Peste 3.000 de români au participat la Iași, în Piața Unirii, la Marșul Unirii, organizat pentru a marca 166 de ani de la Unirea Principatelor Române. Președintele AUR, George Simion, a fost prezent la eveniment, unde a adresat un mesaj dur împotriva clasei politice actuale și a reiterat valorile tradiționale susținute de partidul său.
„Clasa politică trădătoare a ales să fugă din calea poporului unit. (…) Mesajul nostru este clar: ne dorim democrație, revenirea la turul II de alegeri și un viitor pentru copiii noștri aici, la noi în țară”, a declarat George Simion, adresându-se mulțimii.
Simion a criticat absența liderilor coaliției de guvernare, Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan, care au transmis doar mesaje pe rețelele de socializare cu prilejul Micii Uniri. De asemenea, liderul AUR a făcut apel la păstrarea demnității, a valorilor tradiționale și a identității naționale.
„Nu mai permitem nimănui să ne calce în picioare demnitatea, valorile, identitatea. (…) Ne dorim credință creștină pe pământ românesc și o Românie în care strămoșii noștri să fie mândri de urmașii lor”, a spus liderul AUR.
Potrivit presei locale, absența unor oficiali precum Costel Alexa, președintele Consiliului Județean Iași, a fost remarcată de participanți. Totodată, liderii PSD prezenți au fost întâmpinați cu huiduieli din partea mulțimii.
În cadrul evenimentului, George Simion a subliniat că participarea numeroasă la Marșul Unirii este o dovadă a trezirii conștiinței naționale și a dorinței de schimbare. „La mulți ani, români!”, a încheiat acesta.