Medicul urgentist susține că moartea Suveranului Pontif nu are legătură cu eventuale întâlniri sau solicitări recente. Prognosticul era rezervat din cauza vârstei și problemelor respiratorii.
Medicul Tudor Ciuhodaru a declarat, într-o intervenție televizată, că decesul Papei a fost cauzat de un cumul de afecțiuni cronice. Potrivit acestuia, suveranul pontif fusese internat pe 14 februarie din cauza unei duble pneumonii, iar starea sa de sănătate era „fragilă”.
„Se pusese problema dacă va supraviețui. A fost externat chiar cu o zi înainte de Duminica Paștelui. Poate prea devreme”, a explicat medicul.
Tudor Ciuhodaru, care tratează pacienți cu AVC de 25 de ani, spune că în cazul bolnavilor pulmonari, riscul de accident vascular cerebral este ridicat. „Transportul oxigenului e deficitar. Era un pacient de 88 de ani, cu probleme pulmonare cronice și artoză a arterelor. Prognosticul era rezervat”, a precizat acesta.
Medicul exclude posibilitatea ca o eventuală întâlnire oficială să fi declanșat AVC-ul. „Dacă ar fi fost așa, suprasolicitarea s-ar fi produs imediat. N-au existat semne clinice în acel moment”, a subliniat el.
„A trăit o viață fără un plămân. Se putea întâmpla oricând. Poți spune orice – că a fost o zi solicitantă, că a fost externat prea devreme, dar tehnic vorbind, nu văd legătura între acele activități și deces”, a conchis Ciuhodaru.