Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au reținut șase persoane suspectate de constituirea unui grup infracțional organizat și trădare, potrivit MediaFax.

Conform anchetatorilor, începând cu anul 2023, cinci dintre inculpați, alături de un suspect, au pus bazele unei grupări care urmărea să submineze suveranitatea și independența României prin acțiuni de destabilizare politică și militară. Un al șaselea membru s-a alăturat grupului în 2024, toți desfășurând activități coordonate, atât în spațiul public, cât și în mod conspirativ, pentru atingerea scopului propus.

Legături cu agenți ai unei puteri străine

Procurorii susțin că „membrii grupului au intrat, în mod repetat, în legătură cu agenți ai unei puteri străine, aflați atât pe teritoriul României, cât și al Federației Ruse”. De asemenea, aceștia ar fi organizat structura grupului după un model paramilitar, cu un stat major și un corp de execuție.

Planuri pentru răsturnarea ordinii constituționale

Conform DIICOT, „inculpații au întreprins demersuri pentru realizarea unor negocieri cu factorii politico-militari externi privind retragerea României din alianța militară la care este parte, înlăturarea actualei ordini constituționale, desființarea partidelor politice, instalarea unui nou Guvern format din membrii organizației ce vor ocupa funcții de miniștri, înlăturarea tuturor angajaților din instituțiile statului, adoptarea unei noi constituții, schimbarea numelui țării, a drapelului și imnului”.

Călătorii la Moscova pentru sprijin extern

Ancheta arată că, în luna ianuarie, doi dintre suspecți s-au deplasat la Moscova, unde au intrat în contact cu persoane dispuse să sprijine planurile grupării pentru preluarea puterii în România.

Percheziții și măsuri judiciare

Pe 5 martie, DIICOT a efectuat opt percheziții în București și în județele Ilfov, Giurgiu și Maramureș, ridicând mai multe probe relevante. Procurorii au solicitat arestarea preventivă a patru dintre inculpați și plasarea în arest la domiciliu a altor doi. În cazul suspectului aflat în vizor, ancheta continuă fără măsuri preventive.

Ancheta a beneficiat de sprijinul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Direcției Generale de Informații a Apărării, Serviciului Român de Informații și Direcției Generale de Protecție Internă din MAI.