Biroul Electoral Central (BEC) anunță că, între 13 și 20 aprilie 2025, a emis 153 de decizii prin care a admis plângeri privind încălcări ale legislației electorale în campania desfășurată pe platformele online. În urma acestor decizii, au fost eliminate 376 de materiale publicitare politice ilegale, postate de pe conturi anonime, ale căror „autenticitate nu poate fi verificată”, și care „nu sunt asumate de către persoane fizice ori juridice”, potrivit BEC, citat de MediaFax.
Pe lângă acestea, instituția a mai decis înlăturarea a:
141 de materiale ilegale postate de actori politici, inclusiv partide sau persoane care dețin funcții publice, pentru nerespectarea regulilor privind etichetarea clară a conținutului de campanie;
←→17 materiale cu conținut politic ilegal distribuite de persoane fizice, fără funcții publice, dar considerate influenți politic și capabili să afecteze percepția electoratului.
BEC a mai emis și 201 decizii de respingere a unor plângeri, în aceeași perioadă.
BEC: Acționăm doar în baza sesizărilor, nu din oficiu
Instituția electorală subliniază că „nu are competența de a se sesiza din oficiu și acționează doar la plângerea persoanelor interesate”. Aceasta este valabilă inclusiv în ceea ce privește emiterea ordinelor de eliminare a conținutului ilegal de pe platformele online foarte mari.
De asemenea, BEC precizează că nu a înlăturat opinii personale sau materiale jurnalistice:
„Comunicările care se circumscriu în limitele activității jurnalistice de informare a publicului, cât și opiniile publice exprimate în nume personal, în mediul online, de către persoane fizice care nu sunt actori politici, nu constituie materiale de publicitate politică și că, în nici un caz, nu a dispus înlăturarea unor astfel de comunicări ori opinii de pe platformele online foarte mari.”