Legea numită „Take It Down”, care urmărește combaterea distribuirii neconsensuale a conținutului cu caracter sexual, inclusiv a imaginilor generate cu ajutorul inteligenței artificiale (cunoscute drept „pornografie deepfake”), a fost adoptată de Camera Reprezentanților cu 409 voturi „pentru” și doar două „împotrivă”. Actul legislativ trecuse deja în februarie de Senat și urmează acum să fie semnat de președintele Donald Trump – o formalitate, în condițiile în care Prima Doamnă a fost una dintre susținătoarele vizibile ale inițiativei, potrivit CNN.
„Promovarea acestei legislații a fost un obiectiv cheie de când am revenit în rolul de Primă Doamnă, în ianuarie. Sunt onorată că am contribuit la îndrumarea acesteia prin Congres”, a declarat Melania Trump, după votul final.
Platformele online, obligate să elimine imaginile în 48 de ore
Legea prevede ca publicarea de imagini intime fără consimțământ să fie incriminată, iar platformele digitale – precum rețelele sociale și site-urile de conținut – vor avea obligația să elimine aceste materiale în termen de 48 de ore de la primirea unei solicitări oficiale. Adoptarea rapidă a actului normativ este considerată remarcabilă, într-un context în care Congresul SUA este adesea acuzat că nu reacționează suficient de rapid la evoluțiile tehnologice.
Proiectul de lege vine pe fondul unei creșteri alarmante a numărului de victime ale tehnologiei deepfake, de la celebrități precum Taylor Swift până la elevi de liceu. Marile companii din sectorul tehnologic, inclusiv Meta, X și Snapchat, și-au exprimat susținerea față de noua reglementare.
Totuși, legea a stârnit și critici, unii opozanți susținând că formularea actuală ar putea periclita libertatea de exprimare și ar putea ridica probleme legate de dreptul la viață privată.