Două cluburi mari, două nume mari, câte un adio îndepărtat. Antrenorii de la Barcelona și Liverpool, două branduri de top ale Europei și-au anunțat plecarea în vară. Încă de acum.
E diferit de ce vedem în România, unde nu sunt antrenori care să renunțe, nici la bine, nici la greu. E vorba de mentalitate, dar și de respect.
La noi, antrenorii sunt alungați după un meci mai prost, umiliți pe la televizor de patroni, din canapeaua de acasă, prin telefon. E doar o comparație între fotbalul mic și cel mare.
🗞️ Citește și Acestea
Klopp, când a anunțat că din vară pleacă de la Liverpool, a folosit de câteva ori cuvântul „love”, pentru fani, pentru club, chiar și pentru fotbal. A simțit nevoia să ia o pauză, măcar un an a spus el. Presiunea e mare, fotbalul e o industrie, iar Liverpool e un brand mondial, în care se învârt miliarde.
Iar Klopp le-a avut pe mână, a avut putere de decizie în club, a fost respectat ca manager, iar cuvântul lui a fost ascultat cu sființenie de americanii care bagă bani la Liverpool.
N-am auzit un cuvânt scos de patroni, după anunțul lui Klopp. Și nici înainte. Niciun telefon în direct la Sky Sport , în care Tom Werner să comenteze decizia. Evident, fac o comparație cu România în care noi trăim. Americanii au lăsat-o așa cum a picat în discuțiile private. Mai mult ca sigur au încercat să-l întoarcă pe Klopp, brand și el, la fel ca Liverpool. Până la urmă au mers pe „Let it be”, ca să-i cităm pe The Beatles, la fel de populari în oraș ca echipa de fotbal.
Nouă ani i-au ajuns neamțului. E clubul la care a stat cel mai mult. Până acum, Klopp era ghidat de cifra șapte. Șapte ani la Mainz, șapte la Dortmund.
Dacă Klopp a făcut anunțul, acum, când Liverpool e pe primul loc în Anglia, Xavi a spus-o la cald, după un eșec dureros, suferit de Barcelona acasă cu Villarreal, 3-5. Un meci nebun, cu două goluri încasate de Barcelona în prelungirile prelungirilor, în minutele 99 și 102. Cu totul alt context.
Xavi s-a prins că Barcelona e o pălărie prea mare, deși a fost un jucător uriaș al echipei de pe Camp Nou. Și ca antrenor, a reușit să aducă titlul anul trecut. Dar Barcelona a dispărut de pe harta Europei, iar asta îl doare pe Xavi. Acum, e calificată în optimile ligii, dar nimeni nu-i dă șanse să o câștige, la ce probleme există în club.
Nici întoarcerea șefului Laporta n-a rezolvat problema economică a Barcelonei, criza care blochează transferuri de top.
Xavi a fost pus să se descurce cu ce are, a mai făcut câte un transfer ieftin, dar așa nu se poate la un club uriaș cum e Barcelona. Nici urmașul lui Xavi nu va avea viață ușoară.
Probabil, Laporta a fost luat prin surprindere de decizia lui Xavi, dar are timp până la vară să gândească o variantă câștigătoare pentru Barcelona. Nu va fi Klopp, sunt sigur, deși marile cluburi îl vor vâna. E un brand care aduce cu el bani și faimă. În plus, are și rezultate.
Liverpool pare că a mutat deja. Se vorbește de venirea lui Xabi Alonso, antrenorul care a explodat la Leverkusen, pe care a dus-o în topul Germaniei peste mașinăria Bayern. Că va lua campionatul sau nu, contează mai puțin. A arătat că poate. Doar că Liverpool e altă pălărie, mai adâncă. Știe Xabi Alonso să jongleze cu milioanele?! Greu de spus pentru un antrenor la început de drum, care poate fi instalat manager cu puteri depline.
Așadar, vara va fi una fierbinte pe piața transferurilor de antrenori, pentru că Liverpool și Barcelona sunt branduri care caută branduri consacrate pe bancă.
Până la urmă, Klopp și Xavi au jucat cinstit și au anunțat că pleacă cu șase luni înainte, pentru ca șefii să primească timp suficient și să gândească viitoarea strategie.
Când vreodată s-a întâmplat asta în România? Și de ce nu se întâmplă? Pentru că nu avem conducători de cluburi. Patronii sunt și manageri, n-au grijă doar de banii clubului, ci și de transferuri. Președinții nu au nicio putere de decizie. De exemplu, la CFR Cluj, patronul Varga e cel care taie și spânzură, nicidecum Balaj. La FCSB nu mai vorbesc, în afara lui Gigi Becali toți sunt doar ascultători care execută niște ordine. La Craiova lui Rotaru nici măcar nu mai există un președinte. Așadar, fotbalul e jucăria unor patroni, care fac ce vor, taie, spânzură, umilesc, mai rar aplaudă. Sau se aplaudă pentru că le-a ieșit. Fotbalul nostru a devenit războiul lor prin telefon, la diferite emisiuni.
