Forfota din magazine atinge apogeul înainte de Paște. Oamenii dau năvală, e un termen potrivit, să pună în frigidere tot ce e nevoie pentru ziua de sărbătoare. De Paște nu se mănâncă mai mult, poate un pic mai mult. Pentru că masa e plină, lumea gustă din toate.
Cumpărăturile se fac fără o ordine, de obicei, și fără un calcul bine stabilit. Se mai sare bugetul, na, iau și de aia, să fie. Vine un musafir, să nu ne facem de râs, să avem tot ce trebuie.
Face parte din mentalitatea noastră, nu putem s-o alungăm, nici n-ar fi bine. Așa suntem, să ne pastrăm pe mai departe. De ce să nu ne simțim liniștiți la cap, măcar de Paște, o sărbătoare descrisă ca una care aduce liniște și în cărțile bisericești.
Pacea zilei de Paște vine după un război, în care cursele contracronometru se întretaie cu gândurile, planurile sau listele atent organizate. Luptele sunt interioare și, deopotrivă, exterioare. Cele interioare sunt adânci rău de tot, să iau, să nu iau, asta îmi trebuie, asta nu prea. Suntem năpădiți de întrebări pe atât de serioase, pe atât de neserioase.
Cele exterioare se duc printre cărucioarele care ocupă mai toate culoarele de trecere. Nimeni nu se dă la o parte. Din stânga și din dreapta auzi voci, unele mai calme, mai calde, altele electrizante. Cu nerv și nervi.
E și asta o distracție pentru români, să meargă la cumpărături. Unii o fac și acum cu gândul la acele magazine alimentare goale ale lui Ceaușescu, președintele care ne strica Paștele, dar nu și tradiția. Era ținută în viață, iar bucuria era infinit mai mare ca în ziua de azi. Na, vremurile se mai schimbă.
Atunci erau bani, azi nu mai sunt așa mulți. Dar pentru o sărbătoare de Paște pe cinste se găsesc tot timpul. Se pun deoparte, se scot de la saltea, important e că se găsesc.
Paștele de anul ăsta e mai scump cu 30 la sută, față de acum trei ani, ne spune o știre de la PRO TV. Bine, acum trei ani era pandemie, criză, mâncam din bucata de miel pe sub mască, găteam pe acasă mai mult. Încă era pandemie, nu ca în 2021, dar era.
Acum, ieșim din casă fără act de vaccinare în portofel, dar cu portofelul mai gol. Prețurile au crescut, au bubuit cu inflația, salariile mai încet. Pe ici, pe colo au sărit și ele, dar nu atât de sus cât să țină pasul cu inflația, unde România e pe primul loc în UE.
Am mai auzit o știre bună, tot acum înainte de Paște, că românii nu mai caută cantitatea, ca pe vremuri, ci calitatea. Oricum, de Paște cumpără mai mult, dar sunt mai cumpătați și mai atenți la produsele pe care dau banii. Cei mai mulți preferă să cumpere mai puțin, dar să plătească un ban în plus la calitate.
Nu e rău. Asta chiar e o veste bună, pentru că studiile ne-au arătat că „otrăvurile” intră puternic pe piața de la noi, mai mult decât la alții. Să urmăriți campania Observator de la Antena 1 – „Ce ne puneți în mâncare”. E bună, directă, ne arată cu studii de laborator ce mâncăm, de fapt, atunci când cumpărăm și un amărât de piept de pui.
Mai auzim vorbe în popor că o să ne trezim la Paștele Cailor. Ei, bine, să știți că el a venit. Anul ăsta sărbătorim și Paștele Cailor. Dacă nu știați, el vine în momentul în care Paștele Ortodox se suprapune cu cel Catolic. Termenul a fost inventat chiar de ardeleni, iar dacă vreți să descoperiți toată povestea, dați un search pe google și vă lămuriți.