● Sâmbătă, 5 august 2023 (pe stadionul Gaz Metan din Mediaș), de la ora 21:30, ”U” Cluj se va duela pentru prima dată cu Dinamo după barajul din 2022, la finalul căruia roș-albii au părăsit pentru prima dată Liga 1 (dar după numai un an, au reușit să promoveze din Liga a 2-a), iar Șepcile Roșii au revenit în prima divizie după 7 ani.
● În 2022, cu Erik Lincar antrenor, ”U” Cluj a trecut cu 2-0 de Dinamo în primul meci, de pe Cluj Arena (Martin Remacle min. 14, Alexandru Boiciuc min. 83). În Ștefan cel Mare, partida s-a terminat 1-1 (Vlad Morar min. 19 / Dragoș Tescan min. 17).
PETREA, SUCCES CLAR CU DINAMO, ÎN 2022, CÂND O ANTRENA PE FCSB
● Tot în 2022, actualul antrenor al Universității, Toni Petrea, a avut ultimul duel cu Dinamo. S-a întâmplat pe 30 ianuarie 2022, când Petrea o pregătea pe FCSB. Roș-albaștrii au câștigat cu 3-0 (Octavian Popescu min. 2, Ianis Stoica min. 75, Răzvan Oaidă min. 81). La finalul acelui sezon, FCSB a ocupat locul 2.
IANIS STOICA ȘI ANDREI MIRON, MARCATORI ÎN DERBY-URILE CU DINAMO
● Ianis Stoica, autor al unui gol cu Dinamo în 2022, se află la ”U” Cluj de la începutul acestui an. Mai mult, Andrei Miron (sosit tot la începutul lui 2023) și Ovidiu Perianu (venit sub formă de împrumut de la FCSB în sezonul actual), alți fotbaliști folosiți de Petrea în victoria din Ștefan cel Mare, îmbracă în prezent tricoul alb-negru.
● Andrei Miron și Ianis Stoica au mai jucat într-un 6-0 obținut de FCSB în fața lui Dinamo, în toamna anului 2021, dar sub comanda lui Edward Iordănescu, actualul selecționer al României. Miron a marcat ultimul gol al întâlnirii.
ECHIPA UTILIZATĂ DE PETREA ÎN 2022, CÂND A ÎNVINS-O PE DINAMO
Dinamo – FCSB 0-3 (30 ianuarie 2022, etapa a 23-a din sezonul regular al Ligii 1): Andrei Vlad – Risto Radunovic, Iulian Cristea, Paulo Vinicius, Valentin Crețu – Florin Tănase (C; Florinel Coman min. 46), Răzvan Oaidă, Darius Olaru (Ovidiu Perianu min. 85) – Octavian Popescu (Ianis Stoica min. 62), Andrei Dumiter (Valentin Gheorghe min. 46), Andrei Cordea (Andrei Miron min. 62). Antrenor: Toni Petrea
BONUS. ECHIPELE ALINIATE DE ”U” CLUJ, CU LINCAR PE BANCĂ, LA BARAJUL CU DINAMO
”U” Cluj – Dinamo 2-0 (21 mai 2022, prima manșă a barajului de promovare sau menținere în Liga 1): Andrei Gorcea – Paul Pîrvulescu (Mihai Dobrescu min. 39), Denis Ispas, Florin Ilie, Roberto Romeo (Costinel Gugu min. 81) – Romario Pires (C), Ioan Filip – Ely Fernandes, Martin Remacle (Cristian Balgiu min. 68), Dragoș Tescan (Sergio Ribeiro min. 81) – Alexandru Boiciuc. Antrenor: Erik Lincar
Dinamo – ”U” Cluj 1-1 (29 mai 2022, a doua manșă a barajului de promovare sau menținere în Liga 1): Andrei Gorcea – Mihai Dobrescu, Denis Ispas, Florin Ilie, Roberto Romeo – Romario Pires (Costinel Gugu min. 91), Ioan Filip, Martin Remacle (Florian Haită min. 79) – Dragoș Tescan (Cristian Balgiu min. 65), Alexandru Boiciuc, Sergio Ribeiro (Paul Pîrvulescu min. 46). Antrenor: Erik Lincar
CE JUCĂTORI MAI SUNT LA ”U” CLUJ DE LA BARAJUL CU DINAMO
● Din echipa care a scos-o pe Dinamo din Liga 1 au mai rămas la ”U” Cluj următorii: Andrei Gorcea, Ioan Filip și Dragoș Tescan.
Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live TV, la canalul de youtube Cluj Live Sport și la canalul de rumble Cluj Live Sport pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.