Președintele Donald Trump a acuzat Organizația Mondială a Sănătății (OMS) de lipsă de independență față de influențele politice ale statelor membre și de o finanțare inechitabilă. „Organizația Mondială a Sănătății ne-a jefuit, toată lumea jefuiește Statele Unite. Nu se va mai întâmpla”, a declarat Trump, potrivit Reuters, în timpul semnării unui ordin executiv pentru retragerea SUA din OMS. Acesta a criticat faptul că Statele Unite contribuie disproporționat față de alte țări, cum ar fi China, potrivit Reuters, citat de MediaFax.
Decizia prevede că retragerea SUA va intra în vigoare în 12 luni, iar contribuțiile financiare ale Statelor Unite la activitatea OMS vor fi oprite. În prezent, SUA sunt cel mai mare finanțator al organizației, asigurând aproximativ 18% din bugetul total al OMS, care pentru 2024-2025 este de 6,8 miliarde de dolari.
Experții avertizează că plecarea SUA va afecta grav programele esențiale ale OMS, precum cele pentru combaterea tuberculozei, HIV/SIDA și gestionarea urgențelor sanitare. Decizia lui Trump nu este surprinzătoare, având în vedere că în 2020 a luat măsuri similare, acuzând OMS că a sprijinit încercările Chinei de a „induce lumea în eroare” cu privire la originile pandemiei de COVID-19.
SUA ies din nou din Acordul Climatic de la Paris
Tot luni, președintele Donald Trump a semnat un ordin executiv prin care Statele Unite se retrag din Acordul Climatic de la Paris. Decizia plasează SUA alături de țări precum Iran, Libia și Yemen, care nu fac parte din pactul semnat în 2015 pentru a limita încălzirea globală.
Reuters subliniază că această hotărâre reflectă scepticismul președintelui față de schimbările climatice, pe care le-a catalogat anterior drept o „păcăleală”. De asemenea, măsura face parte din agenda sa de dereglementare, menită să sprijine companiile americane de petrol și gaze pentru a-și maximiza producția.
Trump a semnat ordinul în fața susținătorilor reuniți la Capital One Arena din Washington. Conform termenilor acordului, SUA trebuie să notifice oficial secretarul general al ONU, Antonio Guterres, cu privire la această retragere, care va intra în vigoare la un an după notificare.
Este de așteptat ca multe din aceste ordine executive să fie contestate.