VIDEO | Anunțul conducerii lui CFR Cluj în urma accederii în fazele eliminatorii din Conference League: “Muncim la niște transferuri” + Principalul post vizat și informații despre situația financiară

Conducerea lui CFR Cluj s-a apucat de treabă imediat după victoria cu Ballkani, care i-a asigurat formației din Gruia calificarea în fazele superioare din Conference League. Întrebat de echipa Cluj Live care a fost prezentă la meci dacă sunt luate în vedere unele transferuri în iarnă, președintele clubului, Cristian Balaj, a dat un răspuns afirmativ.

“Deja noi muncim și la acest lucru [la aducerea unor jucători], și nu facem nimic întâmplător”, a spus Balaj în dialogul avut cu jurnaliștii la zona mixtă. Răspunsul oficialului de la CFR sugerează că se doresc jucători de calitate, care să-i permită echipei să aspire la un parcurs lung în primăvara Conference League și, totodată, la câștigarea celui de-al șaselea titlu consecutiv în Superligă.

STATISTICILE ÎI DEMONSTREAZĂ LUI CFR CLUJ CĂ MAI ESTE NEVOIE DE UN ATACANT

Foarte probabil, unul dintre posturile vizate de campioana României este cel de atacant. În conferința de presă de dinaintea jocului cu Ballkani, Dan Petrescu amintea că a început sezonul cu anumiți jucători care ulterior au plecat, aici fiind vorba de atacanții Marko Dugandzic și Jefte. Ultimul a marcat 2 goluri în meciurile de calificare în grupele Conference League, dintre care cel cu Inter D’Escaldes (când a deschis scorul din penalty în meciul câștigat de clujeni cu 3-0 în prima manșă a turului 2 preliminar) și cel cu Șahtior Soligorsk (în returul din Gruia, terminat 1-0, după ce primul duel din turul trei preliminar cu echipa din Belarus s-a încheiat fără goluri).

Tot în meciurile de calificare, un gol a fost dat de Debeljuh (în victoria cu Inter D’Escaldes). Croatul, însă, nu a putut evolua în faza grupelor din cauza unei accidentări suferite în august. Nici în prezent nu este complet refăcut. Mai merită menționat faptul că din cele 5 goluri date de CFR în grupa cu Ballkani, Sivasspor și Slavia Praga, singurul care a venit de la un atacant a fost cel semnat de Rangelo Janga în meciul câștigat la Praga cu 1-0. 2 au venit de la fundașul Yuri și 2 de la mijlocașii Ciprian Deac, respectiv Nana Boateng.

CITEȘTE ȘI – NOTELE primite de “luptătorii” după victoria care le-a asigurat prezența în primăvara Conference League

Prin comparație, în 2019, când CFR a avut un alt sezon european de excepție, un mare aport în performanțele de atunci l-au avut atacanții, și aici îi amintim pe Billel Omrani (7 goluri), Mario Rondon (3 goluri) și George Țucudean (un gol). Chiar și în 2020, când CFR a fost aproape să treacă de faza grupelor în Europa League pentru al doilea an la rând, atacanții Mario Rondon (4 goluri) și Gabriel Debeljuh (3 goluri) au lăsat o impresie plăcută în acea ediție a cupelor europene. În 2021, atacanții care au dus greul în Europa pentru CFR au fost Debeljuh (5 goluri, dintre care 2 în victoria cu Jablonec din grupele Conference League) și Omrani (2 goluri). De reținut că în statisticile din 2019, 2020 și 2021 am luat în calcul atât golurile din meciurile de calificare, cât și pe cele din faza grupelor.

“[Așteptăm primăvara] cu speranțe. Avem de muncit [în continuare]. Este o calificare care, la rândul ei, aduce și provocări [adică ideal ar fi ca prezența în Europa să nu se oprească aici], pentru că există anumite responsabilități. Trebuie să dezvoltăm în continuare acest club, dar înainte de toate, trebuie să ne bucurăm pentru ziua de azi. Îi felicit pe băieți, felicit staff-ul tehnic, îi felicit pe colegii mei [din conducerea clubului], felicit finanțatorul [Neluțu Varga], care a fost alături de noi [s-a aflat pe stadion la meciul de ieri], pe toți cei care susțin acest club [ceilalți acționari ai clubului care își aduc aportul financiar] și, nu în ultimul rând, felicit suporterii. Așa cum ați văzut, CFR Cluj are suporteri, stadionul a fost din nou la înălțimea performanței obținute”, a adăugat conducătorul campioanei Ligii 1.

1,5 MILIOANE DE EURO VOR VENI DE LA UEFA DOAR PENTRU VICTORIILE CU SLAVIA PRAGA ȘI BALLKANI

Balaj a anunțat, de asemenea, că situația financiară a echipei s-a îmbunătățit. Asta și datorită premiilor în bani care vor veni de la UEFA pentru parcursul de până acum. Doar pentru cele 3 victorii din grupa G (2 cu Slavia, una cu Ballkani), CFR Cluj va încasa 1,5 milioane de euro. Remiza cu Ballkani din etapa inaugurală a fazei grupelor va fi recompensată cu 166.000 de euro. În plus, doar pentru prezența în faza grupelor, în conturile feroviarilor vor mai intra 2,9 milioane de euro, iar clasarea pe locul 2 în grupă va fi răsplătită de UEFA cu 325.000 de euro.

“Anul acesta, situația financiară arată mult diferit față de ceea ce am găsit [în toamna lui 2021, când Balaj l-a succedat pe Marian Copilu în funcția de președinte. Copilu a fost îndepărtat de la club în luna august a anului trecut, după returul cu Steaua Roșie Belgrad].” Cristian Balaj, președinte CFR Cluj

Foto: Robert Popa

Dacă v-a plăcut materialul, dați LIKE paginii de facebook Cluj Live pentru a putea accesa cele mai recente articole publicate.

Articolul precedentSPECIAL | NOTELE primite de “luptătorii” din Gruia după victoria care le-a asigurat prezența în primăvara Conference League
Articolul următorVIDEO | Petrescu: “Îi dedic victoria cu Ballkani mamei mele. Este ziua ei. Are peste 80 ani”. Ce ambiții are cu CFR Cluj în primăvara Conference League și care e jucătorul pe care l-a remarcat: “A venit liber de contract și e surpriza plăcută a sezonului”
Popa Robert
Experiență profesională:Editorialist, reporter, producător și realizator de emisiuni la Cluj Live, 24 octombrie 2022 - prezentRedactor la Povești din Sport, 12 februarie 2018 - prezentReporter la Prima Sport (în trecut Look Sport, respectiv Look TV), 23 ianuarie 2018 - 12 septembrie 2022Corespondent al redacției de sport Prima TV București, 1 martie 2021 - 12 septembrie 2022Producător al emisiunii Look Sport Special, 1 februarie 2021 - 12 septembrie 2022Producător al emisiunii Rezumatele etapei Ligii 1, 1 decembrie 2020 - 12 septembrie 2022Reporter la Ziua de Cluj, 6 iulie 2016 - 8 ianuarie 2018Realizator al emisiunii sportive ZIUAlive, 19 februarie 2017 - 29 mai 2017Invitat al emisiunii ”1 la 1”, de la Realitatea FM Cluj, 17 iulie 2017 - 8 ianuarie 2018Redactor la CityNews Cluj, 8 aprilie 2019 - 6 august 2019Redactor la Elita României, 18 martie 2019 - 10 februarie 2020Redactor colaborator la Gazeta Sporturilor, 8 ianuarie 2018 - 31 ianuarie 2018; februarie 2019Alte publicații unde am scris: La Masa Verde (2014 - 2016), Cunoașterea e putere (2015 - 2016), Casiansoneriu.ro (2018 - 2020), Fotbal pe Afiș (2021 - 2022), Presa Locală (2016)Stagii de practică: Radio RenaștereaStudii:Absolvent al Liceului Pedagogic ”Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, secția Științe Sociale, în anul 2013În 2019 mi-am susținut lucrarea de licență în jurnalism ”Activitatea lui Miodrag Belodedici, reflectată în presă” la Facutatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC), din cadrul UBB ClujCărți publicate:Belodedici: Românul care a triumfat de două ori în Cupa Campionilor Europeni (Editura Accent, Cluj-Napoca, 2020)Inima-i diamantul timpului: Versuri de reflecție, cu o temă aparent simplă, dar esențială, aceea de valorizare a timpului (Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2023)Personalități intervievate:Fotbal: Ioan Ovidiu Sabău, Miodrag Belodedici, Mircea Dridea, Emeric Dembrovschi, Emeric Ienei, Ioan Onacă, Dan Petrescu, Cristian Pustai, Dani Coman, Ionuț Popa, Costel Enache, Gabriel Paraschiv, Gabriel Giurgiu, Billel Omrani, Ciprian Deac, Antonio Semedo, Cosmin Tilincă, Lucian Goian, Maximilian Nicu, Dan Nistor, Remus Câmpeanu, Erik Lincar, Rică Răducanu, Arman Karamyan, Artyom KaramyanBox: Francisc Vaștag, Ilie Captari, Victor Lupo, Mihai Leu, Valentin SilaghiFormula 2: Mihai MarinescuHandbal: Flaviu Sâsâeac, Radu Lazăr, Horațiu Gal, Alin Bondar, Liviu HossuSkandenberg: Gabriel Popescu, Florian LazărTenis: Horia TecăuBaschet: Mircea Cristescu, Mihai Silvășan, Kyndall Dykes, Vlad Moldoveanu, Ousmane Barro, Rolland Torok, Tudor Jucan, Nandor Kuti, Branko CuicKickbox: Mircea Mitroescu, Ciprian SoraJudo: Florin BerceanMuzică: David DeajFizică: Claudiu TănăseliaCiclism: Ștefan ArseneJurnalism: Cornel Pumnea, Mihai Mironică, Ovidiu Ioanițoaia, Răzvan TomaIstorie: Cornel JurjuAlte informații:Premiu pentru participarea la concursul județean de poezie ”Versuri pentru suflet”, organizat de Biblioteca Județeană Cluj, în anii 2021 și 2022. Locul 2 pe județul Cluj la același concurs, în 2023Am participat la cursurile de acordare a primului ajutor, organizate de SMURD, în Cluj-Napoca, pe 14 ianuarie și 9 septembrie 2023Colaborator al Anuarului presei clujene în anii 2017, 2018, 2019, 2020, 2021 și 2022Site personal: www.robertpopanews.wordpress.comAdresă de e-mail: robertpopa1994@gmail.com