Un fost ministru al Agriculturii de la Cluj îl demască pe Florin Barbu: ”A făcut presiuni pentru demiterea șefului APIA”

Adrian Oros, senator și fost ministru al Agriculturii, lansează acuzații împotriva lui Florin Barbu, actual ministru al Agriculturii.

„Instrumentul vânătorilor de subvenții, simte că se strânge lațul. După ce a adus în faliment fermierii, acum cere zilnic câte o demisie. Ba a șefului APIA, ba a Comisarului pentru Agricultură. Ca să fie numit ministru, l-au pus anul trecut, să modifice pe ascuns, în regim de urgență, o lege care a transformat Delta Dunării în pajişte. De parcă asta era problema cea mai mare a agriculturii românești. 

Zilele trecute Parchetul European a cerut documente de la instituțiile statului în legătură cu modul în care cele două firme apropiate de baronul PSD Paul Stănescu au ajuns să solicite subvenții europene de aproape 6 milioane de euro pentru stuful din Delta Dunării. 

Speriați, cei de la Agenția de Plăți în Agricultură (APIA) au stopat plata subvențiilor. 

Inițial, Barbu a făcut presiuni fără succes pentru demiterea șefului APIA”, a spus Oros, pe pagina sa de Facebook.

„Zilele acestea, aflând și el de ancheta Parchetului European, încearcă să se victimize. Se laudă în fața fermierilor că va cere demisia Comisarului european pentru Agricultură pentru că nu ar fi acceptat propunerea României și a altor state privind derogări de la aplicarea GAEC 7 (rotația culturilor) și GAEC 8 (minim 4% pârloagă), după ce tot el, în decembrie, le spunea că sigur va obține aceste derogări. 

Cu alte cuvinte, domnul Barbu încearcă sa ne spună că Parchetul European nu-l va ancheta pentru hoție, ci pentru“patriotism””, a mai adăugat Oros.