FOTO / VIDEO: De la Cluj-Napoca până la Tulcea. Imagini încântătoare cu Dunărea, statuile unor personalități marcante ale culturii române, urme ale perioadei monarhice, dar și ale stăpânirii otomane

Recent, am primit câteva fotografii și filmări din Tulcea. Având în vedere că nu am vizitat niciodată orașul, ci doar am trecut prin el fără să mă opresc acum mulți ani, când mergeam la mare, am studiat ilustrațiile respective cu mare atenție. Și m-am gândit să vi le prezint în rândurile următoare.

CĂLĂTORIA CU BACUL ARE FARMECUL EI

Deși s-a inaugurat un pod modern între Galați și Brăila, pentru traversarea Dunării, pentru a ajunge la Tulcea, există în continuare și varianta clasică de a ajunge din Galați la Tulcea cu bacul. Potrivit navrombac.ro, prețul este de 2 lei dacă vă urcați la bord fără mașină. În schimb, dacă aveți autoturism, atunci veți plăti 20 de lei.

TURNUL DE TELEVIZIUNE DIN GALAȚI

Și pentru că am pronunțat cuvintele bac și Dunăre (al doilea cel mai lung fluviu din Europa, care izvorăște din Munții Pădurea Neagră, aflați în Germania), vă las să admirați puțin apa, pescărușii, dar și Turnul de Televiziune sau Turnul Televiziunii. Turnul respectiv are peste 100 de metri înălțime și este folosit pentru instalații radio și meteo, dar cuprinde și un restaurant. Este un simbol al orașului Galați, așa cum sunt Crucea de pe Cetățuie sau Biserica Sfântul Mihail pentru Cluj-Napoca, Muntele Tâmpa pentru Brașov sau cum este Castelul Peleș pentru Sinaia. Veți vedea și câțiva pescăruși.

Turnul de Televiziune din Galați

CE PUTEȚI VEDEA ÎN TULCEA

Odată ajunși la Tulcea, veți descoperi o mulțime de obiective turistice:

UN MINISTRU DIN EPOCILE LUI CUZA ȘI CAROL 1

● Statuia lui Mihail Kogălniceanu – personalitate politică importantă în drumul spre constituirea statului român modern, care a deținut funcția de prim-ministru, ministru de externe și de interne al țării noastre; Kogălniceanu este cel care a declarat îndependența României față de Imperiul Otoman, în timpul Războiului de Independență desfășurat între anii 1877/1878; tot el a fost demnitar atât în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, cât și în timpul Principelui Carol 1, devenit Rege în 1881.

ELEVUL LUI ION CREANGĂ

● Teatrul Jean Bart – al cărui aspect exterior este impecabil. Putem spune că este un echivalent al Teatrului Lucian Blaga sau al Operei Maghiare, ambele aflate în Cluj-Napoca. Jean Bart (pe numele real Eugeniu P. Botez) s-a născut la Burdujeni, localitate care făcea parte pe atunci din județul Botoșani, și a fost fiul unui ofițer român din Războiul de Independență, despre care am vorbit mai sus. S-a remarcat ca scriitor, iar biografia sa de pe Wikipedia ne arată faptul că l-a avut învățător pe un alt reprezentant al literaturii române de altădată, și anume Ion Creangă. Jean Bart are și un bust în Tulcea.

● Muzeul de Etnografie și Artă Populară Tulcea

ÎNTEMEIETORUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ROMÂNESC MODERN

● Bustul lui Spiru Haret – matematician, astronom, pedagog, ministru al Educației; tot el este considerat cel care a pus bazele învățământului modern românesc. Pe bust se regăsește un scurt citat, pe care îl voi reda: ”Familia mea de timpuriu a fost numai școala, așa încât, bucuriile și întristările școalei au fost bucuriile și întristările mele”.

● Colegiul Dobrogean Spiru Haret – înființat în 1883, deci la 2 ani de când România a devenit Regat. Interesant este că proclamarea a avut loc pe 10 mai 1881, și tot pe 10 mai, dar în 1877, s-a declarat Independența României față de turci, iar pe 10 mai 1866, Carol 1 a devenit Principele României. O placă comemorativăd, din 1997, amintește marcarea a 100 de ani de la înființarea Liceului de Fete Principesa Ileana, care, din 1948, și-a continuat existența în clădirea unde se află Colegiul Spiru Haret.

O MOSCHEE DIN PERIOADA ÎN CARE TURCII STĂPÂNEAU TERITORII ROMÂNEȘTI

● O altă placă comemorativă amintește de stăpânirea turcească din zonă și de domnia sultanului Abdulaziz. Placa se află pe o moschee numită Geahia Azizie.

● Asociația Scriitorilor și Asociația Poeților Aegyssus din Județul Tulcea.

● Statuia lui Orest Tafrali – istoric și membru corespondent al Academiei Române. S-a născut la Tulcea cu un an înainte de începerea Războiului de Indepedență, dintre România și Imperiul Otoman. A absolvit Colegiul Spiru Haret din același oraș.

NU RATAȚI O PLIMBARE PE FALEZA DUNĂRII SEARA

Nu voi încheia materialul fără a vă arăta că Tulcea e un oraș plin de viață seara, pe faleza Dunării. Faleza a fost modernizată și botezată după numele celebrului canoist Ivan Patzaichin. Inaugurarea noii faleze a avut loc acum câteva zile. În perioada inaugurării, Horia Brenciu și trupa lui au susținut un concert.

FOARTE IMPORTANT

Legat de cum puteți ajunge acolo din Cluj-Napoca, consider că opțiunea ce mai potrivită este să mergeți cu mașina personală sau cu cineva care deține o mașină și și-a propus o călătorie lungă și frumoasă. Dacă e să ne luăm după timpul aproximat de aplicația Google Maps, durata călătoriei ar fi de 9 ore. Asta fără oprire, dar, la un drum așa lung, e important și repausul. Nu v-aș recomanda să mergeți cu trenul, pentru că ați pierde mult timp, chiar și în situația în care ați călători 2 zile. De exemplu, astăzi plecați la Brașov, unde ați rămâne peste noapte, iar în ziua următoare v-ați continua călătoria de acolo. Am căutat pe Mersul Trenurilor și apar variante cu două trenuri, chiar trei trenuri (mă refer la faptul că ați avea de schimbat trenuri, nu există unul direct spre Tulcea din stațiile amintite). În ceea ce privește durata călătoriei, aceasta poate dura de la 8 și până la 12 ore. Așadar, mașina e cea mai potrivită variantă pentru cine pornește spre Tulcea din Cluj-Napoca, din Brașov sau din orice alt oraș destul de îndepărtat de Tulcea.

Sper că v-a plăcut ceea ce v-am prezentat astăzi. La revedere!

VEZI ȘI – FOTO / VIDEO: De la Cluj-Napoca până la Poiana Brașov, tocmai pe Vârful Postăvaru, la o altitudine de 1.799 m. Reportaj despre o experiență prin care merită să treci și chiar să o repeți

Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la canalul de youtube Cluj Live TV și la pagina de facebook cu același nume. Vă așteptăm și pe www.clujlive.ro.