88) au reaprins speranțele în tabăra oaspeților, dar numai până în al patrulea minut de prelungire, când Bălgrădean a încasat al patrulea gol, autor fiind Mensah. Avea să fie primul și totodată singurul joc din campionatul 2018-2019 în care FCSB primește patru goluri. Dar coșmarurile roș-albaștrilor cu echipe unde s-au aflat oameni care în prezent își propun să facă din Universitatea Cluj o echipă respectată pe prima scenă, o echipă care să aspire la obiective cât mai înalte, nu se limitează doar la episodul din 2018. Mai jos, vom vorbi despre un meci uimitor trăit de Chipciu în urmă cu peste un deceniu.

CHIPCIU, ÎN TEREN LA O VICTORIE FANTASTICĂ ÎMPOTRIVA ROȘ-ALBAȘTRILOR ÎN GHENCEA. VA FI ULTIMUL MECI PENTRU MARIUS LĂCĂTUȘ LA CLUBUL FINANȚAT DE BECALI

Pe 6 martie 2011, când încă funcționa sub denumirea de Steaua, echipa roș-albastră primea o altă lecție de fotbal, de data aceea de la FC Brașov, unde printre fotbaliștii titularizați s-a aflat actualul component al Șepcilor Roșii, Alexandru Chipciu. Jucătorul originar din Brăila era pe atunci unul dintre cei mai talentați tineri din competiția internă. Avea să ajungă un an mai târziu chiar la clubul învins în acea seară cu 3-0 pe arena din Ghencea, în urma golurilor înscrise de Marian Cristescu (minutul 30), Felipe Teixeira (minutul 34) și Cristian Oroș (63), și să contribuie la câștigarea a trei titluri consecutive în Liga 1, a Cupei României, a Supercupei României și a două ediții de Cupa Ligii, plus un parcurs european până în optimile Europa League și o calificare în grupele Champions League. Revenind la partida din 2011, eșecul usturător suferit cu FC Brașov avea să aibă consecințe grave pentru Marius Lăcătuș. Antrenorul roș-albaștrilor va fi îndepărat de pe banca tehnică. De atunci, “Fiara” a rupt orice legătură cu clubul finanțat de Gigi Becali.

O altă curiozitate este că Teixeira s-a aflat în teren și în 2018, la meciul Sepsi – FCSB despre care am vorbit mai sus, dar de această dată a gustat din cupa amărăciunii. Teixeira era legitimat la formația din Capitală, ultima de altfel la care a evoluat în lunga sa carieră, o carieră care s-a întins până la aproape 39 ani.

Foto: Facebook / FC Universitatea Cluj

Dacă v-a plăcut materialul, dați LIKE paginii de facebook Cluj Live pentru a putea accesa cele mai recente articole publicate.

Articolul precedentSPECIAL | Cele 11 capitole unde CFR o domină pe Rapid în Superligă + La ce recorduri e întrecut Petrescu de Mutu și de ce se teme antrenorul giuleștenilor de meciul cu ardelenii
Articolul următorȘoc la Poliția Dej. Un ofițer s-a împușcat în cap chiar în fața colegilor săi
Popa Robert
Experiență profesională:Editorialist, reporter, producător și realizator de emisiuni la Cluj Live, 24 octombrie 2022 - prezentRedactor la Povești din Sport, 12 februarie 2018 - prezentReporter la Prima Sport (în trecut Look Sport, respectiv Look TV), 23 ianuarie 2018 - 12 septembrie 2022Corespondent al redacției de sport Prima TV București, 1 martie 2021 - 12 septembrie 2022Producător al emisiunii Look Sport Special, 1 februarie 2021 - 12 septembrie 2022Producător al emisiunii Rezumatele etapei Ligii 1, 1 decembrie 2020 - 12 septembrie 2022Reporter la Ziua de Cluj, 6 iulie 2016 - 8 ianuarie 2018Realizator al emisiunii sportive ZIUAlive, 19 februarie 2017 - 29 mai 2017Invitat al emisiunii ”1 la 1”, de la Realitatea FM Cluj, 17 iulie 2017 - 8 ianuarie 2018Redactor la CityNews Cluj, 8 aprilie 2019 - 6 august 2019Redactor la Elita României, 18 martie 2019 - 10 februarie 2020Redactor colaborator la Gazeta Sporturilor, 8 ianuarie 2018 - 31 ianuarie 2018; februarie 2019Alte publicații unde am scris: La Masa Verde (2014 - 2016), Cunoașterea e putere (2015 - 2016), Casiansoneriu.ro (2018 - 2020), Fotbal pe Afiș (2021 - 2022), Presa Locală (2016)Stagii de practică: Radio RenaștereaStudii:Absolvent al Liceului Pedagogic ”Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, secția Științe Sociale, în anul 2013În 2019 mi-am susținut lucrarea de licență în jurnalism ”Activitatea lui Miodrag Belodedici, reflectată în presă” la Facutatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC), din cadrul UBB ClujCărți publicate:Belodedici: Românul care a triumfat de două ori în Cupa Campionilor Europeni (Editura Accent, Cluj-Napoca, 2020)Inima-i diamantul timpului: Versuri de reflecție, cu o temă aparent simplă, dar esențială, aceea de valorizare a timpului (Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2023)Personalități intervievate:Fotbal: Ioan Ovidiu Sabău, Miodrag Belodedici, Mircea Dridea, Emeric Dembrovschi, Emeric Ienei, Ioan Onacă, Dan Petrescu, Cristian Pustai, Dani Coman, Ionuț Popa, Costel Enache, Gabriel Paraschiv, Gabriel Giurgiu, Billel Omrani, Ciprian Deac, Antonio Semedo, Cosmin Tilincă, Lucian Goian, Maximilian Nicu, Dan Nistor, Remus Câmpeanu, Erik Lincar, Rică Răducanu, Arman Karamyan, Artyom KaramyanBox: Francisc Vaștag, Ilie Captari, Victor Lupo, Mihai Leu, Valentin SilaghiFormula 2: Mihai MarinescuHandbal: Flaviu Sâsâeac, Radu Lazăr, Horațiu Gal, Alin Bondar, Liviu HossuSkandenberg: Gabriel Popescu, Florian LazărTenis: Horia TecăuBaschet: Mircea Cristescu, Mihai Silvășan, Kyndall Dykes, Vlad Moldoveanu, Ousmane Barro, Rolland Torok, Tudor Jucan, Nandor Kuti, Branko CuicKickbox: Mircea Mitroescu, Ciprian SoraJudo: Florin BerceanMuzică: David DeajFizică: Claudiu TănăseliaCiclism: Ștefan ArseneJurnalism: Cornel Pumnea, Mihai Mironică, Ovidiu Ioanițoaia, Răzvan TomaIstorie: Cornel JurjuAlte informații:Premiu pentru participarea la concursul județean de poezie ”Versuri pentru suflet”, organizat de Biblioteca Județeană Cluj, în anii 2021 și 2022. Locul 2 pe județul Cluj la același concurs, în 2023Am participat la cursurile de acordare a primului ajutor, organizate de SMURD, în Cluj-Napoca, pe 14 ianuarie și 9 septembrie 2023Colaborator al Anuarului presei clujene în anii 2017, 2018, 2019, 2020, 2021 și 2022Site personal: www.robertpopanews.wordpress.comAdresă de e-mail: robertpopa1994@gmail.com