Apare avionul care-l aduce pe David Popovici de la Tokyo. Puștiul minune al României calcă cu pași adânci pe covorul roșu. Totul pare calculat, ca respirația din bazinul de înot.
Nu pare afectat de Mondialul nereușit din Japonia. Nu pare. Poate este, dar nu o arată. Sau i-a trecut, după ce a văzut mesajele românilor, fanilor lui, multe pozitive.
A inceput discursul și doar lor le-a mulțumit. Apoi au început explicațiile eșecului. Simple, scurte, curajoase și la obiect.
🗞️ Citește și Acestea
„E complet normal și uman să nu îți iasă. Prefer asta, decât un robot care să câștige tot” a spus Popovici. Nu știu cum s-a simțit Phelps, „un robot” care a câștigat tot, tot în carieră. Dar ăștia de la tenis, Djokovic, Nadal, Federer. Niște roboți care au luat tot ce se cheamă trofeu important în tenis.
Nu spun că Popovici trebuie să câștige tot și mereu. E normal să și pierzi. Dar trebuie să înveți să lași capul jos, atunci când dezamăgești o țară, nu să etalezi o aroganță „puștenească” și să spui „mă simt mai puternic ca niciodată”. Ai fost pe 4 într-o finală pe care ai pierdut-o fizic și apoi psihic. Urmarea: finala de la 100 de metei liber, la o secundă de recordul mondial de acum un an.
Nu, David, nu ești mai puternic ca niciodată. Poți fi. La anul. Ai fost anul trecut. Acum nu ești.
Și o țară întreagă, milioanele de români care te iubesc și care au suferit pentru tine în cele două finale mondiale așteaptă mai mult, și mai mult, și mai mult.
Pentru că ești David Popovici, ai fost premiat de politicieni, când alții ca tine, poate mai buni, n-au fost. Pentru că ai fost primit pe covorul roșu și după ce ai pierdut. Ești dator.
Hai, plătește datoria la Jocurile Olimpice de la Paris și atunci chiar meriți să ți se întindă covorul roșu, meriți și un nou CEC de la premierul României, care o mai fie el. Ai un an să muncești și să izbăvești.
Să arăti că ești „mai puternic ca niciodată”.
