Cu toții am avut (sau încă avem) un mentor (chiar mai mulți) în carieră. În ceea ce mă privește, pot spune că mai multe persoane m-au sfătuit corect pentru a-mi putea construi un drum frumos în viață.
🗞️ Citește și Acestea
În editorialul de astăzi, îl voi aminti pe Zoli Cantor, un fost mare fotograf, un mare pasionat de sport, de fotbal mai ales, chiar dacă jurnalismul nu era meseria sa de bază, el fiind absolvent de Politehnică. Și totuși, ce a oferit dumnealui presei sportive, puțini vor oferi.
Poate că stilul său de a scrie era și un pic subiectiv, având în vedere atașamentul pe care îl avea față de CFR Cluj, echipă pe care a însoțit-o în multe deplasări, echipă căreia i-a dedicat două cărți. Prin 2017, în primvară, îl tot vedeam la masa presei, discutând cu diferiți gazetari, unii mai cunoscuți, alții mai puțini cunoscuți. Și îi citeam cu regularitate analizele publicate pe facebook în legătură cu evoluția formației clujene, dar și despre alte echipe, uneori și despre alte domenii, cum ar fi cultura (era un mare simpatizant al actorilor de comedie care i-au interpretat pe Stan și Bran, al lui Toma Caragiu), cum ar fi istoria (îi plăcea să discute despre România în perioada monarhiei; de altfel, în ziua când am vorbit cu el pentru prima dată, față în față, mi-a spus că urmărea la televizor nunta Principelui Nicolae cu aleasa inimii sale, Alina-Maria Binder).
Cum am ajuns să discut cu el? Știu că într-o zi, dacă nu greșesc, în aceeași în care am și vorbit cu el prima dată, adică pe 29 septembrie 2018, a anunțat pe Facebook faptul că mai are câteva exemplare din cele două lucrări despre istoria CFR-ului, și anume ”Centenarul unui vis” și ”Vestiarul Campionilor”.
Din curiozitate, dar poate și datorită faptului că îmi pregăteam lucrarea de licență în jurnalism, mi-am dorit să văd cum au fost realizate cărțile respective. Și i-am trimis un mesaj, în care l-am rugat, dacă se poate, și dacă îi mai rămâne vreun exemplar, să-mi ofere și mie unul. Nu a trecut mult timp și Nea Zoli mi-a răspuns. Ba chiar m-a întrebat unde ne putem întâlni și am rămas surprins să văd că a venit chiar cu mașina personală în locul indicat, adică în fața Bibliotecii Județene.
Mă gândeam că îmi va da cărțile și apoi își va vedea de drum, dar a stat de vorbă cu mine acolo în jur de 30 de minute, poate chiar o oră. Apoi, după discuția din parcarea Bibliotecii, am mers până la el acasă, fiindcă nu stătea departe de locul întâlnirii, și mi-a mai oferit câteva ziare și programe de meci. În casă, erau lucrurile strânse. Urma să se mute. Dumnealui a deținut un ziar sportiv în trecut. Iată până unde a mers cu pasiunea pentru sport și pentru jurnalism deopotrivă. Apoi, m-a lăsat acasă. Nu voi termina de povestit episodul respectiv fără a aminti că mi-ar fi dat mai multe exemplare ale cărților dacă aveam nevoie, dar eu, din politețe, i-am spus că sunt suficiente cele pe care mi le-a adus. În plus, în mașină obișnuia să asculte cântece desprinse din cu totul alte timpuri, parcă din filmele de le Hollywood ale anilor 40, 50 și 60.
În timp, am mai discutat cu Nea Zoli de Sărbători, prin sms. Îi trimiteam urări. Răspunsurile sale nu erau doar de mulțumire, ci veneau mereu cu sugestii, cu încurajări în meseria pe care o practic.
Nu voi termina textul fără a aminti că dumnealui îi datorez un interviu cu Marcel Răducanu, un fost mare fotbalist al Stelei, al echipei naționalei și al echipei germane Borussia Dortmund. Cum aș fi putut eu să aflu că vine Răducanu la Cluj altfel? Într-o duminică, asta în luna februarie a anului 2020, noaptea, când m-am întors de la televiziunea Look Sport (unde lucram atunci), am primit un mesaj de la el și eram întrebat dacă nu m-ar interesa un interviu cu Răducanu. Am răspuns afirmativ. Am discutat și cu colegii a doua zi, iar seara, pe la orele 17-18, m-am ocupat numai de organizare. Cine vine cu mine la filmare, adică mă refer la cameraman, unde filmăm, când ne poate primi Marcel Răducanu. Până la urmă, a rămas pe ziua următoare, deci într-o marți, în jurul orei 12:30.
Am mers la Grand Hotel Italia, unde și-a făcut apariția și Zoli Cantor, și unde a venit pe hol invitatul, adică Marcel Răducanu. Legendarul fotbalist se cazase la Cluj pentru rezolvarea unor probleme medicale, dar faptul că a acceptat să vorbească cu mine așa, de pe o zi pe alta, arată faptul că nu e doar un fost mare fotbalist, ci și un caracter aparte. Vreo 40 de minute a ținut interviul. Din punctul meu de vedere, acel interviu simt că a fost (nu aș zice cel mai bun pe care l-am făcut, îi las pe alții să facă aceste aprecieri) unul de neuitat, în sensul că fiecare răspuns al său era cu tâlc, așa că îmi dădeam seama ușor ce întrebare să-i pun pe mai departe. Totul a decurs natural. Nu am avut nicio întrebare pregătită. Nici nu apucasem să-mi fac o documentație consistentă. Dar m-am bazat pe curajul meu, pe ceea ce știam despre Marcel Răducanu, pe răspunsurile oferite, pe contextul în care se regăsea fotbalul românesc (CFR urma să joace cu Sevilla, cea care va câștiga Europa League în acel an, în 16-imile competiției; Echipa Națională urma să dispute un baraj cu Islanda pentru calificarea la Euro 2020) și cel internațional la vremea respectivă (cum ar fi atacantul de mare perspectivă al Borussiei, Erling Haaland, care în prezent joacă la Manchester City).
După acel interviu, a urmat Pandemia, Starea de Urgență, și aveam să-l mai văd o singură dată pe Zoli Cantor, prin octombrie 2020, la un meci demonstrativ între legendele lui CFR Cluj. Meciul a avut loc în cartierul clujean Someșeni, chiar în fața unei unități militare. Spre uimirea mea, niște soldați s-au urcat pe gardurile unității pentru a vedea meciul. Atunci, după ce lecturasem ambele cărți cu câteva luni înainte, pe care mi le-a dăruit Cantor, i-am propus să realizeze o continuare a ”Vestiarului campionilor”. Asta pentru că în ultima carte vorbea despre campionatele cucerite de formația din Gruia în perioada 2008-2012, nu și despre cele câștigate consecutiv, între 2018 și 2020. Mi-a spus că s-a documentat vreo 2 ani prin biblioteci pentru a realiza cărțile. Un efort impresionant, pentru cineva care nu trăia din scris, dar care era atașat de condei din punct de vedere sentimental. Am observat în aceste cărți și faptul că a luat multe interviuri, cu jucători, antrenori și conducători care au trecut pe la clubul din Gruia. Un alt efort admirabil.
Din păcate, în luna martie a anului următor, deci în 2021, am aflat de pe Facebook de decesul lui Zoli Cantor. Avea în jur de 63 de ani. Timpul nu are o nesfârșită răbdare cu oamenii, lucru remarcat de scriitorul Marin Preda în romanul ”Moromeții”. Aș mai puncta faptul că timpul nu poate fi controlat, dar în schimb el poate fi valorificat. Iar despre Zoli Cantor aș spune că a fost un om care a știut să-și valorifice timpul. Lansez pe această cale provocarea pentru realizarea unei continuări a cărții ”Vestiarul campionilor”. Cineva mă gândesc că va fi în măsură să o facă.
Îmi pare rău că nu am difuzat pe micul ecran cea mai mare parte a interviului cu Marcel Răducanu cât a mai fost în viață Nea Zoli (am dat, ce e drept, mai multe știri în primăvara anului 2020, dar nu interviul în integralitate, fără de care telespectatorii nu puteau înțelege pe deplin tot firul poveștii). Luându-mă cu multe activități de la serviciu, dar și de acasă, nu mi-am mai făcut timp. Dar, în vara aceluiași an în care a plecat Nea Zoli, am reușit să dau pe post interviul cu Marcel Răducanu. Ba chiar l-am publicat și pe youtube.
Eu îi rămân recunoscător pentru faptul că m-a încurajat să caut subiecte interesante, inedite, să ies din superficial. Cu siguranță mi-a influențat cariera. Și mi-a influențat-o în sensul bun. La acea discuție din 2018, se arăta foarte dezamăgit de cum arată presa sportivă (de decăderea ei), de cum arată societatea. Mai târziu, un fost coleg, dar care mi-a rămas un bun prieten, mi-a povestit următoarele lucruri: ”Cum l-ai cunoscut tu pe Zoli, așa l-am cunoscut și eu. Îmi oferea sfaturi, sugestii, îmi propunea subiecte”.
Iată povestea unui om care a influențat destine.
Foto: Autorul editorialului de astăzi în studioul emisiunii Cluj Live Sport / sursă: Mircea Sime
