Cum destinatiile insorite de vacanta sunt tot mai greu accesibile, romanii pot avea experientele relaxarii in locurile exotice chiar si in tara. Timp de cateva ore clientii spa-urilor se pot simti ca in Thailanda de exemplu, unde se pot bucura de ritualuri si terapii specific asiatice. Tot mai multe cupluri opteaza pentru un astfel de rasfat.
Sunt multe persoane care si-ar fi dorit in aceasta perioada sa fie in vacanta pe o plaja exotica dar cum calatoriile in multe dintre aceste locuri sunt restrictionate, ei pot sa aiba parte de o experienta similara macar pentru cateva ore la un centru spa din Cluj Napoca. La Thai Therapy fiecare client este intampinat de maseuzele venite special din Thailanda, apoi ele urmeaza sa ii duca intr-un tur specific ritualurilor asiatice.
“Vrem sa aducem Thailanda mai aproape de Romania, mai aproape de prietenii si clientii nostri. Prin intermediul serviciilor noastre reusim sa ii facem sa se simta ca in vacanta in Thailanda, acasa in Romania. Practic le dam ocazia sa faca ceva nou, avand in vedere ca in aceasta perioada nu prea avem multe posibilitati de recreere.” ne spune Simona Taposu, managerul centrului Spa.
Clientii pot avea parte de experienta terapiilor de relaxare din Thailanda prin intermediul mai multor servicii. Dupa ce primesc echipamentul necesar incepe ritualul cu aromaterapie. Relaxarea continua apoi la masaj, unde pret de cateva minute sunt rasfatati cu ajutorul tehnicilor asiatice care ii scapa de stres si elibereaza musculature de orice tensiune. Pentru cei care isi doresc o zi intreaga de rasfat se pot combina mai multe terapii, iar rasfatul poate sa inceapa din zona de bai calde si sauna uscata.
“Puteti gasi la noi acest ritual, foarte foarte popular in Asia, se numeste Thai Signature si este este bazat pe presopunctura si gimnastica pasiva . De altfel sunt si terapii precum hot stone cu pietre vulcanice sau cu ierburi thailandeze si acestea pot fi combinate. Avem si o camera mai intima, dedicata cuplurilor, unde se face o imbaiere prin lapte de migdale astfel incat amandoi sa se relaxeze si sa hidratam pielea, dupa care, pe o masa de marmura exfoliem pielea.” ne-a mai declarat managerul Thai Therapy
Dupa ce au trecut prin mai multe etape de masaj si terapii pentru trup si minte, clientii se pot bucura de linistea salonului cu sezlonguri in care isi pot continua relaxarea. In loc de cocktailurile de pa plajele exotice primesc insa ceaiuri cu plante aromatice, in armonie cu ritualurile thailandeze. Dupa cateva ore petrecute aici oamenii se simt ca dupa un mic concediu.
Terapiile si ritualurile thailandeze sunt de mai multe feluri de aceea si preturile variaza in functie de serviciile alese. Cea mai complexa metoda de relaxare, care consta in imbaiere, pregatirea pielii , 180 de minute de masaj si apoi acces in zona de recreere, costa 1400 de lei. Cei care ajung mai des la centrul de spa beneficiaza si de reduceri.