Pe zgura de la Constanța o școlăriță de nouă ani se poza alături de Hagi. Se întâmpla prin 2000, când Hagi a jucat ultimul meci pentru România, când s-a retras din națională cu o înfrângere și un cartonaș roșu.
Cine ar fi crezut atunci că acea fată , de clasa a doua, a treia, avea să ajungă marea campioană de azi – Simona Halep? Poate doar Hagi sau tatăl ei, care s-a împrumutat și a investit tot ce a avut. A simțit și a văzut ambiția fetei lui. Sigur, Stere Halep nu e un descoperitor de talente în tenis, dar a avut acel sentiment că Simona poate ajunge mare și a pariat „all in” pe el. Iar „școlărița” de atunci, i-a răspuns și prin zâmbetul din poza pe care a făcut-o alături de Hagi, că va fi mare campioană.
Da, Halep a ajuns sus, a fost timp de 64 de săptămâni numărul 1 în lume. Asta înseamnă maibine de un an. E ceva uriaș pentru o fată din România, unde sportul primește puțin, iar tenisul deloc. Dacă nu ai o familie care să creadă în tine, să te sprijine și să aibă și ceva bani puși deoparte pentru asta, nu ai nicio șansă.
Cred că șansa lui Halep este că s-a născut într-o familie de aromâni, de machidoni, dintre cei care se ajută, cei veniți din zona Macedoniei grecești sau din sudul Bulgariei spre România.
Dacă n-ar fi fost împinsă de ai ei, Halep n-ar fi ajuns nicăieri. Cum se întâmplă cu multe jucătoare de tenis, poate la fel de talentate ca Halep, dar care nu găsesc resursele financiare să se țină la un nivel înalt.
Uite, așa se face că dintre aromâni au ieșit în față doi mari campioni, Hagi și Halep, iar poza de acum 25 de ani valorează pentru România mai mult decât coiful furat din Olanda. E o poză care a adus multe milioane în țară, cu doi campioni apreciați de milioane de oameni în toată lumea, două persoanje de top din sportul României, care au adus un plus de imagine uriaș acestei țări.
Dar care au fost prețuite, pe românește, la fel ca acel coif de la Coțofănești, furat din muzeul din Olanda.
Întâmplarea face ca Halep să se retragă cu fix o seară înainte ca Hagi să împlinească 60 de ani. Sau poate așa a fost scris miracolul, cine știe? La 25 de ani de la poza care va rămâne ca o icoană în sportul românesc, Halep a spus adio tenisului. Ea și-a anunțat retragerea la fel ca Hagi, după o înfrângere, care nu i-a adus niciun fel de tristețe. Mai degrabă, a fost o bucurie, pentru că Halep și-a scris destinul în acest sport și va rămâne o jucătoare de legendă. Poate chiar una de neegalat.
Halep și-a încheiat cariera la 33 de ani. Cam devreme, ar spune mulți, dar și-a dat seama că oricât ar fi vrut, n-ar mai fi putut. Corpul i-a spus nu după suspendarea de aproape doi ani, care a ținut-o prin tribunale în scandalul de dopaj.
„Poate așa s-a vrut” au fost cuvintele rostite misterios de Simona. Poate așa e mai bine, spun eu. Două titluri de Grand Slam, alte trei finale în cele mai importante turnee de tenis mondiale, plus 22 de titluri la diferite turnee mai mari sau mai mici, înseamna ceva uriaș pentru o țară ca România.
Iar noi, ca români, ar trebui să apreciem mai mult tot ce a făcut Simona Halep, pentru că s-ar putea să nu mai trăim în această viață așa ceva, la cum arată lucrurile în România. Doamne ajută să nu fie așa, dar șansele ca o nouă Simona să se nască azi sunt extrem de reduse. Cu toate că avem o mulțime de jucătoare de tenis talentate. Nu e suficient talentul în ziua de azi, dacă el nu este completat cu ambiție, putere și bani. Iar ultimii, așa cum am mai zis, sunt puțini, foarte puțini.
Ar fi frumoasă o nouă poză cu Hagi și Halep, azi, după retragerea campioanei din tenis. Acest tablou, cu Halep , la o zi după ce a părăsit sportul ei drag și cu Hagi la 60 de ani, chiar va rămâne în istoria României ca un tablou al campionilor.