România se află într-o bătălie ideologică profundă, o confruntare între valorile tradiționale și tendințele globaliste, susține Avram Gal într-o postare amplă pe Facebook.

Acesta subliniază că disputa nu mai este doar una politică, între partide și alianțe, ci o confruntare între două viziuni fundamentale despre identitatea națională și viitorul țării.

„Trăim vremuri în care România nu mai este doar un stat pe hartă. România devine, din ce în ce mai evident, o bătălie de sensuri, o dispută între două lumi. Nu mai este vorba doar de partide, de alianțe sau de strategii electorale. Este vorba despre două viziuni fundamentale asupra a ceea ce înseamnă să fim români, despre cine suntem și încotro vrem să mergem”, afirmă Avram Gal.

Acesta descrie două mari curente care își dispută viitorul României: Românismul Clasic, bazat pe tradiție, credință și identitate națională, și Neo-Europenismul Birocratic, o ideologie pe care o consideră ruptă de valorile poporului român.

Românismul Clasic – identitate și suveranitate

Conform lui Gal, Românismul Clasic este ancorat în Conservatorismul Național-Spiritual, fiind susținut de familie, Biserică și parteneriatele strategice solide. „Este curentul care crede în România ca stat suveran, demn și profund ancorat în Axa Washington–București, în parteneriate solide, nu în vasalități ideologice”, afirmă acesta.

În viziunea lui Avram Gal, această direcție este susținută de PSD și UDMR, precum și de toate confesiunile religioase din România, inclusiv Biserica Ortodoxă, cultul reformat și comunitățile neoprotestante. „Clerul românesc, în ansamblu, înțelege că fără rădăcini nu putem avea nici coroană, nici viitor”, punctează acesta.

Neo-Europenismul Birocratic – tehnocrație fără identitate

Pe de altă parte, Gal critică un alt curent – Neo-Europenismul Birocratic – pe care îl descrie ca o „formă de Tehnocrație Seculară” promovată de PNL și USR. Acesta consideră că această ideologie „se închină la cifre, formulare și directive, dar ignoră omul, cultura și inima națională.”

În opinia sa, aceste partide văd în Bruxelles nu doar o capitală administrativă, ci un templu ideologic, iar influența lor ar transforma România într-o provincie culturală a unui imperiu birocratic fără identitate. „Modernizarea fără identitate este o formă de dezrădăcinare națională”, avertizează Avram Gal.

Apel la conștiință și la alegerea României

În postarea sa, Avram Gal face un apel direct la români să își păstreze identitatea și să nu cadă în capcana unei alegeri forțate între Uniunea Europeană și Statele Unite.

„România nu este obligată să aleagă între Bruxelles și Washington. România trebuie să aleagă România”, afirmă acesta.

El subliniază că Europa este importantă, însă „securitatea, suveranitatea și valorile fundamentale ale României sunt garantate de parteneriatul nostru strategic cu SUA – singurul scut real, singurul aliat care ne-a fost aproape în momentele-cheie.”

În încheiere, Avram Gal susține că viitorul țării trebuie decis pe pământ românesc, nu în birourile de la Bruxelles sau Paris, și îndeamnă la un angajament pentru România:

„Să alegem România cu rădăcini, cu demnitate, cu direcție.”