„China sugerează că Trump ar putea renunța la Taiwan dacă revine la Casa Albă”

Guvernul Chinei a sugerat miercuri că Donald Trump ar putea „să renunțe” la sprijinul pentru Taiwan în cazul în care va câștiga alegerile prezidențiale din SUA, dat fiind că politica americană se centrează adesea pe principiul „America pe primul loc”, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Pe parcursul campaniei sale, candidatul republican, care se află la egalitate în sondaje cu vicepreședinta democrată Kamala Harris, a adus în discuție situația Taiwanului, sugerând că insula ar trebui să contribuie financiar pentru a fi protejată și acuzând-o că „fură afacerile americane” din sectorul semiconductorilor.

Întrebat despre declarațiile lui Trump, care a afirmat anterior că va aplica tarife suplimentare împotriva Chinei dacă aceasta „ar invada Taiwanul” și a sugerat că Taiwanul ar trebui să plătească pentru protecția americană, un purtător de cuvânt al Biroului pentru Afaceri cu Taiwan de la Beijing a declarat că „majoritatea compatrioților noștri din Taiwan au făcut deja o judecată rațională și știu foarte clar că ceea ce urmărește SUA este întotdeauna America pe primul loc.” Zhu Fenglian, în cadrul unui briefing de presă, a adăugat că taiwanezii „știu că Taiwanul poate deveni oricând de la un pion la un copil abandonat”, dar nu a menționat direct numele lui Trump.

Statele Unite, deși nu au legături diplomatice formale cu Taiwan, sunt obligate prin lege să sprijine apărarea insulei.

Într-un interviu recent la „The Joe Rogan Experience”, Trump a reiterat că Taiwanul „fură” afaceri americane și că ar trebui să plătească pentru protecție. Între timp, ministrul Economiei din Taiwan, Kuo Jyh-huei, a evitat să comenteze situația, afirmând că „le doresc Statelor Unite numai bine pentru alegeri democratice de succes.”

Administrația Trump a fost un sprijin puternic pentru Taiwan în perioada 2017-2021, aprovizionând insula cu arme, politică continuată de administrația Biden, care a anunțat recent un nou pachet de armament pentru Taiwan în valoare de aproape două miliarde de dolari, stârnind nemulțumirea Beijingului. Zhu Fenglian a avertizat, adresându-se administrației taiwaneze: „Avertizez cu severitate administrația Lai Ching-te că a cumpăra arme nu îi va cumpăra securitate.”

Taiwanul, a cărui conducere este aleasă democratic, respinge pretențiile de suveranitate ale Chinei și susține că numai locuitorii insulei pot decide asupra viitorului lor.