PORTRET | Cum l-au descris pe Sabău doi jucători alături de care tehnicianul clujean a scris istorie în preliminariile Ligii Campionilor

După 3 ani și jumătate, când și-a depus demisia în urma ratării promovării în Liga 1, Ioan Ovidiu Sabău revine la Universitatea Cluj. Inițial, în presa națională și cea locală s-a spus că fostul internațional va ocupa funcția de antrenor, însă, clubul unde și-a început cariera de jucător, iar mai târziu pe cea de antrenor i-a oferit un rol mult mai important, acela de director tehnic. Asta înseamnă că Sabău va coordona activitatea sportivă a Șepcilor Roșii, detaliu menționat de formația ardeleană în comunicatul de presă publicat în această dimineață.

Astfel, Sabău va avea un statut asemănător cu al unor antrenori renumiți din fotbalul european, cum ar fi Sir Alex Ferguson în cei 27 de ani petrecuți la Manchester United, Jose Mourinho la majoritatea echipelor unde a activat (în prezent este la AS Roma, unde, în primăvara anului trecut, și-a trecut în palmares Conference League), Arsene Wenger în cei peste 20 de ani în care a condus destinele lui Arsenal sau Carlo Ancelotti (care se află la al doilea mandat pe banca lui Real Madrid). În cazul tuturor, funcția pe care au primit-o a presupus o implicare mai mare în strategia de transferuri, în politica echipei până la urmă. Revenind la Sabău, postul pe care îl va ocupa la ”U” începând de astăzi amintește de cum a debutat Johan Cruyff în antrenorat. Legenda fotbalului olandez a trecut pe banca tehnică în 1985, chiar la Ajax Amsterdam, clubul unde a scris istorie ca jucător, prin contribuția avută la câștigarea Cupei Campionilor Europeni trei ani la rând. Cruyff nu avea licență de antrenor, deci nu putea fi înregistrat de lăncieri în această funcție, așa că a figurat în acte drept director tehnic. După cum recunoștea chiar Cruyff, în cartea Driblingul meu, angajați ai Federației olandeze l-au spionat în timpul ședințelor de pregătire pentru a vedea dacă oferă indicații sau nu. Finalul poveștii a fost unul fericit. Pentru că a avut rezultate bune cu Ajax, Cruyff a primit din oficiu diploma de antrenor de la Federație. În cei trei ani în care a antrenat-o pe Ajax, Cruyff a câștigat de două ori consecutiv Cupa Olandei și Cupa Cupelor (în 1987, după o finală cu Lokomotive Leipzig, câștigată cu 1-0, prin golul lui Marco van Basten). Despre Cruyff, Sabău și-a amintit mai târziu că îl vedea în anii ’90 la gala fotbalului olandez, unde se acordau titlurile de jucătorul și antrenorul anului. Tot Sabău afirma că ”Johan Cruyff a fost mare și ca antrenor, și ca jucător. Când fugea 10 metri, schimba de trei ori viteza”. Merită să mai amintim că Johan Cruyff a evoluat și în tricoul lui Feyenoord (club unde a jucat Sabău între anii 1990-1992), în ultimul sezon din cariera de fotbalist, 1983-1984 mai precis.

Revenind la misiunea pe care o va avea Sabău la ”U” Cluj, aceea de a menține clubul în Liga 1, reamintim faptul că fostul apărător a reușit acest lucru patru ani la rând, în calitate de antrenor al Gloriei Bistrița. Deci, este genul de antrenor care știe cum să gestioneze cluburi aflate în dificultate, și cu bugete mai mici. Tot Sabău a scris istorie pe plan internațional la Politehnica Timișoara, pe care a calificat-o în premieră în grupele Europa League, în 2009, unde a debutat cu un 0-0 acasă la Ajax, clubul unde Cruyff a înscris 273 de goluri în toate competițiile. Mai mult, în același an, Sabău a eliminat-o pe Șahtior, deținătoarea Cupei UEFA, din Liga Campionilor, după 2-2 în Ucraina și 0-0 în Banat, în turul 3 preliminar al întrecerii (Timișoara având avantajul golurilor marcate în deplasare). Cum a reușit Sabău să elimine o echipă renumită la acea vreme în cupele europene, o echipă care, cu doar un an înainte, o învingea cu 3-2 pe FC Barcelona în grupele Ligii (care în același sezon va cuceri trofeul după 2-0 la Roma în fața lui Manchester United, prin golurile lui Samuel Eto’o și Lionel Messi), aflăm de la doi foști elevi de-ai săi. Este vorba de gemenii din Armenia, Arman și Artyom Karamyan, alături de care Sabău a lucrat la gruparea din Banat. Atât Arman, cât și Artyom, au fost integraliști în ambele manșe cu trupa ucraineană. Ba mai mult, Arman a contribuit cu o pasă decisivă la al doilea gol marcat de Gigel Bucur în partida tur, când scorul era 1-1 pe tabelă. Amintirile lui Arman subliniază faptul că Sabău nu lăsa niciodată nimic la voia întâmplării.

”Meciul cu Șahtior l-am pregătit altfel. Ne-am uitat și pe meciurile lor, dar, cel mai important a fost Sabău, care a pus echipa și cum a pregătit tactica (astfel încât, Șahtiorul lui Lucescu senior să nu-și poată pune în valoare jocul ofensiv, fapt care s-a și întâmplat, mai ales la returul de la Timișoara – n. red.). În plus, noi am avut o foarte mare dorință să arătăm ca o echipă (unită, de valoare – n. red.). Toți, împreună inclusiv cu maseurul, cu doctorii, am pus suflet și am muncit zi de zi (pentru a putea elimina Șahtiorul – n. red.). Eu și fratele meu am avut și o să avem toată viața noastră încredere în Dumnezeul nostru, în Iisus. (După eliminarea Șahtiorului – n. red.), domnul Mircea Lucescu ne-a felicitat pe toți”, a povestit Arman Karamyan, care a mai punctat faptul că ”m-am înțeles foarte bine cu Sabău, pentru că dânsului îi plăceau jucătorii muncitori și, nu e un secret, eu și fratele meu munceam până în minutul 95. Am învățat multe lucruri de la Sabău, lucruri pe care le folosesc acum ca antrenor”.

Dacă Arman a pus accent pe îndemânarea lui Sabău în pregătirea tehnico-tactică a unui meci de nivel înalt, Artyom Karamyan a subliniat calitatea umană a tehnicianului clujean, aceea de a crea un climat ideal pentru performanță în jurul echipei, o mentalitate corectă. De altfel, partea psihologică este extrem de importantă în fotbal, dar și în alte sporturi. Adică, să știi cum să te ridici atunci când ai căzut și cum să repeți niște rezultate, ba chiar să le depășești.

Gemenii care au uimit fotbalul românesc, Artyom și Arman Karamyan / Foto: Facebook / Aram Ugujyan

”Secretul (eliminării lui Șahtior – n. red.) au fost dorința și determinarea, si un antrenor minunat. Eram ca o familie cu Sabău și staff-ul său. Erau și niște jucători extraordinari: Čišovský (decedat, din păcate, în 2020, la doar 40 de ani, după o luptă cu scleroza laterală amiotrofică – n. red.), Alexa, fratele meu, Bucur, Bădoi, Stancu și restul”, a povestit Artyom, jucător care a mai făcut parte din generația cu care Răzvan Lucescu, în primul mandat de la Rapid, o elimina pe Hamburg în optimile Cupei UEFA, în 2006.

Eliminarea lui Șahtior – cea mai mare performanță a lui Sabău ca antrenor, alături de calificarea în grupele Europa League – a fost cu atât mai importantă cu cât Mircea Lucescu, antrenorul de atunci al echipei ucrainene, l-a pregătit pe fostul fundaș la Dinamo, Brescia (Italia) și Rapid. De asemenea, sub comanda lui Lucescu senior, Sabău a ieșit campion al României atât cu Dinamo, cât și la Rapid.

”Ioan Ovidiu Sabău revine la FC Universitatea Cluj. Începând de astăzi, acesta ocupă poziția de director tehnic și va coordona activitatea sportivă a clubului. De asemenea, staff-ul tehnic a fost completat cu Sandu Tăbârcă și Dan Didiță, iar Romario Pires (jucător pe care Eugen Neagoe îl dăduse afară înainte de a demisiona el înșuși, pentru a merge la Universitatea Craiova – n. red.) rămâne la echipă și va fi prezent la reunirea lotului programată pe 3 ianuarie.” FC Universitatea Cluj, comunicat oficial publicat astăzi, 2 ianuarie 2023, pe pagina de facebook

CITEȘTE ȘI – SPECIAL | 10 recorduri stabilite de ”U” Cluj în anul care tocmai a trecut

Foto: Ioan Ovidiu Sabău (stânga) și unul dintre mentorii săi din perioada junioratului, Nicolae Szoboszlay / sursă: arhivă Robert Popa, 2016

Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live și la canalul de youtube Cluj Live pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

Articolul precedentSalariile din Capitală au depăşit 1.000 de euro net pe lună, iar cele din Cluj se apropie
Articolul următorVIDEO | În prima zi lucrătoare a noului an clujenii au stat din nou la coadă la ghișeele Primăriei pentru obținerea unui loc de parcare.
Popa Robert
Experiență profesională:Editorialist, reporter, producător și realizator de emisiuni la Cluj Live, 24 octombrie 2022 - prezentRedactor la Povești din Sport, 12 februarie 2018 - prezentReporter la Prima Sport (în trecut Look Sport, respectiv Look TV), 23 ianuarie 2018 - 12 septembrie 2022Corespondent al redacției de sport Prima TV București, 1 martie 2021 - 12 septembrie 2022Producător al emisiunii Look Sport Special, 1 februarie 2021 - 12 septembrie 2022Producător al emisiunii Rezumatele etapei Ligii 1, 1 decembrie 2020 - 12 septembrie 2022Reporter la Ziua de Cluj, 6 iulie 2016 - 8 ianuarie 2018Realizator al emisiunii sportive ZIUAlive, 19 februarie 2017 - 29 mai 2017Invitat al emisiunii ”1 la 1”, de la Realitatea FM Cluj, 17 iulie 2017 - 8 ianuarie 2018Redactor la CityNews Cluj, 8 aprilie 2019 - 6 august 2019Redactor la Elita României, 18 martie 2019 - 10 februarie 2020Redactor colaborator la Gazeta Sporturilor, 8 ianuarie 2018 - 31 ianuarie 2018; februarie 2019Alte publicații unde am scris: La Masa Verde (2014 - 2016), Cunoașterea e putere (2015 - 2016), Casiansoneriu.ro (2018 - 2020), Fotbal pe Afiș (2021 - 2022), Presa Locală (2016)Stagii de practică: Radio RenaștereaStudii:Absolvent al Liceului Pedagogic ”Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, secția Științe Sociale, în anul 2013În 2019 mi-am susținut lucrarea de licență în jurnalism ”Activitatea lui Miodrag Belodedici, reflectată în presă” la Facutatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC), din cadrul UBB ClujCărți publicate:Belodedici: Românul care a triumfat de două ori în Cupa Campionilor Europeni (Editura Accent, Cluj-Napoca, 2020)Inima-i diamantul timpului: Versuri de reflecție, cu o temă aparent simplă, dar esențială, aceea de valorizare a timpului (Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2023)Personalități intervievate:Fotbal: Ioan Ovidiu Sabău, Miodrag Belodedici, Mircea Dridea, Emeric Dembrovschi, Emeric Ienei, Ioan Onacă, Dan Petrescu, Cristian Pustai, Dani Coman, Ionuț Popa, Costel Enache, Gabriel Paraschiv, Gabriel Giurgiu, Billel Omrani, Ciprian Deac, Antonio Semedo, Cosmin Tilincă, Lucian Goian, Maximilian Nicu, Dan Nistor, Remus Câmpeanu, Erik Lincar, Rică Răducanu, Arman Karamyan, Artyom KaramyanBox: Francisc Vaștag, Ilie Captari, Victor Lupo, Mihai Leu, Valentin SilaghiFormula 2: Mihai MarinescuHandbal: Flaviu Sâsâeac, Radu Lazăr, Horațiu Gal, Alin Bondar, Liviu HossuSkandenberg: Gabriel Popescu, Florian LazărTenis: Horia TecăuBaschet: Mircea Cristescu, Mihai Silvășan, Kyndall Dykes, Vlad Moldoveanu, Ousmane Barro, Rolland Torok, Tudor Jucan, Nandor Kuti, Branko CuicKickbox: Mircea Mitroescu, Ciprian SoraJudo: Florin BerceanMuzică: David DeajFizică: Claudiu TănăseliaCiclism: Ștefan ArseneJurnalism: Cornel Pumnea, Mihai Mironică, Ovidiu Ioanițoaia, Răzvan TomaIstorie: Cornel JurjuAlte informații:Premiu pentru participarea la concursul județean de poezie ”Versuri pentru suflet”, organizat de Biblioteca Județeană Cluj, în anii 2021 și 2022. Locul 2 pe județul Cluj la același concurs, în 2023Am participat la cursurile de acordare a primului ajutor, organizate de SMURD, în Cluj-Napoca, pe 14 ianuarie și 9 septembrie 2023Colaborator al Anuarului presei clujene în anii 2017, 2018, 2019, 2020, 2021 și 2022Site personal: www.robertpopanews.wordpress.comAdresă de e-mail: robertpopa1994@gmail.com