Jucătoarea română de tenis Miriam Bulgaru s-a calificat joi în sferturile de finală ale turneului Ţiriac Foundation Trophy (WTA 125), desfăşurat la Centrul Naţional de Tenis şi având premii totale de 115.000 de dolari. Bulgaru (25 de ani, locul 202 WTA) a învins-o pe sârboaica Dejana Radanovic (28 de ani, locul 245 WTA) cu 6-4, 6-4, după un meci care a durat două ore şi șase minute.
Aceasta şi-a luat revanşa în faţa adversarei, care o învinsese în 2019, şi a obţinut un premiu de 3.475 de dolari şi 27 de puncte WTA. În sferturile de finală, Bulgaru va juca împotriva rusoaicei Alevtina Ibraghimova (19 ani, locul 335 WTA), venită din calificări. Tot joi, Anca Todoni se va confrunta cu olandeza Anouk Koevermans, iar Irina Begu va juca împotriva Patriciei Ţig.






