Flăcăi cu pieptul zvelt, capul sus și fotbalul jos, românii se dau cocoși în fața altora cu o calificare, dar dacă te uiți la jocul jucat doar din avânt te taie imediat gândul că este ceva umflat cu pompa. N-o văd bine deloc pe România la euro. Acolo se joacă pe disciplină, efort, experiență. Cu avântul nu merge.
Liga întâi nu poate oferi soluții de viitor, pentru că fotbalul e la un nivel prea scăzut. Vezi cazul Florinel Coman care zburdă ca pe o câmpie cu miei prin liga românească, iar când iese în Europa, chiar și în fața unor nord-irlandezi e un mielușel condamnat la tăiere. Fiți sigur că dacă era foarte bun scotea cineva cinci milioane de euro și îl lua în Europa. Așa, plătesc banii doar cei din Qatar.
Dorința din toamna calificării a lui Iordănescu, trageți tare la cluburi ca să fim în formă la euro, a intrat pe o ureche și a zburat ca vântul pe cealaltă. Socoteala n-a ieșit deloc. Pușcaș a plecat de la Genoa, a ajuns din prima ligă în a doua și tot nimic. Ianis Hagi este regele băncii la o echipa de la retrogradare din Spania, Drăgușin n-are loc la Tottenham de un olandez aproape de-o seamă cu el, despre Moldovan, nimic de zis. El chiar nu are cum să apere în fața celui mai bun portar din lume. Răzvan Marin apare din când în când la Empoli, nu e nicidecum o piesă care să nu fie dezlipită din puzzelul italienilor.
🗞️ Citește și Acestea
Alibec e la retrogradare în Qatar, unde joacă fotbal mai slab ca în curtea școlii pe stadioane de mondial, Burcă riscă să pice încet și sigur la arabi, unde e coleg cu Tănase, fost dublu golgheter al României, care înscrie rar spre deloc pentru că e jucat pe alt post, nu pe cel de atacant. Am înțeles de la Alibec că și el are aceeași problemă. Joacă mai retras, iar la națională trebuie să fie vârful numarul unu. E greu.
Singurul care mai mișcă și stă mai bine în clasament e Stanciu la Damac, unde e pregătit de Contra. Dar și la el e prea puțin pentru un motoraș al naționalei, cum trebuie să fie.
Dennis Man pare cel mai în formă român, iar Iordănescu l-a folosit într-un singur amical în martie, în loc să-l stoarcă, să scoata tot din el. Spre exemplu, Luis Diaz de la Liverpool a fost titular cu Spania și România. Mihăilă a jucat din primul minut doar împotriva Columbiei. Are și el meciuri destule în care aparr titular la Parma, dar e totuși o echipă de liga a doua din Italia, chiar dacă e pe primul loc și cu un pas și jumătate în Serie A.
Turcii de la Gaziantep, Nița, Drăguș și Sorescu joacă, dar tot la retrogradare sunt. Maxim nu intră în această ecuație, pentru că nu e luat în calcul la națională. Și nici nu va fi, cât Iordănescu e selecționer.
Drăguș joacă atacant la Gaziantep, dar la națională intră extremă. Tocmai e aproape de o mutare la o echipă cu nume, o fostă campioană, e vorba de Trabzonspor.
În Spania, Andrei Rațiu primește cu rația locul în primul 11, iar Rayo nu e chiar raiul pentru el, chiar dacă e o echipă de primă ligă. A impresionat când l-a făcut pe Vincius de la Real să nu miște, dar tot nu-l mulțumește pe antrenorul său cu care Iordănescu a mers personal să vorbească.
Vara va fi una dificilă, avem nevoie de mult, mult noroc ca să trecem de grupă. Până la urmă, istoria nu ține cu România. Nici Generația de Aur, botezată așa pentru un sfert de finală la mondial și unul la euro, n-a strălucit. Să nu uităm că la euro 96, la doi ani de la mondialul american, România a încasat-o de la toți. De la Franța, Bulgaria și Spania. Iar în 2000, naționala a reușit singura victorie din istorie la un european. Iordănescu o vrea acum măcar pe a doua. Dar va fi tare, tare greu.
Îndrăzneala și visurile se contopesc într-o aură de izbândă, dar mai e mult până departe. Să crezi e frumos, să realizezi nu e chiar așa. Sper că fotbaliștii naționalei nu doar visează, ci și realizează că Ucraina, Slovacia și Belgia sunt mai bune decât noi. Tupeul poate fi un atu dacă e stăpânit, dacă e realist, dacă e pus la păstrare în subconștient. Atunci când picioarele sunt pe pământ, pieptul e zvelt, dar nu de mândrie, iar capul e puțin lăsat, dar nu pentru tăiere, atunci putem zice că se poate.
