de Andrei Rădulescu
Ce să zic, pare că am scris o tâmpenie, o aberaţie dar nu e deloc aşa. Iordănescu a făcut tactica pentru finala de calificare din Kosovo și la plimbările de pe bulevardele principale din Priştina: Bill Clinton şi George Bush. E realitatea oraşului, capitalei, care trăieşte visul de eliberare american.
Ajutorul NATO, al americanilor, a contat enorm, atunci când Kosovo s-a desprins de Serbia şi a devenit stat de sine stătător. Nu e recunoscut de toată lumea (nici România nu-l recunoaşte), dar UEFA l-a primit, FIFA l-a primit, urmează, făra legătură cu fotbalul, s-o facă şi UE.
🗞️ Citește și Acestea
Nici asta nu e o fantasmagorie.
Visul european îl completează, practic, pe cel american. Kosovo e parte a Europei. America e departe.
Şi costurile de trai sunt cu 60 la sută mai mici decât în America.
Salariul minim e puţin sub cel din România, spre 250 de euro.
Salariul mediu, undeva pe la 450-500 de euro.
Viaţa nu e nici mai scumpă, dar nici mai ieftină ca la Bucureşti.
La Priştina, moneda oficială este euro, la care noi nu avem speranţe să trecem nici în doi ani. Kosovarii, albanezii de aici au făcut-o, şi ca să arate încă o dată că iubesc UE, Europa, că nu sunt ca sârbii, deşi ultimele veşti dinspre Belgrad taie firul roşu cu Moscova, ca să bată la porţile Uniunii Europene.
Când stai de vorbă cu oamenii de aici, ei îşi spun europeni.
Sârbii mai sunt puţini, foarte puţini, în Kosovo. Până în cinci la sută. Şi nu în zona capitalei Priştina, ci la nord, la graniţa cu Serbia.
In Kosovo se vorbeste albaneza, un dialect nordic al Albaniei, numit gheg.
