Eurodeputatul Daniel Buda a declarat că România ar putea beneficia de aproximativ 60 de miliarde de euro din fonduri europene în perioada bugetară 2028–2034, subliniind că miza reală este transformarea acestor bani în proiecte concrete de dezvoltare.
Declarația a fost făcută după o întâlnire la Bruxelles cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, desfășurată la Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană. Potrivit eurodeputatului, perioada următoare este decisivă pentru modul în care România își va construi direcția de dezvoltare.
„Prin Planurile de parteneriat național și regionale, României îi revin 60 de miliarde de euro, cea mai mare alocare de la aderare până acum. Pentru mine, miza nu este doar suma, ci felul în care o transformăm: din bani pe hârtie în drumuri, industrie, locuri de muncă, cercetare, siguranță și încredere”, a declarat Daniel Buda.






