Accident de muncă în Dej. Braț smuls unui bărbat de către o bandă de producție

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej intervin marți pentru a acorda primul ajutor calificat unui bărbat de aproximativ 50 de ani care a suferit o leziune gravă la nivelul unui membru superior.

Din primele informații, victima era conștientă și a fost preluată de echipajul SAJ în vederea transportului de urgență la spital. Intervenția are loc pe strada Bistriței din Dej, unde bărbatului i-a fost smuls un braț de către banda de producție.

Inspectorii ITM Cluj au declanșat o anchetă în acest caz.