Să ne imaginăm că nu ar exista trofee în fotbal. Și nici premii în bani. Într-un astfel de scenariu, care ar mai fi miza? În fond, miile de filme și biografii din sfera sportivă sunt dedicate învingătorilor, medaliaților, coloșilor, termeni utilizați cu regularitate de către cronicarii sportivi. De asemenea, o cunoscută și apreciată piesă a trupei ABBA spune că ”Învingătorul ia totul”.
🗞️ Citește și Acestea
Și totuși, cum ar fi să ieșim din acest tipar? Până la urmă, și acele personaje care nu au strâns decorații pot fi speciale în felul lor. De ce? Pentru că a fi campion reprezintă, mai întâi, o stare de spirit, și abia apoi o calitate confirmată de competițiile câștigate. A fi campion, în viață și în sport, înseamnă să știi că ai luptat până la capăt pentru atingerea unui țel, înseamnă să nu te oprești niciodată din drumul tău indiferent cât de mare ar fi realizarea, respectiv dezamăgirea.
Ideile transmise mai sus au fost explicate și mai bine de către Ernest Hemingway. ”Omul nu e făcut să fie înfrînt. Poate fi distrus, dar nu înfrînt”, spunea scriitorul american în cartea Bătrînul și Marea. Adică poți pierde multe lucruri în viață, dar atâta timp cât nu ți-ai vândut sufletul, nu ai pierdut, de fapt, nimic. Și mai relevantă este ideea din ultimele pagini, când pescarul cubanez în pielea căruia a intrat Hemingway a prins un pește uriaș, pește care a ajuns în cele din urmă să fie mâncat de rechini. Pescarul s-a străduit să-și apere captura, dar nu cu prețul propriei vieți. În final, pescarul s-a întors acasă teafăr. Care ar fi morala poveștii? Aceea că victoriile pot fi foarte amăgitoare dacă te legi de ele prea mult din punct de vedere sentimental (adică sunt niște stări trecătoare), și le consideri mai puțin drept rodul muncii tale, iar personajul lui Hermingway dovedește că a înțeles acest lucru. Un exemplu la fel de relevant este poezia lui Ștefan Augustin Doinaș, Mistrețul cu colți de argint. Prințul care s-a încrezut prea mult în abilitățile sale și mai puțin în realitatea dură a sfârșit prin a fi doborât de idealul suprem pe care dorea să-l atingă, adică străpungerea mistrețului cu o săgeată. Deci, mai înțelept a fost pescarul lui Hemingway decât prințul. Și atunci, ce este mai important? Faptul că ai câștigat? Sau cum ai câștigat? Cu siguranță cea de-a doua variantă. E important să câștigi, dar la fel de important este cât de departe ești dispus să mergi pentru atingerea unui țel, să nu mergi atât de departe încât să-ți pierzi stima de sine dacă nu reușești să-ți îndeplinești misiunea.
Având în vedere că am explicat ce înseamnă a fi, de fapt, un campion, haideți să găsim niște campioni neîncoronați din fotbalul nostru. Să ne amintim de stagiunea 2008/2009, când Florin Costea și Gigel Bucur ieșeau golgheterii competiției, ambii cu câte 17 reușite. Nu s-au ales cu medalii, dar au câștigat inimile publicului, și asta înseamnă enorm. Plus că, amândoi, dar și echipele pe care le reprezentau, au fost atât de aproape de realizarea unor performanțe lăudabile. Pe de o parte, Costea și FC U Craiova s-au aflat la o victorie distanță de clasarea între primele 5 echipe, asta însemnând automat prezența în Europa League. Pe de altă partea, Poli Timișoara s-a aflat la trei puncte distanță de Unirea Urziceni, campioana din acel an. O campioană în premieră, care a dispărut din peisajul primei ligi demult, la fel ca Timișoara, care putea la fel de bine să fie ea campioană în premieră.
Tot Poli Timișoara a dat golgheterul competiției în stagiunea 2010/2011, pe Ianis Zicu, autor a 18 goluri. A fost cel mai bun sezon din cariera lui Zicu, jucător ironizat uneori din cauza problemelor pe care le-a avut cu greutatea. Dar asta contează cel mai mult? Aparențele? Mai ales în acel an, când Poli Timișoara s-a aflat la 4 puncte de campioana Oțelul Galați, câștigătoare și ea pentru prima dată a trofeului Ligii 1. Cât despre Zicu, după un așa campionat, nu poți vorbi decât la superlativ, mai ales că în cariera sa a avut multe sezoane în care marca 5-6 goluri. Dar atunci a demonstrat că limitele sunt făcute pentru a fi depășite.
Un an mai târziu, FC Vaslui a avut și ea un campion neîncoronat, pe Wesley Lopes, cu 27 de goluri, cele mai multe reușite de un jucător într-o singură ediție de Liga 1 în istoria recentă. Un singur punct i-a despărțit pe elevii lui Viorel Hizo, poreclit Dulăul, deoarece este un tehnician care ține mult la disciplină, de prima clasată CFR Cluj. Wesley a fost, multă vreme, cel mai bun marcator străin din istoria campionatului României, record depășit mult mai târziu de către conaționalul Eric de Oliveira.
Tot FC Vaslui, în sezonul când s-a despărțit de prima divizie, 2013/2014, s-a consolat cu titlul de golgheter cucerit de Liviu Antal, jucător care în 2011 ieșea campion al României cu Oțelul Galați. Trei ani mai târziu, aduna 15 goluri în tricoul lui FC Vaslui. Din păcate, trupa care a remizat de două ori cu Lazio, o dată cu Inter, o dată cu FC Zurich și care o elimina pe Sparta Praga s-a retras din competiție, la decizia finanțatorului Adrian Porumboiu, o decizie criticată peste ani de unul dintre foștii componenți ai echipei, Nuno Viveiros. În ultima apariție pe prima scenă, Vasluiul termina pe locul 6. Ba chiar era singura echipă care izbutea să o învingă pe campioana FCSB.
Editorialul dedicat campionilor neîncoronați îl încheiem cu Gregory Tade, autor a 18 goluri pentru CFR Cluj în ediția 2014/2015 a Ligii 1. Francezul nu doar că a fost golgheterul întrecerii, dar a pus în mare măsură umărul la cea mai lungă serie de victorii din acel campionat, 6. Ba mai mult, a terminat campionatul pe 3 cu ardelenii. Și a reușit toate aceste lucruri chiar dacă știa că nu poate juca în Europa, CFR neavând dreptul de participare din cauza insolvenței.
Iată, așadar, cât de mult contează ca ideea de campion să reprezinte o stare de spirit, și abia apoi o calitate strict profesională.
Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live, la canalul de youtube Cluj Live Sport și la canalul de rumble Cluj Live Sport pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.
