Gameloft România Închide studioul de jocuri de la Cluj-Napoca, toți cei 136 de angajați vor fi concediați

Producătorul și dezvoltatorul de jocuri video Gameloft România a anunțat închiderea studioului său din Cluj, unde lucrau 136 de angajați. Studioul din Cluj, deschis în 2010, va fi închis în cadrul unei restructurări a companiei.

„La nivel de companie trebuie să reevaluăm în mod constant capacităţile noastre de producţie. După o analiză atentă şi răspunzând condiţiilor unei piete în continuă schimbare, a devenit necesar să implementăm o reducere a forţei de muncă. Din păcate, acest lucru ne aduce în situaţia de a închide punctul nostru de lucru din Cluj şi de a ne despărţi de cei 136 de angajaţi. Această decizie nu a fost una uşoară şi înţelegem impactul pe care îl are asupra angajaţilor afectaţi. Vom lucra alături de ei, de la caz la caz, pentru a găsi cea mai bună modalitate de a gestiona situaţia”, au declarat reprezentanții Gameloft România, potrivit Ziarului Financiar.

Gameloft România, activă din anul 2000, mai operează un studio în București, care în prezent are 289 de angajați.

„Suntem una dintre companiile care au pionierat dezvoltarea de jocuri pe piaţa din România. Intenţionăm să păstram poziţia noastră aici. Studioul nostru din Bucureşti şi cei 289 de angajaţi ai săi rămân un activ important în lista de studiouri Gameloft. În prezent, studioul lucrează la o serie de proiecte.”, au precizat reprezentanții companiei, pentru sursa citată anterior.

La sfârșitul anului 2022, Gameloft România raportase un număr mediu de 507 angajați, o scădere semnificativă față de 2015, când compania avea aproximativ 1.181 de angajați. Anul 2015 a fost cel mai prolific pentru Gameloft România din punct de vedere al numărului de angajați, însă din 2016 a început un proces treptat de reducere a personalului. În 2016, compania avea 1.060 de angajați, numărul scăzând la 1.033 în 2017 și la 738 în 2018. În 2019, Gameloft România a raportat un număr mediu de 687 de angajați, care a scăzut la 588 în 2020 și la 530 în 2021, conform datelor publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.