Sunt momente când fotbalul trece dincolo de granițele inimii. Atunci când pasiunea se unește cu bucuria, durerea este învinsă. Ce s-a întâmplat aseara la prima victorie a lui Gaziantep după 9 luni, cu trei români și jumătate în teren și unul pe bancă, înseamnă descătușare, eliberare.
Pe 1 februarie era ultima victorie a lui Gaziantep, echipa preluată din mers de câteva săptămâni de Șumudică. Fix înaintea cutremurului teribil, care a pus la pământ orașul, care a oferit imagini terifiante, mii de morți sub dărâmături, clădiri devenite moloz, dar și multe, multe valuri de lacrimi. Ca aseară.
Fotbalul unește, aduce bucurii, este calmant pentru inimă, creează emoție și alungă suferințe.
🗞️ Citește și Acestea
Iar lacrimile lui Maxim au fost mai sincere ca niciodată, în fața unui public pe care românu nu a vrut să-l părăsească la greu. Șumudică l-a chemat pe Maxim la arabi, când era antrenor, dar fotbalistul a refuzat, a rămas alături de turci, afectat de imaginile de film horror care i-au curs prin fața la cutremur. Între ele și cea în care sub dărâmături zăcea zdrențuit un tricou de la Gaziantep cu numărul 44, numărul lui.
Evadarea de trecutul apropiat s-a făcut aseară, când zeci de mii de oameni s-au bucurat cu Șumudică, Maxim, Niță, Drăguș și Junior Morais, brazilianul pe jumătate român.
Gaziantep a câștigat meciul cu Istanbulspor cu 2-0, Drăguș a dat primul gol, dar mai important i-a făcut pe oameni să uite de suferințele îndurate, chiar și pentru câteva ore.
Lacrimile succesului s-au întrepătruns cu cele ale suferinței, dar s-a creat un amalgam al uitării. A fost mângâierea de care turcii aveau nevoie.
Șumudică a promis că nu mai vine cu „circul” pe bancă, nu mai dansează , iar acum, să fim sinceri, nici nu e locul într-un oraș reconstruit aproape de la zero în câteva luni. „E mai frumos, acum” i-a spus Maxim lui Șumudică, înainte să urce din nou în avionul de Gaziantep.
Acum, misiunea românului e să îngroape toate tristețile oamenilor sub clădirile prăbușite. Da, fotbalul poate face asta, este un liant între trăirile oamenilor, între agonie și extaz. Fotbalul creează stări de bine.
Rămâne de văzut dacă Gaziantep va reuși să scape de retrogradare, să rămână în prima ligă. Asta și-au propus Șumudică, românii, turcii, sârbii, camerunezii, elvețienii și ce alte națiuni mai sunt în vestiarul echipei.
Va fi o luptă grea, la fel ca cea pe care turcii au dus-o ca să reconstruiască orașul. Dar și dacă vine, va avea cel mai dulce gust al victoriei, pentru acești oameni rătăciți, care nu știau ce fac mâine, atunci când cutremurul le-a pus casele la pământ. Azi își pot găsi alinarea la fotbal. E una mică, insignifiantă, dar care unge stările, le aduce spre bine.
