Miniștrii de externe ai statelor membre ale Uniunii Europene se vor întâlni luni după-amiază într-o reuniune de urgență pentru a discuta situația din Liban, potrivit unui purtător de cuvânt al serviciului diplomatic al UE, informează AFP, conform Agerpres.
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a convocat această reuniune prin videoconferință la ora 17:00 (15:00 GMT), pentru a analiza “răspunsul UE la escaladarea în curs din Liban”, a declarat oficialul.
Cele 27 de state membre ale UE sunt profund divizate în privința poziției pe care ar trebui să o adopte față de atacurile israeliene din Fâșia Gaza și Liban, subliniază AFP.
Vineri, la ONU, Josep Borrell a declarat că „nimeni”, nici măcar Statele Unite, nu-l poate „opri” pe premierul israelian Benjamin Netanyahu în războiul său împotriva Hamas în Fâșia Gaza și Hezbollah în Liban.
Luni, armata israeliană a efectuat un atac aerian în centrul Beirutului, capitala Libanului, prima lovitură de acest fel de la începutul ostilităților dintre Israel și Hezbollah, care a ucis trei membri ai unui grup armat palestinian.
De la escaladarea conflictului între Israel și Hezbollah, la mijlocul lunii septembrie, peste 1.000 de persoane și-au pierdut viața în Liban, conform autorităților libaneze.