Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au descins luni dimineață la sediul Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Bihor, într-un dosar ce vizează fapte de corupție și asimilate celor de corupție.

Perchezițiile au loc și la două imobile din Oradea și Sântimreu, deținute de Nicolae Hodișan, directorul executiv al instituției.

Acțiunea DNA a început imediat după începerea programului de lucru, iar polițiști judiciari coordonați de un procuror au ridicat documente din mai multe birouri ale instituției. Printre încăperile vizate se numără biroul contabilei, păzit de doi mascați care blocau accesul, dar și biroul directorului general Nicolae Hodișan, prezent la fața locului însoțit de avocatul său, informează publicația locală Bihoreanul.Contactat de jurnaliști, Hodișan a refuzat să comenteze acuzațiile ce i se aduc: „Azi nu pot, doar mâine”, a declarat acesta.Potrivit surselor Bihoreanul, mai mulți angajați ai DAJ Bihor au fost citați pentru audieri la sediul DNA Oradea, începând cu ora 12. Printre aceștia se numără și Mihai Sorin Mateș, consilier superior în cadrul instituției și cunoscut drept un apropiat al directorului.Nicolae Hodișan este cunoscut și în afara sferei administrative, fiind socrul cunoscutului om de radio și influențator Flick „Domnul Rimă”.

Deocamdată, DNA nu a oferit informații oficiale privind natura exactă a acuzațiilor. Ancheta este în curs de desfășurare.