După mai bine de doi ani, CFR Cluj câștigă acasă la FCSB. Petrescu: “Este o victorie fantastică, una meritată!”

CFR Cluj a reușit să egaleze la puncte liderul Farul Constanța. În ultima deplasare din 2022, campioana României a învins-o cu 1-0 pe FCSB la București.

Golul victoriei a fost înscris în minutul 69, de Rangelo Janga. Petrila a executat o lovitură liberă, mingea a fost reluată cu capul de Yuri, Vlad a respins, dar balonul a ajuns imediat în posesia lui Janga, în fața căruia portarul roș-albaștrilor nu a mai avut scăpare. Janga a trimis cu piciorul mingea în plasă, bifând cel de-al patrulea său gol în Liga 1 pentru feroviari. Același jucător a mai marcat în acest sezon pentru CFR la Praga, în prima din cele două victorii obținute de ardeleni în fața Slaviei, în grupele Conference League. Meciul de la Praga s-a încheiat la scorul de 1-0 pentru CFR, în timp ce returul a fost câștigat de clujeni mai clar, cu 2-0.

Revenind la meciul din această seară, mai amintim faptul că echipa lui Dan Petrescu este prima care pleacă victorioasă de pe terenul lui FCSB în actuala ediție de campionat. Mai mult, este primul succes bifat de vișinii în deplasare cu trupa bucureșteană după o lungă perioadă de timp. Precedentul succes a fost înregistrat pe 31 iulie 2020. CFR se impunea atunci cu 2-0, prin golurile înscrise de Mateo Susic (min. 85) și Cătălin Itu (min. 87).

Pentru că în runda precedentă, CFR a fost egalată la Botoșani în prelungiri (după ce a condus cu 1-0), Dan Petrescu s-a temut că s-ar putea repeta același scenariu pe Arena Națională.

“Este o victorie meritată, în opinia mea, o victorie importantă pentru noi. Nu țin minte vreo ocazie a FCSB-ului în primele 70 de minute. După ce am marcat, este clar că au riscat și au avut niște ocazii. Băieții au făcut un joc fantastic. Au fost foarte multe probleme în pregătirea meciului. Marți, aveam doar doi fundași la antrenament. Chiar nu știam ce trebuie să fac. Am avut noroc cu staff-ul medical, i-a refăcut în timp [record] pe ceilalți. Este o victorie fantastică, acum, înainte de pauza competițională, dar, trebuie să o legăm cu o victorie și [în meciul cu Hermannstadt de] marți. Pe contraatac, dacă eram mai atenți, puteam să facem 2-0. Cel mai important este rezultatul. La Botoșani, am fost egalați în ultimul minut, îmi era frică [de faptul] că și astăzi vom păți [la fel], pentru că nu am reușit să marcăm golul doi. Mi-aș fi dorit să marcăm și golul doi”, a declarat antrenorul lui CFR Cluj la flash-interviul de la Prima Sport.

Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live și la canalul de youtube Cluj Live pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

Articolul precedentUltima impresie din 2022, foarte importantă la “U” Cluj: “Dacă vom avea o atitudine corectă la Sfântu Gheorghe, putem pleca în vacanță împăcați cu noi înșine” + Ianis Stoica a semnat cu Șepcile Roșii: “Nu a fost greu să-l convingem”
Articolul următorEfectul boicotului? Raiffeisen Bank România are probleme cu banii. A anunțat că nu a mai virat pe 15.12.2022 salariile în conturile oamenilor!
Experiență profesională: Editorialist, reporter, producător și realizator de emisiuni la Cluj Live, 24 octombrie 2022 - prezent Redactor la Povești din Sport, 12 februarie 2018 - prezent Reporter la Prima Sport (în trecut Look Sport, respectiv Look TV), 23 ianuarie 2018 - 12 septembrie 2022 Corespondent al redacției de sport Prima TV București, 1 martie 2021 - 12 septembrie 2022 Producător al emisiunii Look Sport Special, 1 februarie 2021 - 12 septembrie 2022 Producător al emisiunii Rezumatele etapei Ligii 1, 1 decembrie 2020 - 12 septembrie 2022 Reporter la Ziua de Cluj, 6 iulie 2016 - 8 ianuarie 2018 Realizator al emisiunii sportive ZIUAlive, 19 februarie 2017 - 29 mai 2017 Invitat al emisiunii ”1 la 1”, de la Realitatea FM Cluj, 17 iulie 2017 - 8 ianuarie 2018 Redactor la CityNews Cluj, 8 aprilie 2019 - 6 august 2019 Redactor la Elita României, 18 martie 2019 - 10 februarie 2020 Redactor colaborator la Gazeta Sporturilor, 8 ianuarie 2018 - 31 ianuarie 2018; februarie 2019 Alte publicații unde am scris: La Masa Verde (2014 - 2016), Cunoașterea e putere (2015 - 2016), Casiansoneriu.ro (2018 - 2020), Fotbal pe Afiș (2021 - 2022), Presa Locală (2016) Stagii de practică: Radio Renașterea Studii: Absolvent al Liceului Pedagogic ”Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, secția Științe Sociale, în anul 2013 În 2019 mi-am susținut lucrarea de licență în jurnalism ”Activitatea lui Miodrag Belodedici, reflectată în presă” la Facutatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC), din cadrul UBB Cluj Cărți publicate: Belodedici: Românul care a triumfat de două ori în Cupa Campionilor Europeni (2020) Alte informații: Premiu pentru participarea la concursul județean de poezie ”Versuri pentru suflet”, organizat de Biblioteca Județeană Cluj, în anii 2021 și 2022 Am participat la cursurile de acordare a primului ajutor, organizate de SMURD, în Cluj-Napoca, pe 14 ianuarie și 9 septembrie 2023 Colaborator al Anuarului presei clujene în anii 2017, 2018, 2019, 2020, 2021 și 2022 Site personal: www.robertpopanews.wordpress.com Adresă de e-mail: robertpopa1994@gmail.com