Mircea Lucescu s-a întors după 38 de ani pe banca României și a pornit așa cum a plecat, cu victorie. De fapt, cu două victorii. În ambele a arătat că e antrenor mare, motivator excelent, psiholog pentru noua generație, la care pune și el picătura de suflet. Cireașa de pe tortul ultimei aventuri a lui Lucescu, pentru că sigur va fi ultima, ar fi calificarea la Cupa Mondială, o performanță pe care a scăpat-o printre degete în 86. Întâmplător, tot Mexic era gazdă, acum e doar printre ele, pentru că vor fi meciuri și-n Canada, dar mai ales în Statele Unite.
La duelurile cu Kosovo și Lituania, Lucescu n-a avut stare, a trăit momentul ca la 20 de ani, fără să se așeze pe bancă, într-o agitație tinerească foarte greu de explicat. Să nu iei o secundă loc pe bancă în timpul meciului, chiar e de lăudat, pentru un antrenor care bate la portileprefixului opt. La anul face optzeci.
Tot atât va avea și dacă va sta pe bancă la mondial, unde va bate cu siguranță recordul de cel mai în vârstă selecționer.
În Kosovo, l-am privit de aproape. Nu arată deloc de 80 de ani, își ascunde fantastic vârsta în acest spirit tânăr cu care conduce iar România. Speră el, la fel ca și noi, milioanele de români, spre glorie.
În Kosovo, când a trăit primul meci ca selecționer al naționalei după 38 de ani, parcă l-am văzut pe Lucescu cel din 1981, când a preluat prina dată România. Vulcanic, guraliv, alături de jucători. De fapt, asta a fost și explicația lui atunci când jurnaliștii l-au întrebat mirați cum a rezistat 90 de minute în picioare.
„Am vrut să fiu lângă ei, să mă simtă din teren” a spus Lucescu. O explicație simplă, de suflet, pentru generația milioanelor de inimi ale românilor.
Eu spun că doar așa putem să ne calificăm. Nu avem Gică Hagi, nici Răducioiu, avem Man, Mihăilă, Răzvan Marin, Ianis Hagi, etc. Dar mai important ca toți jucătorii sunt milioanele de inimi care bat mai aprins ca niciodată pentru națională, o poartă pe culmile curajului.
Lucescu s-a integrat repede în acest vestiar unit de Edi Iordănescu, l-a preluat și l-a upgradatușor, pentru că naționala trebuie să fie și mai bună, și mai bună, și mai bună…
Ne-a arătat că potențial este, credință în calificare este, tupeu este. Să vină și dramul de noroc, iar meniul este complet.
Lucescu își dorește la fel de tare ca fotbaliștii un mondial. N-a avut parte de el. Ar fi, cu siguranță, cel mai frumos final de carieră. La care poate nici Mircea Lucescu n-a visat. De fapt, a spus-o el. Nu credea că va mai reveni vreodată pe banca României, mai ales la vârsta asta. Uite, că a venit și a început bine de tot. S-o țină tot așa.
