SPECIAL | NOTELE acordate jucătorilor lui ”U” Cluj după cel mai frumos succes al sezonului. 2-1 cu FCSB

A fost o seară magică pentru elevii lui Eugen Neagoe pe Cluj Arena. Învinsă în ultimele două etape, Universitatea Cluj s-a revanșat față de suporteri și a realizat cel mai bun meci de când a revenit în prima ligă. Studenții s-au impus cu 2-1 în fața vicecampioanei României, FCSB, formație care venea după patru victorii consecutive în campionat.

Golurile care au ajutat-o pe Universitatea să urce de pe penultima poziție până pe locul 11 au fost marcate de Mamadou Thiam (min. 32) și Ioan Filip (min. 40). Reușita roș-albaștrilor a fost semnată de Andrei Cordea (min. 87), una care poate concura la capitolul spectaculozitate cu execuția lui Thiam. Ultimul a avut un meci excepțional, nu doar pentru că a deschis drumul spre primul succes al Șepcilor Roșii împotriva roș-albaștrilor după 15 ani, dar și pentru că a mai avut alte două ocazii (dintre care un șut în bară în prelungirile primei reprize). Tot atacantul senegalez i-a oferit lui Chipciu două pase din care fostul component al FCSB-ului putea înscrie.

În confruntarea de aseară s-a remarcat și Lorand Fulop, autor a două mari ocazii în prelungirile partidei, dar la care goalkeeperul advers, Ștefan Târnovanu, a reușit să intervină. Un merit aparte pentru victoria cu trupa lui Nicolae Dică îl are și Andrei Gorcea. Chiar dacă a primit un gol pe final, portarul Universității a scos în a doua repriză patru mingi periculoase (expediate de Compagno, Miculescu de două ori și Cordea) și astfel scorul a rămas favorabil clubului ardelean. Din minutul 57, gazdele au evoluat în inferioritate numerică. Romario Pires a primit roșu în urma unui fault asupra lui Compagno. Brazilianul mai avea un galben pe care l-a primit în minutul 19.

Iată și notele primite de fotbaliștii utilizați de antrenorul Eugen Neagoe în derby-ul cu FCSB:

ANDREI GORCEA – NOTA 9

MARIUS BRICEAG – NOTA 8

DENIS ISPAS – NOTA 8

OVIDIU PIȚIAN – NOTA 8

ȘTEFAN VLĂDOIU – NOTA 8

IOAN FILIP – NOTA 9

ROMARIO PIRES – NOTA 7,5

OVIDIU BIC – NOTA 8

LORAND FULOP – NOTA 8

MAMADOU THIAM – NOTA 10

ALEXANDRU CHIPCIU – NOTA 8,5

GABRIEL SIMION – NOTA 7,5

ADRIAN BĂLAN – NOTA 7

FLORIN ILIE – NOTA 7

ANTRENORUL EUGEN NEAGOE – NOTA 9

Dacă v-a plăcut materialul, dați LIKE paginii de facebook Cluj Live pentru a putea accesa cele mai recente articole publicate.

Articolul precedentDupă dezamăgirea trăită în Giulești, o altă problemă îl chinuie pe Dan Petrescu: “Trebuie să găsesc soluții. E foarte important!”
Articolul următorReacții VIDEO după “U” Cluj – FCSB 2-1 | Ce spune Chipciu despre șansele la play-off și schimbările simțite de Filip de când a venit Neagoe
Popa Robert
Experiență profesională:Editorialist, reporter, producător și realizator de emisiuni la Cluj Live, 24 octombrie 2022 - prezentRedactor la Povești din Sport, 12 februarie 2018 - prezentReporter la Prima Sport (în trecut Look Sport, respectiv Look TV), 23 ianuarie 2018 - 12 septembrie 2022Corespondent al redacției de sport Prima TV București, 1 martie 2021 - 12 septembrie 2022Producător al emisiunii Look Sport Special, 1 februarie 2021 - 12 septembrie 2022Producător al emisiunii Rezumatele etapei Ligii 1, 1 decembrie 2020 - 12 septembrie 2022Reporter la Ziua de Cluj, 6 iulie 2016 - 8 ianuarie 2018Realizator al emisiunii sportive ZIUAlive, 19 februarie 2017 - 29 mai 2017Invitat al emisiunii ”1 la 1”, de la Realitatea FM Cluj, 17 iulie 2017 - 8 ianuarie 2018Redactor la CityNews Cluj, 8 aprilie 2019 - 6 august 2019Redactor la Elita României, 18 martie 2019 - 10 februarie 2020Redactor colaborator la Gazeta Sporturilor, 8 ianuarie 2018 - 31 ianuarie 2018; februarie 2019Alte publicații unde am scris: La Masa Verde (2014 - 2016), Cunoașterea e putere (2015 - 2016), Casiansoneriu.ro (2018 - 2020), Fotbal pe Afiș (2021 - 2022), Presa Locală (2016)Stagii de practică: Radio RenaștereaStudii:Absolvent al Liceului Pedagogic ”Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, secția Științe Sociale, în anul 2013În 2019 mi-am susținut lucrarea de licență în jurnalism ”Activitatea lui Miodrag Belodedici, reflectată în presă” la Facutatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC), din cadrul UBB ClujCărți publicate:Belodedici: Românul care a triumfat de două ori în Cupa Campionilor Europeni (Editura Accent, Cluj-Napoca, 2020)Inima-i diamantul timpului: Versuri de reflecție, cu o temă aparent simplă, dar esențială, aceea de valorizare a timpului (Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2023)Personalități intervievate:Fotbal: Ioan Ovidiu Sabău, Miodrag Belodedici, Mircea Dridea, Emeric Dembrovschi, Emeric Ienei, Ioan Onacă, Dan Petrescu, Cristian Pustai, Dani Coman, Ionuț Popa, Costel Enache, Gabriel Paraschiv, Gabriel Giurgiu, Billel Omrani, Ciprian Deac, Antonio Semedo, Cosmin Tilincă, Lucian Goian, Maximilian Nicu, Dan Nistor, Remus Câmpeanu, Erik Lincar, Rică Răducanu, Arman Karamyan, Artyom KaramyanBox: Francisc Vaștag, Ilie Captari, Victor Lupo, Mihai Leu, Valentin SilaghiFormula 2: Mihai MarinescuHandbal: Flaviu Sâsâeac, Radu Lazăr, Horațiu Gal, Alin Bondar, Liviu HossuSkandenberg: Gabriel Popescu, Florian LazărTenis: Horia TecăuBaschet: Mircea Cristescu, Mihai Silvășan, Kyndall Dykes, Vlad Moldoveanu, Ousmane Barro, Rolland Torok, Tudor Jucan, Nandor Kuti, Branko CuicKickbox: Mircea Mitroescu, Ciprian SoraJudo: Florin BerceanMuzică: David DeajFizică: Claudiu TănăseliaCiclism: Ștefan ArseneJurnalism: Cornel Pumnea, Mihai Mironică, Ovidiu Ioanițoaia, Răzvan TomaIstorie: Cornel JurjuAlte informații:Premiu pentru participarea la concursul județean de poezie ”Versuri pentru suflet”, organizat de Biblioteca Județeană Cluj, în anii 2021 și 2022. Locul 2 pe județul Cluj la același concurs, în 2023Am participat la cursurile de acordare a primului ajutor, organizate de SMURD, în Cluj-Napoca, pe 14 ianuarie și 9 septembrie 2023Colaborator al Anuarului presei clujene în anii 2017, 2018, 2019, 2020, 2021 și 2022Site personal: www.robertpopanews.wordpress.comAdresă de e-mail: robertpopa1994@gmail.com