EDITORIAL | Când limitele pot fi depășite

Nu e cazul să trecem la comparații cu Zlatan Ibrahimovic, care a trecut de 40 de ani și încă mai are pofta de a intra pe teren și de a fermeca publicul cu geniul său fotbalistic. Și totuși, când un jucător din Liga 1, care se apropie de vârsta lui Zlatan, se încăpățânează să-și amâne momentul retragerii, gestul său nu poate stârni decât admirație. De cele mai multe ori, 35 sau 36 de ani e vârsta la care mulți fotbaliști din campionatul României se despart de gazon, alegând o carieră de antrenor, de manager la un club sau chiar o meserie care nu mai are nicio legătură cu fotbalul. Nu este și cazul lui Ovidiu Hoban. În ultimele zile ale anului, mijlocașul va schimba prefixul, și își va mai seta câteva obiective pe teren, adică un nou titlu de campion cu CFR și un parcurs cât mai lung în primăvara Conference League, unde destinul i-a scos-o în cale pe Lazio formației din Gruia, nimeni alta decât una dintre adversarele din Europa League în urmă cu trei ani.

NU E NICIODATĂ PREA TÂRZIU SĂ FACI PERFORMANȚĂ

Cu mulți ani în urmă, Hoban era unul dintre “copiii de suflet” ai profesorului de matematică Pustai, care se afla pe banca tehnică a formației Gaz Metan Mediaș. Se apropia ușor-ușor de 30 de ani, o vârstă care în lumea fotbalului te cam face să conștientizezi că timpul petrecut în slujba sportului rege se scurge. Iar lipsa unor rezultate semnificative face din acei ultimi ani o perioadă greu de suportat. Dar iată că Hoban și colegii săi de atunci, printre ei numărându-se Eric de Oliveira, Cristi Todea, Ciprian Petre, Răzvan Pleșca sau Tha’er Bawab, au demonstrat că limitele pot fi depășite.

În sezonul 2010-2011, Gaz Metan s-a clasat pe locul 7 în campionat și s-a calificat în premieră în cupele europene. Chiar dacă startul nu a fost unul memorabil, lupii negri fiind învinși cu 0-1 în Finlanda de KUPS, returul de la Mediaș a avut un altfel de deznodământ, unul care le-a adus elevilor lui Pustai prima victorie și prima calificare într-o fază superioară din Europa. Tot atunci, Hoban înscria primul său gol într-o întrecere internațională, un gol care i-a ajutat pe medieșeni să evite reprizele suplimentare și loviturile de departajare, pentru că scorul final a fost 2-0 în favoarea Gazului. A urmat eliminarea germanilor de la Mainz, antrenați pe atunci de Thomas Tuchel (viitor finalist și apoi câștigător al Ligii Campionilor). Mai rămânea un singur pas până la grupele Europa League, și anume dubla cu Austria Viena. Din păcate, prima manșă s-a terminat 3-1 pentru austrieci, dar în returul desfășurat la Cluj, chiar pe stadionul CFR-ului, Hoban (care nu își imagina ce performanțe va trăi mai târziu pe aceeași arenă) a fost protagonist la al doilea succes în Europa al Mediașului, unul insuficient însă pentru calificarea în grupe. Gazul antrenat de Pustai își încheia prima aventură europeană cu o victorie de moral, 1-0 în fața grupării din Viena. Un singur gol i-ar mai fi trebuit echipei din Mediaș pentru a fi ea calificată în grupele Europa League, și nu Austria Viena.

CÂȘTIGAREA PRIMULUI TROFEU ȘI DEBUTUL ÎN ECHIPA NAȚIONALĂ ÎN DOAR TREI ZILE

La doi ani de la prima experiență în cupele europene, Hoban își trece în palmares primul trofeu. Pe 1 iunie 2013, la București, câștigă Cupa României cu Petrolul Ploiești, după o finală câștigată cu 1-0 chiar în fața CFR-ului, gol Jeremy Bokila (care va juca și el pentru CFR o scurtă perioadă, adus chiar în același an în care a venit Hoban). În finala desfășurată pe Arena Națională, la echipa clujeană au jucat Camora (aflat și acum în Gruia), Deac (aflat la a doua experiență în tricoul vișiniu pe atunci, în prezent e la a treia și cea mai longevivă) și Cadu (unul dintre ultimii mohicani ai primului titlu câștigat de CFR în Liga 1). Ultimul va marca în prelungiri, dar arbitrul nu va valida reușita motivând existența unei poziții de offside.

Trei zile mai târziu, Hoban vă păși din nou pe gazonul Arenei Naționale, de această dată în calitate de fotbalist al primei reprezentative, pentru care evolua în premieră. România o întâlnea pe Trinidad-Tobago într-un meci amical, câștigat fără emoții, printr-un hat-trick semnat de Ciprian Marica și un autogol al adversarilor. Puțini jucători visează la două premiere în doar trei zile și asta la vârsta de 30 de ani, dar iată că lui Hoban i s-a întâmplat, prin efortul său, al colegilor și al antrenorilor care i-au acordat încredere, fie că vorbim de Cosmin Contra la Petrolul ori de selecționerul Victor Pițurcă.

PRIMELE DOUĂ TITLURI DE CAMPION LE-A CÂȘTIGAT ÎN ȚARA SFÂNTĂ

În 2014, Hoban s-a transferat în Israel, la clubul Hapoel Beer Sheva, dar nu înainte de a lucra sub comanda altui tehnician român de referință, și anume Răzvan Lucescu, care îl înlocuise pe Contra la Petrolul.

Primul sezon anunța un viitor glorios pentru Hoban și noua sa echipă. Beer Sheva se va clasa pe locul 3, la 2 puncte de vicecampioana Kiryat Shmona și la 8 de campioana Maccabi Tel Aviv. Anul următor, trupa din Tel Aviv nu va mai reuși să o întreacă pe Beer Sheva. Echipa lui Hoban câștigă titlul după după ce încheie campionatul la o diferență de doar două puncte față de câștigătoarea titlului din sezonul precedent. Hoban a avut o contribuție importantă la această performanță, numai dacă ne gândim că titlul a fost cucerit cu multă trudă. A marcat în victoria obținută la limită cu Kiryat Shmona (2-1), într-un alt meci decis la doar un gol diferență, contra lui Hapoel Raanana (3-2), în succesul din play-off cu Beitar Ierusalim (2-0) și într-o remiză obținută tot în play-off, cu formația care încă deținea titlul, Maccabi Tel Aviv (1-1). De asemenea, Hoban a oferit două pase de gol în succesul cu Hapoel Raanana (4-2). Fără a le lua din merite colegilor săi, trebuie totuși să subliniem că fără efortul lui Hoban din anumite partide, probabil că Beer Sheva nu mai ieșea campioană în acea stagiune, una în care Hoban a lipsit de doar două ori din primul 11 în cele 36 de etape.

Ediția 2016-2017, ultima pentru Hoban în Israel, va fi și cea mai spectaculoasă. Internaționalul iese pentru al doilea an la rând campion cu Beer Sheva, formație care termină întrecerea cu cele mai multe victorii (26), cele mai puține înfrângeri (3), cel mai bun atac (73 de goluri) și cea mai performantă apărare (doar 18 goluri încasate). De asemenea, trebuie să mai spunem că Beer Sheva nu a pierdut niciun joc în play-off-ul campionatului, iar avansul față de a doua clasată Maccabi Tel Aviv, la final de sezon, a fost de 13 puncte.

Și chiar dacă formația sa era deja campioană, și deținea o serie de recorduri, Hoban și-a luat adio în stil mare de la Hapoel Beer Sheva. În ultima etapă de campionat a înscris în victoria cu Bnei Sakhnin (2-0).

UNUL DINTRE ULTIMII COMPONENȚI ÎNCĂ ACTIVI AI LOTULUI DE LA EURO 2016

Ne întoarcem puțin la anul 2016, când România participa la singurul turneu final unde a reușit să se califice în deceniul trecut, sub comanda lui Anghel Iordănescu, un nume cu greutate dacă ne gândim că același antrenor pregătea naționala condusă de Hagi în teren la Euro 1996 și la participările glorioase de la Mondialele din 1994 și 1998. Printre jucătorii selectați de Iordănescu senior, care la 36 de ani evoluase în finala de la Sevilla din 1986, s-a aflat și Hoban. O convocare binemeritată, dacă ne gândim la ce s-a întâmplat în penultimul meci de calificare la Campionatul European, despre care vom vorbi mai târziu. Hoban a jucat integralist în meciul de deschidere cu Franța, viitoare finalistă a turneului și totodată viitoare campioană mondială. “Cocoșii galici” s-au impus cu 2-1, după ce al doilea gol l-au marcat pe final prin Payet. Apoi, mijlocașul a fost folosit o repriză în egalul cu Elveția (1-1), pe care tricolorii au condus-o prin golul lui Bogdan Stancu din penalty, marcator și în confruntarea cu Franța când România era condusă pe tabelă. În ultimul meci de la Euro, cel cu Albania, care participa în premieră la un turneu final, Hoban a fost din nou integralist, cum s-a întâmplat cu Franța, însă, la fel ca în partida cu elevii lui Deschamps, Hoban și colegii săi au rămas cu un gust amar. Un jucător cu nume predestinat, Sadiku, va marca singurul gol al meciului desfășurat la Lyon și va provoca astfel eliminarea României de la turneul final, unul cu meciuri care au lăsat senzația că se putea obține totuși ceva mai mult. În loc de păreri de rău, Anghel Iordănescu va transmite după meciul cu Albania că se gândește doar la concediu. Un mesaj neinspirat, chiar dacă Iordănescu era la final de contract, dar performanțele din trecut, atât ca jucător, cât și ca antrenor, îl obligau să aibă o cu totul altă atitudine chiar și în ultima întâlnire cu presa în calitate de selecționer al României.

ANTRENAT DE CONTRA ȘI LA PETROLUL, ȘI LA NAȚIONALĂ

În 2017, spre finalul anului, Hoban va bifa ultimele sale 3 selecții la națională, dintr-un total de 30 de meciuri. Proaspăt venit la cârma primei reprezentative, Contra va apela la serviciile celui care a fost unul dintre jucătorii săi de bază în perioada petrecută la Petrolul în jocurile cu Kazahstan (3-1), Danemarca (1-1) și Olanda (0-3).

UN NOU ÎNCEPUT ȘI NOI PERFORMANȚE, ÎN TRICOUL LUI CFR CLUJ

În vara anului 2017, când CFR intra într-o nouă eră, una sub comanda antrenorului Dan Petrescu, aducerea jucătorilor de valoare devenise o prioritate pentru clubul care aspira la recâștigarea prestigiului de altădată. Și unul dintre aleșii lui Petrescu a fost chiar Hoban, pentru că se încadra în categoria jucătorilor cu foame de trofee și, nu în ultimul rând, de rezultate îndrăznețe pe plan internațional.

De numele lui Hoban se leagă primul gol înscris de CFR într-un meci oficial din era Petrescu. Se întâmpla chiar în prima etapă de campionat, într-un egal obținut în deplasare cu FC Botoșani (1-1). Până în etapa a opta, Hoban va continua să-și asume din nou rolul de marcator, înscriind câte un gol în victoriile cu Poli Iași (2-0) și Sepsi (2-0), și de pasator decisiv, în succesul cu Voluntari (2-0) și în înfrângerea cu Timișoara lui Ionuț Popa (3-4). După pasul greșit în fața echipei conduse de simpaticul antrenor al bănățenilor, care a decedat din păcate în 2020, CFR va mai pierde doar două meciuri în campionatul terminat pe prima poziție, și în care Hoban a lipsit doar de două ori în cele 36 de etape, cum s-a întâmplat și la Beer Sheva, în al doilea sezon din Israel.

MARCATOR ÎN EUROPA PENTRU TREI ECHIPE DIFERITE. GOLURILE AU FOST NOROCOASE, DE FIECARE DATĂ IEȘIND DE PE TEREN VICTORIOS

Hoban nu e un marcator frecvent, după cum am văzut în rândurile precedente și după cum nu i-o cere nici postul pe care evoluează, dar asta nu însemnă că nu a fost și nu poate fi omul potrivit, la locul potrivit. Mai ales dacă i se ivește și o situație favorabilă. Am amintit că în 2011 a înscris în prima victorie a lui Gaz Metan Mediaș în cupele europene, cu formația finalndeză KUPS (2-0). Cinci ani mai târziu a marcat pentru Hapoel Beer Sheva, într-o victorie cu Celtic (2-0) din play-off-ul Ligii Campionilor. Un singur gol i-ar mai fi trebuit echipei de atunci a lui Hoban pentru accederea în grupele celei mai importante competiții europene, după ce în turul din Scoția, unde Hoban a oferit o pasă de gol, Beer Sheva a pierdut cu 2-5. În 2018, a venit momentul ca Hoban să marcheze și pentru CFR în Europa, tot într-o victorie, de această dată cu gruparea armeană Alashkert (5-0), în al doilea meci din turul trei preliminar din Europa League.

A DAT GOL ȘI CU IORDĂNESCU SENIOR ANTRENOR, ȘI CU IORDĂNESCU JUNIOR

Pe 8 octombrie 2015, România risca să rateze calificarea la Euro 2016 cu toate că era invincibilă în grupa sa, la conducerea căreia se afla, însă ultimele trei rezultate, toate încheiate cu scorul de 0-0, tăiaseră mult din entuziasmul tricolorilor. Trei meciuri în care nici nu erau dominați, dar nici nu reușeau să-și impună jocul. O perioadă care putea trece aproape neobservată dacă nu ar fi deschis scorul Finlanda pe Arena Națională în cea de-a doua repriză. Norocul naționalei antrenate de Anghel Iordănescu a fost că îl avea pe Hoban în unul dintre momentele sale de inspirație. La ultima fază, Hoban a restabilit egalitatea, a păstrat invincibilitatea României în 2015 și totodată a devenit unul dintre oamenii care au avut o contribuție majoră la obținerea biletelor spre turneul final din Franța. Și totuși, tricolorii tot au avut ceva de pierdut, locul 1 din grupă în ciuda victoriei clare cu Insulele Feroe din ultima rundă (3-0), plus conștientizarea că naționala avea unele vulnerabilități chiar și în acel an când gustul înfrângerii nu a fost simțit, niște vulnerabilități de care Finlanda a reușit să profite când puțini se așteptau, o națională a Finlandei pe care tricolorii o băteau cu 2-0 cu un an înainte, tot în preliminarii, prin dubla lui Bogdan Stancu, la ultimul meci din ultimul mandat de selecționer al fostului atacant Victor Pițurcă.

În luna februarie a anului 2021, sub comanda fiului lui Anghel Iordănescu, Edward, Hoban bifa una dintre cele 28 de apariții ale sale în ediția de campionat 2020-2021. Trecuse puțin timp de când împlinise 38 de ani, dar antrenorul din Gruia a avut încredere în veteranul echipei clujene, pe care l-a folosit pe toată durata meciului cu Viitorul Constanța. Și încrederea pe care a avut-o Edi nu a rămas nerăsplătită. În minutul 93, când scorul era 1-1, Hoban i-a adus victoria lui CFR Cluj cu primul și singurul său gol din acel sezon.

REÎNTÂLNIREA CU KUPS

Pe 1 octombrie 2020, în play-off-ul Europa League, jucat într-o singură manșă din cauza pandemiei, Hoban bifa patru minute în victoria cu aceași KUPS pe care o întâlnea în urmă cu nouă ani, în calitate de jucător al Mediașului. Și acum, Hoban a prins tot o victorie la două goluri diferență, 3-1 mai exact, și a treia sa calificare în grupele Europa League (una cu Hapoel Beer Sheva, două cu CFR Cluj). De la KUPS, CFR îl va transfera pe unul dintre actualii coechipieri ai lui Hoban, și aici ne referim la Nana Boateng.

DECISIV ȘI LA APROAPE 40 DE ANI

Joi, Hoban a evoluat în meciul cu Dumbrăvița (locul 17 în Liga a 2-a), o formație care s-a apărat eroic în fața campioanei României, dovadă că prima repriză s-a încheiat la egalitate, 0-0. Hoban, care în sezonul trecut jucase în doar 7 meciuri, 4 dintre ele în Liga 1, a deschis drumul spre o victorie categorică după o execuție superbă din afara careului. 5-0 va fi rezultatul final, într-o partidă în care Daniel Bîrligea va semna primul său hat-trick pentru CFR în doar 4 minute, și asta în minutele de final. Nu a fost primul gol înscris de Hoban în acest sezon. A mai făcut-o cu CS Mioveni, în campionat, într-o victorie de pe teren propriu (4-2). Tot Hoban a pasat decisiv la golurile din victoria obținută pe terenul Chindiei Târgoviște (2-0), formație care din minutul 79 a jucat cu doi oameni în plus.

CELE MAI MULTE MECIURI JUCATE ȘI CELE MAI MULTE CALIFICĂRI ÎN PRIMĂVARA EUROPEANĂ LE-A ÎNREGISTRAT LA CFR CLUJ

Avea aproape 35 de ani când a sosit în Gruia, dar asta nu l-a împiedicat să devină un om important în echipa care a cucerit cinci titluri consecutive în Liga 1 și două calificări în primăvara europeană (una în Europa League, alta în Conference League). În primăvara Europa League a ajuns și cu Beer Sheva, în ediția 2016-2017, terminând pe doi o grupă din care a făcut parte și Inter, câștigătoare a Ligii Campionilor în 2010. Beer Sheva s-a impus în fața rivalei lui AC Milan cu 2-0 și apoi cu 3-2 (după o revenire de la 0-2), dar în 16-imi a fost eliminată de Beșiktaș (1-2, 1-3). La CFR, a ratat optimile Europa League după o dublă în fața viitoarei câștigătoare a trofeului Sevilla (care a beneficiat de golul dat în deplasare după 0-0 în Spania și 1-1 la Cluj). În cei peste cinci ani de când se află la CFR, Hoban a adunat cele mai multe meciuri la o singură echipă în carieră, 150, plus 9 goluri marcate și 11 pase de gol. Al doilea club unde Hoban a depășit suta de meciuri jucate este Gaz Metan Mediaș, unde a mai reușit 8 goluri și 11 pase decisive.

REGULA LUI PETRESCU CARE SE APLICĂ ȘI LA HOBAN

În amplul material de față, am descoperit cu toții de câte ori a reușit Hoban să-și depășească limitele, ajutându-și echipa să câștige sau să scoată măcar o remiză fie cu un gol, fie cu o pasă de gol. Un jucător care a demonstrat la 30 de ani că merită să fie convocat la echipa națională și să rămână în atenția ei pentru mai mulți ani. Un jucător care în ultimii ani a jucat mai rar, dar totuși acest aspect nu l-a împiedicat să devină în anumite momente omul potrivit, la locul potrivit. Mai simplu spus, un jucător care a impus respect la fiecare club unde a evoluat chiar dacă nu a fost de fiecare dată jucătorul care a ieșit cel mai mult în evidență la un meci. Petrescu a anunțat că se va baza și în sezonul următor pe Hoban dacă mijlocașul va fi într-o formă bună. Hoban, însă, a transmis că sezonul actual va fi ultimul din cariera sa. Și totuși, nu se știe niciodată ce surprize poate aduce viitorul.

L-am întrebat odată pe Bruno Fernandes, unul dintre jucătorii cu care Petrescu a luat primul titlu din cariera de antrenor, la Urziceni, cum se comporta la vremea respectivă actualul tehnician din Gruia cu fotbaliștii. Și Fernandes a subliniat că Petrescu era tipul de antrenor care cerea același nivel de implicare, aceeași seriozitate de la jucători fie că sunt titulari sau rezerve utilizate mai rar, deorece în momentul când apela la un anumit jucător putea decide să nu-i mai acorde o a doua șansă dacă nu respecta regula amintită de Fernandes. Și tocmai această regulă îl menține pe Hoban, care luna viitoare împlinește 40 de ani, în lotul campioanei din ultimele cinci sezoane.

Foto: Facebook / Fotbal Club CFR 1907 Cluj

Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live și la canalul de youtube Cluj Live pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

Articolul precedentVIDEO | Bîrligea rămâne modest după cele 3 goluri înscrise în 4 minute cu Dumbrăvița: “Nu a fost meciul carierei”. Lista jucătorilor care au mai reușit un hat-trick pentru CFR în istoria recentă + Avertismentul lui Petrescu pentru jucători la o zi după meci
Articolul următorVIDEO | Fostul campion al României cu CFR Cluj, Ionuț Rada, a lăsat fotbalul pentru volei cu ocazia unui meci caritabil
Popa Robert
Experiență profesională:Editorialist, reporter, producător și realizator de emisiuni la Cluj Live, 24 octombrie 2022 - prezentRedactor la Povești din Sport, 12 februarie 2018 - prezentReporter la Prima Sport (în trecut Look Sport, respectiv Look TV), 23 ianuarie 2018 - 12 septembrie 2022Corespondent al redacției de sport Prima TV București, 1 martie 2021 - 12 septembrie 2022Producător al emisiunii Look Sport Special, 1 februarie 2021 - 12 septembrie 2022Producător al emisiunii Rezumatele etapei Ligii 1, 1 decembrie 2020 - 12 septembrie 2022Reporter la Ziua de Cluj, 6 iulie 2016 - 8 ianuarie 2018Realizator al emisiunii sportive ZIUAlive, 19 februarie 2017 - 29 mai 2017Invitat al emisiunii ”1 la 1”, de la Realitatea FM Cluj, 17 iulie 2017 - 8 ianuarie 2018Redactor la CityNews Cluj, 8 aprilie 2019 - 6 august 2019Redactor la Elita României, 18 martie 2019 - 10 februarie 2020Redactor colaborator la Gazeta Sporturilor, 8 ianuarie 2018 - 31 ianuarie 2018; februarie 2019Alte publicații unde am scris: La Masa Verde (2014 - 2016), Cunoașterea e putere (2015 - 2016), Casiansoneriu.ro (2018 - 2020), Fotbal pe Afiș (2021 - 2022), Presa Locală (2016)Stagii de practică: Radio RenaștereaStudii:Absolvent al Liceului Pedagogic ”Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, secția Științe Sociale, în anul 2013În 2019 mi-am susținut lucrarea de licență în jurnalism ”Activitatea lui Miodrag Belodedici, reflectată în presă” la Facutatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC), din cadrul UBB ClujCărți publicate:Belodedici: Românul care a triumfat de două ori în Cupa Campionilor Europeni (Editura Accent, Cluj-Napoca, 2020)Inima-i diamantul timpului: Versuri de reflecție, cu o temă aparent simplă, dar esențială, aceea de valorizare a timpului (Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2023)Personalități intervievate:Fotbal: Ioan Ovidiu Sabău, Miodrag Belodedici, Mircea Dridea, Emeric Dembrovschi, Emeric Ienei, Ioan Onacă, Dan Petrescu, Cristian Pustai, Dani Coman, Ionuț Popa, Costel Enache, Gabriel Paraschiv, Gabriel Giurgiu, Billel Omrani, Ciprian Deac, Antonio Semedo, Cosmin Tilincă, Lucian Goian, Maximilian Nicu, Dan Nistor, Remus Câmpeanu, Erik Lincar, Rică Răducanu, Arman Karamyan, Artyom KaramyanBox: Francisc Vaștag, Ilie Captari, Victor Lupo, Mihai Leu, Valentin SilaghiFormula 2: Mihai MarinescuHandbal: Flaviu Sâsâeac, Radu Lazăr, Horațiu Gal, Alin Bondar, Liviu HossuSkandenberg: Gabriel Popescu, Florian LazărTenis: Horia TecăuBaschet: Mircea Cristescu, Mihai Silvășan, Kyndall Dykes, Vlad Moldoveanu, Ousmane Barro, Rolland Torok, Tudor Jucan, Nandor Kuti, Branko CuicKickbox: Mircea Mitroescu, Ciprian SoraJudo: Florin BerceanMuzică: David DeajFizică: Claudiu TănăseliaCiclism: Ștefan ArseneJurnalism: Cornel Pumnea, Mihai Mironică, Ovidiu Ioanițoaia, Răzvan TomaIstorie: Cornel JurjuAlte informații:Premiu pentru participarea la concursul județean de poezie ”Versuri pentru suflet”, organizat de Biblioteca Județeană Cluj, în anii 2021 și 2022. Locul 2 pe județul Cluj la același concurs, în 2023Am participat la cursurile de acordare a primului ajutor, organizate de SMURD, în Cluj-Napoca, pe 14 ianuarie și 9 septembrie 2023Colaborator al Anuarului presei clujene în anii 2017, 2018, 2019, 2020, 2021 și 2022Site personal: www.robertpopanews.wordpress.comAdresă de e-mail: robertpopa1994@gmail.com