Fostul lider PNL, Crin Antonescu, a negat categoric, într-o conferință de presă susținută marți seară, orice implicare ca informator al Securității. Precizările vin în contextul unor informații apărute în presă privind o posibilă colaborare a sa cu fosta poliție politică.

„Nu am fost colaborator al Securității. Nu am avut nicio calitate decât de persoană urmărită. În 1987, un prieten de-al meu a încercat să plece din România prin Bulgaria și apoi în Austria. La întoarcere, am fost chemați câțiva prieteni apropiați la Securitate să dăm declarații. Nu era opțional. Am dat o declarație în care nu am oferit informații care să afecteze pe cineva. Atât”, a explicat Antonescu.

El a mai povestit că, în 1988, același prieten a reușit să părăsească România prin Iugoslavia, iar el a fost singurul căruia i-a încredințat vestea, rugându-l să-i anunțe părinții după două săptămâni.

„Nu am informat Securitatea. Le-am spus părinților, așa cum m-a rugat. Am păstrat acest secret. Nu am fost niciodată întrebat sau anchetat ulterior. Nu am avut nume de cod, nu am semnat nimic. Cer CNSAS să publice acea declarație, singura existentă în dosarul meu”, a insistat fostul lider liberal.

Antonescu susține că nu există niciun document care să arate o colaborare cu fosta Securitate și că este vorba despre o campanie de denigrare.

„Am fost acuzat de tăinuire, nu de colaborare. Nu am nimic de ascuns. A mai fost o tentativă în trecut, chiar din partea lui Băsescu, să se arunce astfel de aluzii. Însă CNSAS a emis adeverința de necolaborare. Interpretările din presă sunt o mizerie”, a declarat el.

Fostul politician a adăugat că liderii politici care îl cunosc știu că nu ar fi revenit în viața publică dacă ar fi avut ceva de ascuns: „Dacă aș fi avut vreo colaborare, nu candidam. Sunt 40 de ani de atunci. A fost un episod pe care aproape că l-am uitat.”

Crin Antonescu a anunțat că va publica public documentul oficial de la CNSAS cât mai curând, cel mai probabil chiar miercuri dimineață: „Vreau să clarificăm. Nu vreau să otrăvim campania cu această calomnie.”