Consiliul Concurenței lansează varianta Monitorului Prețurilor, doar pentru prețurile produselor de bază

Consiliul Concurenței a anunțat că va lansa o variantă simplificată a platformei „Monitorul Prețurilor”, care va cuprinde doar prețurile produselor de bază, care au prețurile plafonate de Guvern, după cum  a declarat, sâmbătă, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţoiu.

„Ştiţi că avem un Monitor al preţurilor la alimente foarte mare. Avem toate magazinele din ţară, cu toate produsele alimentare, deci e gigantic, şi, fiind gigantic, e foarte greu de utilizat de consumatori şi atunci am hotărât să facem şi o variantă simplificată, numai pentru produsele de bază identificate de Guvern în lege. Deci, o secţiune a monitorului în care pot fi văzute şi comparate preţurile numai la aceste produse de bază, să aveţi o variantă mai redusă, dar mai simplă şi mai uşor de utilizat a monitorului. Sper să o lansăm curând”, a declarat Chirițoiu, președintele autorității de concurență, conform Agerpres.

Deocamdată doar jumătate din retaileri au transmis datele referitoare la prețuri, care urmează să fie încărcate în platformă.

„„Momentan nu avem date de la toţi retailerii. Trebuie să se conecteze la sistemul nostru ca să ne livreze datele şi nu toţi au reuşit să facă acest lucru. Mai mult de jumătate ne dau deja datele, deci, în curând, o să îl facem public. Vedem, dacă nu reuşim să pornim cu toţi retailerii, dacă la unii durează prea mult să îşi adapteze sistemul conform legii, atunci o să pornim numai cu cei pe care îi avem. Destul de curând”, a declarat șeful Consilului, potrivit G4Media.

Conform Ordonanței de Urgență nr. 67/2023, măsura de plafonare a adaosurilor comerciale pentru anumite produse agricole și alimentare va fi prelungită până la 31 decembrie 2024. Produsele ale căror prețuri de vânzare sunt plafonate includ: pâine albă simplă (300-500 grame, fără specialități), lapte de vacă pentru consum (1 litru, 1,5% grăsime, exclusiv UHT), brânză telemea de vacă vrac, iaurt simplu de vacă (3,5% grăsime, maxim 200 grame), făină albă de grâu „000” (până la 1 kg), mălai (până la 1 kg), ouă de găină calibrul M, ulei de floarea-soarelui (până la 2 litri), carne proaspătă de pui, carne proaspătă de porc, legume proaspete vrac, fructe proaspete vrac, cartofi proaspeți albi vrac, zahăr alb tos (până la 1 kg), smântână (12% grăsime), unt (până la 250 grame) și magiun (până la 350 grame).