„U” Cluj nu a reușit să câștige a doua ei Cupă din istorie, un trofeu pe care îl aștepta de 58 de ani, când a triumfat în premieră în această competiție. Este clar, orice înfrângere aduce tristețe, în rândul suporterilor, al jucătorilor și al staff-ului tehnic.
🗞️ Citește și Acestea
Însă, timpul nu poate fi dat înapoi. Deci nici rezultatul unui meci nu mai poate fi schimbat. Căderea în extreme nu este o soluție. În cazul de față, depresia. Înfrângerile, oricât de dureroase ar fi, atunci când vin, ele trebuie să vină ca o motivație pentru realizarea unor performanțe, nu ca o povară pe termen scurt și ca un impediment pe termen lung.
Ioan Ovidiu Sabău, prin experiența sa, prin viziunea sa, cu siguranță va lua rezultatul de aseară ca pe o lecție, și așa ar trebui să gândească și jucătorii (poate că unii au ajuns deja la această concluzie), respectiv suporterii.
La începutul anului, cel mai rău scenariu pe care și-l putea imagina formația ardeleană era că va retrograda. Acum, la aproape 6 luni distanță, „U” a obținut mai mult decât putea spera. Nu doar că s-a salvat de la retrogradare (fără să joace barajul și cu 5 victorii în cele 9 meciuri din play-out), dar a ajuns în finala Cupei României, unde a arătat că nu e cu nimic mai prejos decât Sepsi Sfântu Gheorghe, câștigătoarea din 2022 a întrecerii.
În cele 120 de minute de joc, Sabău a avut în teren o echipă disciplinată, știind când să se apere, dar și când să atace. Andrei Gorcea, prin intervențiile sale, a arătat că merită încrederea primită de la fostul internațional. Cu ceva mai multă precizie, Dan Nistor sau Mamadou Thiam puteau fi eroi. Și nu s-ar mai fi ajuns la loviturile de departajare. Amintim pe această cale că amândoi au nimerit bara. La penalty-uri, Ely Fernandes, Jose Gomes și Ivan Martic nu au reușit să puncteze. Gomes a fost la un penalty distanță de trofeul mult dorit de către studenți. În astfel de momente, este foarte important pentru un jucător să facă abstracție de presiunea publicului, de presiunea din teren, să aibă mult curaj până la urmă. Este ușor să critici pe cineva după o asemenea nerealizare, una care, vrei, nu vrei, te urmărește tot restul vieții, dar, așa cum spuneam și mai sus, orice dezamăgire trebuie să fie privită ca pe o lecție, ca pe o motivație, nu ca pe un impediment.
Revenim la ideea lui Ancelotti, din cartea Leadership tăcut, aceea că atitudinea primează, indiferent de rezultat, iar în timp, o atitudine corectă va genera mai multe realizări decât nerealizări.
Dacă ar fi să ne raportăm mai mult la fotbalul din Vest, amintiți-vă că Jurgen Klopp a pierdut o finală de Liga Campionilor în 2018, dar un an mai târziu a câștigat trofeul cu Liverpool. Ba mai mult, în 2020 a cucerit titlul în Premier League. În 2015 a ajuns pe Anfield, deci s-a luptat mai mulți ani pentru a câștiga trofee importante alături de cormorani. De ce a reușit? Pentru că a tratat fiecare înfrângere ca pe o lecție și așa a devenit mai puternic, iar ambiția sa s-a transmis la jucători. Rivalul său de la Manchester City, Pep Guardiola, a ajuns pentru a doua oară în finala Ligii Campionilor cu cetățenii. Cine știe? Poate va fi anul său. 12 ani au trecut de la ultima victorie supremă a lui Guardiola în Ligă, pe când antrena Barcelona. Se spunea că nu va mai reuși la alte echipe. Acum are o nouă șansă pentru a demonstra contrariul. Dar simplul fapt că a ajuns din nou în finală arată cât de mult lucrează pe partea mentală, cât de mult își dorește să aibă succes.
Putem face o paralelă și cu sporturile individuale. Tenisul, spre exemplu. În biografia scrisă de Rene Stauffer, veți descoperi faptul că Roger Federer nu a fost de la bun început un tenismen de excepție. Mult timp a trebuit să învețe să-și controleze emoțiile, să lucreze, deci, la partea psihică, astfel încât să poată gestiona mai bine atât bucuriile, cât și dezamăgirile. Așa se poate explica de ce a fost ani de zile numărul 1 mondial. Plus că, Federer a învățat să lase deoparte antipatiile față de adversari în momentul când punea deoparte racheta. Căutați capitolul unde autorul vorbește despre respectul reciproc pe care și-l purtau Federer și Rafael Nadal, marele său rival. Citiți și cum și-a găsit motivația Federer de a mai cuceri un turneu de Grand Slam, Australian Open, în ultimii ani ai carierei, când toată lumea îl vedea deja retras din activitate. Și când problemele de sănătate cauzate de sportul pe care îl practica îl chinuiau. Dar a reușit. Aici a contat foarte mult atitudinea lui. De aici se pot inspira și elevii lui Sabău. În sensul că ar trebui să se implice fiecare mai mult, să nu aștepte ca evoluția mai slabă a unuia să fie compensată de prestația mai bună a altuia. Să se gândească la faptul că rolul fiecăruia contează. Să se pună în pielea unei personalități din sporturile individuale, pentru a înțelege că sunt momente în care totul depinde de ei, și nu de alții.
Dacă Voluntari a jucat două finale de Cupă, în 2017 și în 2022, pe prima câștigând-o, de ce nu ar putea face la fel și elevii lui Sabău? Dacă Sepsi a ajuns de trei ori în finală în ultimele patru sezoane, și de două ori s-a impus, „U” Cluj de ce nu ar putea deveni la rândul ei o formație cu pretenții în Cupa României? Să ne amintim că Hermannstadt a jucat finala în 2018, când încă se afla în liga secundă. Este clar, contează valoarea individuală a fiecărui jucător, contează puterea financiară a clubului, dar la fel de mult contează și atitudinea. Demult, într-un interviu acordat lui Alin Fornade pentru Ziua de Cluj, Sabău spunea următorul lucru: „Ambiția nu se antrenează. O ai sau nu o ai”.
Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live, la canalul de youtube Cluj Live Sport și la canalul de rumble Cluj Live Sport pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.
