Atenționare de călătorie emisă pentru Grecia. Din cauza temperaturilor foarte ridicate, riscul de izbucnire a incendiilor e foarte ridicat

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Grecia, unde, în contextul temperaturilor foarte ridicate, există un risc crescut de incendii, în mai multe regiuni, transmite News.ro.

Potrivit MAE, Serviciul Naţional de Meteorologie din Grecia a emis un buletin meteorologic conform căruia, în intervalul 11-14 iunie, se vor înregistra temperaturi foarte ridicate în anumite zone.

”Ministerul Protecţiei Civile şi Crizelor Climatice avertizează că, în perioada menţionată, va exista un risc crescut de incendii, îndeosebi în regiunile Attica, Peloponez, respectiv în Grecia continentală – zonele Viotia, Fthiotida şi Fokida”, a transmis MAE.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +30 210 6728875 şi +30 210 6728879 şi al Consulatului General al României la Salonic: +30 2310 340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al Ambasadei României la Atena: +306978996222 şi al Consulatului General al României la Salonic: +306946049076.

Pentru mai multe detalii și pentru a rămâne la curent cu situația din Grecia, MAE recomandă accesarea site-urilor www.mae.ro; https://atena.mae.ro/; https://salonic.mae.ro/ şi reaminteşte faptul că românii care se deplasează în străinătate au la dispoziţie secţiunea ”Sfaturi de călătorie”, disponibilă pe site-ul MAE de pe site-ul https://www.mae.ro/node/1533, care care oferă informaţii, alerte, atenţionări şi sfaturi de călătorie.