Suporterii lui CFR Cluj, care își spun „Peluza Vișinie” au început să judece jocul lui Dan Petrescu și i-au cerut demisia din primul minut la meciul cu Farul, deși antrenorul era baricadat în casă cu o enterocolita.

Nu cred că Petrescu a vrut să-i ocolească pe fanii echipei la care a reușit cele mai mari performanțe, nicidecum. Chiar cred că a avut o problemă de sănătate.

Fără el pe bancă, CFR-ul a jucat încântător, pe alocuri, a bubuit poarta lui Buzbuchi și de trei-patru ori la aceeași fază, iar la final a câștigat meciul cu o triplă fantastică a lui Louis Munteanu, atacantul pe care-l urmărește atent și Mircea Lucescu pentru naționala României.

Fanii CFR-ului au emis un comunicat în care descriu jocul echipei favorite „urât și greu de urmărit”. Oricum, și-au mai domolit vocea, dupa victoria frumoasă cu Farul. Pe genul, „așa ne-a plăcut”. Dar tot ei spun că CFR a jucat frumos și plăcut ochiului, pentru că Petrescu era acasă, la televizor. Pai, cine a schimbat jocul CFR-ului peste noapte, Rus? Sau ceilalți secunzi, angajați tot de Dan Petrescu?

Acest comunicat al peluzei arata că fanii mai au multe de învățat despre ce înseamnă fotbal, cât de greu se construiește o echipă, cât de greu e să ții în mână o echipă care, bașca, mai are și probleme cu banii.

În același comunicat, galeria se plânge că, din cauza jocului urât, încâlcit, al CFR-ului nu mai vin oamenii la stadion. Iar exemplul dat este că sezonul trecut, la derby-ul cu Rapid au fost peste 13 mii de suporteri, când era Mutu antrenor, iar acum doar 4000.

Cu siguranță nu Dan Petrescu e motivul lipsei spectatorilor, ci cultura fotbalistică limitată a fanilor din România, obișnuiți să își dea prea mult cu părerea despre joc, deși n-au călcat o dată pe un teren de fotbal. E bine știut, în România sunt milioane de antrenori, toți se pricep, toți știu cum să așeze jucătorii în teren, toți știu cum să ia trofee, dar îl critică tocmai pe cel care a adus o mulțime la CFR Cluj.

Și derby-urile pline de orgoliu cu U Cluj sunt aduse în discuție de fanii din „Peluza Vișinie”. Ei spun că CFR s-a prezentat „absolut jenant” pe Cluj Arena. Da, n-a fost cel mai strălucit meci pentru CFR Cluj, dar până la a folosi termenul „jenant” e drum lung. CFR a dat, totuși, două goluri pe terenul rivalei și, în plus, e la doar două puncte în spatele lui U Cluj, la două puncte de CFR. Iar echipa lui Sabău a fost cea mai constantă în acest campionat.

Iată, într-o etapă în care are puțin noroc, CFR poate trece pe primul loc. Să zice asta, bate CFR la FCSB, că nu e exclus, mai ales că FCSB are meci cu Manchester United, în care va fi sleită de puteri, iar U Cluj e învinsă de Rapid, care a început bine anul. N-ar fi nicio minune. Ce o sa mai zică fanii CFR-ului despre Dan Petrescu dacă scenariul se leagă la fix? Pai, nu prea mai au ce, rămân cu gura închisă.

E clar că supărarea fanilor lui CFR vine de la bătăliile cu rivala U Cluj, n-am niciun dubiu. Dar campionatele nu se câștigă într-un singur meci, iar Dan Petrescu a știut mereu să dozeze efortul jucătorilor de-a lungul întregului sezon. Poate e cel mai priceput la asta.

În plus, fotbalul românesc n-a ajuns la calitatea campionatelor tari din Europa, pe care fanii clujeni le văd la televizor, de aici și comparațiile. Hai, să ne uităm în ograda noastră săracă, nu la fotbaliști plătiți cu zeci de milioane de euro, care fac spectacol meci de meci. La noi nu ajung nici fotbaliști din campionate mai sărace ale Europei, ca Austria, Belgia sau Portugalia. Măcar de la echipele mici de acolo. Noi ne învârtim în această roată mică a estului.

Eu zic că e de apreciat strategia CFR-ului, de a aduce români crescuți afară, în altă mentalitate. Nu sunt Messi sau Ronaldo, nici măcar Drăgușin sau Rațiu, dar sunt fotbaliști care vin dintr-o cultură fotbalistică puternică, pe care din păcate noi nu o avem.

E ușor să judeci, când nu știi cât de greu e să construiești cu bani puțini. La noi sunt bani foarte puțini, în comparație cu ce învârt cluburile din afara. Nu plătim salarii nici cât Ludogoreț, campioana din vecini. Iar banii care vin din drepturile TV sunt puțini, banii de la sponsori sunt infimi, banii din bilete nici nu merită calculați.

Iar când Dan Petrescu a dus echipa în grupe, în Europa, fanii lui CFR n-au reușit să fie la înălțime meciurilor, n-au tratat duelurile la nivelul corect. Niciodată. Au fost nume bune care au trecut pe la CFR în ultimii ani, dar stadionul nu s-a umplut mereu, deși era cazul. Asta ține tot de cultura fotbalistică limitată a românilor.

Nu e nicio jignire, așa am fost crescuți. Nu avem echipe care să-și domine adversarii cum o fac Real Madrid, Barcelona, Liverpool , City sau Bayern. N-avem jucători care să miște prin naționale, indiferent de țară. Facem fotbal cu ce putem, cu ce avem.

Iar Petrescu a umplut vitrinele de trofee la Cluj, e meritul lui. O fi fost jocul urât, dar ce frumos arată cupele pe raft, ce și le-ar dori și rivalii de la U Cluj. Când le ai, uiți de ele, nu știi să le prețuiești, asta vine tot din mentalitatea românească.

Se pare că Dan Petrescu nu va pleca de la CFR, nu le va face pe plac fanilor care îi cer demisia și care își doresc un joc ca afară. Niciun antrenor, dacă ar veni în locul lui Dan Petrescu, n-ar reuși să-l producă. Materia primă din campionatul românesc nu îți permite să etalezi un joc spectaculos, dar în același timp consistent. Și atunci alegi o cale, de obicei cauți să joci la rezultat, pentru că trofeele mai aduc ceva bani. Fără ele, CFR nu și-ar fi permis nici să-l ia pe Louid Munteanu, unul dintre cei mai buni jucători ai României.

În plus, sărăcia din România te obligă să vinzi tot ce ai bun, uneori la prețuri mai mici decât piața, ca să acoperi găurile financiare însemnate. Strategia CFR-ului nu e cea mai sănătoasă, perfect adevărat, dar e una potrivită pentru banii puțini care se mișcă în România. E mult mai ușor să transferi jucători scumpi, deja consacrați, decât să cauți unii ieftini pe care să scoți un profit într-un an-doi, credeți-mă!