EDITORIAL | De ziua jurnalismului sportiv

Stimați cititori, astăzi am ajuns la cea de-a doua zi a lunii iulie, din anul 2023. În timp ce îmi pregăteam subiectele ce urmează să le dezbat în editorialul de față, google mi-a reamintit că astăzi este Ziua Jurnalismului Sportiv sau Ziua Internațională a Ziaristului Sportiv, vă las pe voi să alegeți denumirea care vi se pare mai ușoară sau mai interesantă.

Suntem într-o eră dominată de tehnologie, iar presa și sportul nu fac nici ele excepție de la această regulă. Însă, ceea ce contează cu adevărat este dacă ne folosim (sau nu) într-un mod constructiv de tehnologie. De exemplu, altădată doar un cameraman avea posibilitatea de a filma un eveniment, pentru a putea fi difuzat la televizor. Astăzi, cu un telefon inteligent sau cu o tabletă, poate filma oricine, și nu-i deloc o surpriză dacă filmarea ajunge într-un jurnal de televiziune, pe youtube sau pe rețelele de socializare. Este o eră în care se face deseori o asociere între jurnalist și influencer. E oare același lucru? Eu aș spune că nu.

Nu te poți numi jurnalist dacă singurul tău scop este să influențezi opiniile cititorilor sau ale telespectatorilor (depinde din ce mediu transmiți informația). Personal, nu mi-ar plăcea să fiu numit influencer. Nu am pretenția să cred că am întotdeauna dreptate. Dimpotrivă, vreau ca oricine mă citește să aibă spirit critic, să-și prezinte propriile opinii, într-un mod civilizat evident. Un jurnalist, și o spun la modul general, trebuie să vadă întotdeauna dincolo de aparențe, să facă analize, să realizeze interviuri cu personalități care au performat în anumite domenii (în cazul meu, să discut cu personalități din sport), să scrie și editoriale (dar bazate pe argumente, pe informații relevante; editorialele sunt mai mult decât exprimarea propriilor opinii; trebuie să fi trecut prin multe experiențe pentru a ajunge să le scrii). Un jurnalist trebuie să aibă simțul măsurii! Să facă și sacrificii uneori! Să fie responsabil! Mai mult, deși ne aflăm într-o eră a tehnologiei, nu e o scuză să evităm cărțile, și mai ales pe cele de calitate! Și pentru că vorbeam de filmat, una e să filmezi ceva scandalos, ceva senzațional (un termen pe care mie nu îmi place să-l folosesc), și alta e să filmezi ceea ce transmite o emoție, o poveste, ceva din care poți avea multe lucruri de învățat. Asta ține deja de îndemânarea celui care filmează. Și astfel de calități nu le deprinzi de la o zi la alta. Necesită mult efort! Și mult timp!

În rubrica sportivă, prezentul nu e tocmai roz, dacă ne referim strict la presa națională sau cea locală. Foarte rar mai vedem interviuri, și aici mă refer la interviuri de calitate. Foarte rar mai vedem editoriale. Unde sunt editorialiștii din ziarele de sport? Foarte rar mai vedem analize, bazate pe statistici. Comoditatea a devenit un fel de boală contagioasă. În loc să piardă (dar cu sens) câteva ore, uneori chiar zile, pentru a realiza interviuri, materiale de statistică, reportaje, din care poți învăța foarte multe lucruri, anumite publicații sau anumiți gazetari aleg calea cea mai ușoară: redactarea unor articole bazate fie pe zvonuri, fie pe scandaluri (din păcate, nu vom scăpa foarte curând de scuza ”asta se vine!”), fie pe știri preluate de la alte ziare (nu e ceva rău la modul general, dar nici să devină o obsesie), fie pe postări ale cluburilor sportive de pe rețelele de socializare.

O altă problemă ce nu trebuie ignorată este evitarea tinerilor cu potențial, care pot aduce plus valoare în sport pe termen lung. Nu se caută mereu astfel de subiecte. Și dacă se caută, acele materiale sunt exagerate, prin compararea acelor tineri cu nume consacrate, dar nu simple comparații, ci comparații care să-i determine, în timp, pe acei copii să nu mai fie la fel de serioși. Iar așa, de dragul audienței, viitorul unui copil este distrus. Pe de altă parte, rareori sunt căutați acei mentori (mă refer la persoane mai puțin mediatizate) care pot veni cu analize mult mai pertinente decât ale celor cu care publicul s-a obișnuit de ani de zile. Și de ce sunt căutați rareori? Pe motivul că nu a auzit nimeni de ei. Desigur că o astfel de scuză nu e deloc adevărată. Poate nu a auzit un public numeros, dar necunoscuți nu sunt. Dacă ești mai puțin cunoscut, nu înseamnă că nu ai valoare.

Ca să vă dau câteva exemple recente (sau mai puțin recente) de subiecte abordate superficial (despre unele am mai vorbit în edițiile trecute), voi începe cu Anton Petrea. Am văzut comentarii unde se spunea că nu va avea succes la ”U” Cluj, că după 5 etape va pleca, că din vina lui a retrogradat Chindia. Sunt niște păreri superficiale. Nici măcar nu a început noul campionat, dar părerile negative vin precum valurile de pe litoral. Chindia nu a arătat atât de rău în play-out, chiar dacă a retrogradat. Dar, după cum am subliniat într-un alt editorial, problemele de acolo au devenit insuportabile, și când o problemă devine insuportabilă la un club de fotbal, doar printr-un miracol îți mai atingi obiectivul. Contează contextul. Întotdeauna contează. Faptul că a ieșit de două ori vicecampion cu FCSB e mai puțin important decât retrogradarea cu Chindia? La fel de bine putem spune și despre Emil Săndoi. E mai important ce s-a întâmplat la Europeanul de Tineret decât performanțele recente, când a reușit trei salvări consecutive de la retrogradare cu Chindia? S-a uitat că tot Săndoi a fost aproape de o calificare cu tineretul la Euro 2011? Evident, prezentul iese cel mai mult în evidență în ochii presei și ai publicului, dar asta nu e o scuză ca să ignori rezultatele bune de altădată. Am văzut o mulțime de prejudecăți despre Andrea Mandorlini, dar faptul că e singurul antrenor care a câștigat trei trofee cu CFR Cluj în același an (Cupa, Campionatul și Supercupa în 2010) nu mai e relevant? Sau Matija Boben. Am văzut pe internet o mulțime de articole, dar nimeni nu a menționat că a ieșit vicecampion în țara sa cu Gorica. Sau că a reușit o promovare în Serie B, alături de Ternana.

Mergem și mai departe. Nu toată lumea ”i-a făcut statuie” lui Ioan Ovidiu Sabău în ultimele 6 luni, deși el chiar a lăsat ceva în urmă, și nu doar în ultimele 6 luni, ci de când este în fenomenul fotbalistic. Dar, referindu-mă doar la 2023, a condus-o pe ”U” Cluj spre menținerea în prima ligă, care era și obiectivul principal. La finalul lui 2022, ”U” Cluj nu arăta a echipă capabilă să se salveze. Dar Sabău a știut cum să-i motiveze pe jucători, a știut să creeze un climat favorabil pentru performanță, și fără să realizeze multe transferuri. Ba mai mult, a reușit o calificare în finala Cupei României, pe care era cât pe ce să o câștige. Și toate acestea le-a realizat după aproape 10 ani în care nu a mai antrenat nicăieri. Dar, faptul că nu a antrenat nu înseamnă că nu s-a informat permanent. Drept dovadă, s-a comportat ca un antrenor care nu a făcut niciodată pauză. Chiar el recunoștea că nu se putea detașa de fenomen câtă vreme ”U” Cluj nu e salvată.

Nici despre Dorinel Munteanu nu s-au spus lucruri bune în ultimii ani, dar iată că a promovat cu Oțelul Galați în Liga a 2-a, iar apoi în Liga 1. La fel pot vorbi și despre Cristian Pustai. Tentația anumitor specialiști de a-i asocia numele cu promovările în Liga 1 ratate la Călărași, iar mai apoi la Buzău, a fost mai mare decât cu promovarea în Liga a 2-a alături de Ceahlăul. Parcă nu mai contează calificarea în grupele Europa League alături de Pandurii, eliminarea lui Mainz când era la Gaz Metan Mediaș (și tot cu Mediașul a fost aproape de play-off-ul Ligii 1 în sezonul 2016/2017). Nici în Mircea Rednic nu a crezut toată lumea, pe fondul mandatelor eșuate la Viitorul (în 2021) și Dinamo (tot în 2021), dar a reușit să se salveze cu UTA de la retrogradare.

Repet, scopul ideilor exprimate mai sus nu e să lăudăm pe cineva mai mult decât e cazul, ci să privim în mod obiectiv anumite rezultate, să nu le ignorăm doar pentru că avem niște antipatii. După cum spunea cândva Ion Rațiu, uneori e cazul să nu criticăm, ci să facem noi mai mult și mai bine decât cel pe care îl criticăm. Mai greu e cu practica, căci de vorbit, toți putem vorbi.

Și, dacă tot spuneam că trebuie să privim dincolo de aparențe, iată ce poate succesul din om. Și nu e deloc un exemplu pozitiv. L-am mai menționat, dar consider că e necesar să vorbesc din nou despre el. În 2019, deci cu un an înainte de a părăsi această lume, Diego Maradona s-a comportat urât cu niște copii care i-au cerut autografe. El a fost deranjat că l-au strigat ”Diego, Diego”. Da, educația de acasă spune că nu e bine să îi spui pe nume cuiva mai în vârstă. Dar, în cazul lui Maradona – care a lăsat o moștenire grea pentru fotbal, și aici amintim de fotbalul spectaculos pe care îl practica, de felul lui unic de a dribla advesari, de Cupa Mondială câștigată cu Argentina în 1986, de faptul că el l-a convins demult pe Messi să nu se retragă din națională (Câți oameni cunosc acest aspect? Dacă s-ar fi retras Messi de la națională, poată că nu mai devenea campion mondial anul trecut) – se putea face o excepție. În fond, erau doar niște copilași care își doreau mult un autograf din partea unui mare sportiv (să facem distincția între sportiv mare și om mare; pentru că rareori un sportiv mare este un exemplu demn de urmat atunci când iese din sfera profesională). Și, în loc să se bucure că până și niște copii mai mici de 10 ani știu cine este, el a ales să țipe la ei, ba chiar să-i înjure. Păcat. E un fel urât de a ieși din scenă. Până și regretatul Cristian Țopescu, cel care a comentat la microfonul Televiziunii Române marile victorii ale României de la Campionatul Mondial din 1994, a fost marcat de problemele extrasportive pe care le-a avut Maradona. De ce a decăzut fotbalul? Voi reda și o explicație a lui Ioan Chirilă, la finalul anilor 90, la ProTV. Autorul cărților Zile și Nopți pe Stadion sau Ar!Gen!Ti!Na! (pe care vi le recomand) amintea că naționala României, la Mondialul din 1970 (deci când jucau doar 16 echipe la un Mondial, iar România era în grupă cu Anglia, deținătoarea trofeului, Brazilia, cea care va câștiga în acel an pentru a treia oară Mondialul, și Cehoslovacia), a primit 100 de dolari de la un impresar. Rețineți. 100 de dolari. Și câți bani a luat fiecare tricolor din acea sumă? Mai puțin de 5 dolari. Comparativ, la Mondialul din 2022, doar prezența în grupe era premiată cu 9 milioane de dolari. De aici, fiecare jucător lua o sumă cu multe zerouri. Chirilă avertiza că mizele financiare tot mai mari vor avea o influență negativă în fotbal. Că mizele mari vor aduce și mai multe greșeli de arbitraj. A știut ce spune!

Voi încheia editorialul de astăzi într-o notă de optimism. Vă las mai jos o fotografie de colecție, dintr-o ediție a ziarului Libertatea din anul 2000. Familia mea a găsit ziarul respectiv la bunici, asta în luna septembrie a anului trecut. Cum s-ar spune, au suflat praful, au fotografiat paginile găsite, și mi le-au trimis. A fost o bucurie pentru mine, una pe care astăzi, de Ziua Jurnalismului Sportiv, am ales să o împart cu voi. Ce mi-a atras atenția este că în poză se regăsesc personaje care activează în prezent în Liga 1, fie ca antrenori (cum ar fi Liviu Ciobotariu la Sepsi, Gheorghe Hagi la Farul, Marius Măldărășanu la Hermannstadt sau Adrian Mutu la Rapid), fie ca oficiali (Gheorghe Popescu la Farul). Voi mai puncta faptul că Erik Lincar antrenează în prezent la Concordia Chiajna, din Liga a 2-a, iar anul trecut a reușit prima lui promovare în Liga 1, alături de ”U” Cluj. Tot la ”U” Cluj a antrenat și Bogdan Lobonț, unde a fost aproape de Liga 1, în 2019. Din poza realizată cu ceva timp înaintea Europeanului din 2000 – unde Hagi, după cum spunea chiar el într-un interviu pentru aceeași publicație, visa la calificarea în semifinale. S-a reușit doar o accedere în sferturi – nu lipsește nici Dan Petrescu, care până luna trecută a fost tehnicianul lui CFR Cluj, club unde a avut trei mandate și a câștigat 5 campionate, tot acolo reușind și două calificări în primăvara europeană (o dată în Europa League și o dată în Conference League). Ce mai este interesant este că Hagi, când se apropia de finalul carierei, avea acțiuni la Farul Constanța. Și astăzi are acțiuni la Farul, dar într-o proporție mai mare. Iar alături de trupa de la Malul Mării a câștigat campionatul.

Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live TV, la canalul de youtube Cluj Live Sport și la canalul de rumble Cluj Live Sport pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.

Articolul precedentVIDEO SPECIAL | Denis Ciobotariu și experiența de a fi antrenat din nou de tatăl său. Cum vede dubla lui Sepsi cu ȚSKA Sofia, din Conference League
Articolul următorPREMIUM CLUJ LIVE | Recordul negativ de care CFR va încerca să scape în prima etapă din noul sezon al Ligii 1
Popa Robert
Experiență profesională:Editorialist, reporter, producător și realizator de emisiuni la Cluj Live, 24 octombrie 2022 - prezentRedactor la Povești din Sport, 12 februarie 2018 - prezentReporter la Prima Sport (în trecut Look Sport, respectiv Look TV), 23 ianuarie 2018 - 12 septembrie 2022Corespondent al redacției de sport Prima TV București, 1 martie 2021 - 12 septembrie 2022Producător al emisiunii Look Sport Special, 1 februarie 2021 - 12 septembrie 2022Producător al emisiunii Rezumatele etapei Ligii 1, 1 decembrie 2020 - 12 septembrie 2022Reporter la Ziua de Cluj, 6 iulie 2016 - 8 ianuarie 2018Realizator al emisiunii sportive ZIUAlive, 19 februarie 2017 - 29 mai 2017Invitat al emisiunii ”1 la 1”, de la Realitatea FM Cluj, 17 iulie 2017 - 8 ianuarie 2018Redactor la CityNews Cluj, 8 aprilie 2019 - 6 august 2019Redactor la Elita României, 18 martie 2019 - 10 februarie 2020Redactor colaborator la Gazeta Sporturilor, 8 ianuarie 2018 - 31 ianuarie 2018; februarie 2019Alte publicații unde am scris: La Masa Verde (2014 - 2016), Cunoașterea e putere (2015 - 2016), Casiansoneriu.ro (2018 - 2020), Fotbal pe Afiș (2021 - 2022), Presa Locală (2016)Stagii de practică: Radio RenaștereaStudii:Absolvent al Liceului Pedagogic ”Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, secția Științe Sociale, în anul 2013În 2019 mi-am susținut lucrarea de licență în jurnalism ”Activitatea lui Miodrag Belodedici, reflectată în presă” la Facutatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC), din cadrul UBB ClujCărți publicate:Belodedici: Românul care a triumfat de două ori în Cupa Campionilor Europeni (Editura Accent, Cluj-Napoca, 2020)Inima-i diamantul timpului: Versuri de reflecție, cu o temă aparent simplă, dar esențială, aceea de valorizare a timpului (Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2023)Personalități intervievate:Fotbal: Ioan Ovidiu Sabău, Miodrag Belodedici, Mircea Dridea, Emeric Dembrovschi, Emeric Ienei, Ioan Onacă, Dan Petrescu, Cristian Pustai, Dani Coman, Ionuț Popa, Costel Enache, Gabriel Paraschiv, Gabriel Giurgiu, Billel Omrani, Ciprian Deac, Antonio Semedo, Cosmin Tilincă, Lucian Goian, Maximilian Nicu, Dan Nistor, Remus Câmpeanu, Erik Lincar, Rică Răducanu, Arman Karamyan, Artyom KaramyanBox: Francisc Vaștag, Ilie Captari, Victor Lupo, Mihai Leu, Valentin SilaghiFormula 2: Mihai MarinescuHandbal: Flaviu Sâsâeac, Radu Lazăr, Horațiu Gal, Alin Bondar, Liviu HossuSkandenberg: Gabriel Popescu, Florian LazărTenis: Horia TecăuBaschet: Mircea Cristescu, Mihai Silvășan, Kyndall Dykes, Vlad Moldoveanu, Ousmane Barro, Rolland Torok, Tudor Jucan, Nandor Kuti, Branko CuicKickbox: Mircea Mitroescu, Ciprian SoraJudo: Florin BerceanMuzică: David DeajFizică: Claudiu TănăseliaCiclism: Ștefan ArseneJurnalism: Cornel Pumnea, Mihai Mironică, Ovidiu Ioanițoaia, Răzvan TomaIstorie: Cornel JurjuAlte informații:Premiu pentru participarea la concursul județean de poezie ”Versuri pentru suflet”, organizat de Biblioteca Județeană Cluj, în anii 2021 și 2022. Locul 2 pe județul Cluj la același concurs, în 2023Am participat la cursurile de acordare a primului ajutor, organizate de SMURD, în Cluj-Napoca, pe 14 ianuarie și 9 septembrie 2023Colaborator al Anuarului presei clujene în anii 2017, 2018, 2019, 2020, 2021 și 2022Site personal: www.robertpopanews.wordpress.comAdresă de e-mail: robertpopa1994@gmail.com