Noi umblăm din poartă în poartă să-l recuperăm. Bun, a fost câștigat procesul atât de mediatizat în ultimele luni, cu Roșia Montană, după jongleria cu acțiunile care a lovit puternic bursele de la București și Toronto. Cazul mi-a amintit de inepțiile economice, fără vreo acoperire, rostite de Elon Musk despre Tesla, ca să jongleze cu acțiunile când în sus, când în jos. O jonglerie a la Ronaldinho care a afectat economic planeta și pe care nimeni n-a anchetat-o. Concluzia e simplă: gura bate bursa.
Așa s-a întâmplat și cu celebrul proces pentru Roșia Montană, în care românii de la putere, în frunte cu premierul Ciolacu, au ieșit cu o lună înainte și au spus ca au auzit și ei că România a pierdut și că va avea de dat câteva miliarde bune (vreo șase) drept despăgubiri. Bursa de la Toronto a explodat după declarațiile lui Ciolacu, iar acțiunile companiei canadiene Gabriel Resources au luat-o frumușel în sus.
Când a venit răspunsul de la Washington, de la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, hop, acțiunile companiei canadiene s-au dus în cap, cu 95 la sută. România, de fapt, a câștigat și are de încasat peste 9 miliarde. Că nu îi va vedea niciodată, e foarte posibil, dar asta e altă poveste. Verdictul a pus pe jar bursele.
🗞️ Citește și Acestea
Martie tinde să devină „luna aurului” în România. La Strasbourg s-a vorbit despre alt aur la care țara noastră tânjește, celebrul tezaur trimis la Moscova cu trenul în primul război mondial. Toate resursele BNR, 91 de milioane de tone de aur, în care se aflau și colecții regale, a ajuns la Moscova care garanta atunci restituirea integrală a lui. Au trecut peste o sută de ani și România n-a mai zărit un gram.
Acum, țara noastră vrea să-l recupereze de la Putin cu sprijinul Comisiei Europene. În Parlamentul European, României i s-a promis sprijin total pentru celebra „Cloșcă cu pui”, dar situația e mult mai complicată pentru ca Rusia suține că aurul românesc s-a evaporat în istoria zbuciumată. 91 de tone de aur, rezerva națională, e de negăsit. Normal că e un răspuns așteptat, pentru că de atunci și până acum s-a luat cerneala de pe actul de înapoiere.
E foarte posibil ca, în acest caz al tezaurului trimis la ruși, să vedem aurul la fel ca banii de la compania canadiană. Mai ales că relația cu Rusia nu e una prea roz, România fiind un zid NATO putenic pentru Putin, o graniță pentru Rusia mare la care el visează.
Cine știe pe unde stă ascunsă, nu pierdută, avuția poporului român. Dar după o sută de ani, rușii probabil și-au asumat-o ca a lor.
Să nu ne gândim că economia românească va deveni înfloritoare dacă ne recuperăm, să spunem, comoara. Nicidecum. Nici țara, nici românii nu vor fi mai bogați decât acum, iar tezaurul nu va schimba problemele economice și ale inflației, cu care România se confruntă în ultimii ani. Ar fi doar o victorie care ar înnegura și mai tare relațiile Europa vs. Rusia. Iar România ar putea deveni o țintă precisă pentru Rusia, în contextul de azi, că tot susțin mulți strategi militari din lume că Putin ia în calcul să treacă granițele Ucrainei, într-o zi. Când va veni, nu se știe. Nu se știe nici dacă va veni vreodată.
Cert e că timp de peste o sută de ani, Cloșca a făcut, probabil, și alți pui la Moscova, cum ar fi făcut și în România, dacă trenul cu aur ar fi deraiat pe la Iași, când a fost trimis. Trimisă în siguranță, în aburii negri ai istoriei, comoara națională s-a evaporat în interesele unei bune prietenii cu cei care ne-au fost vecini de multe ori de-a lungul sutelor de ani. Prieteni, doar din interes. Cum sunt toate statele pe care le credem săritoare. Să mai deschidem din când în când câte o carte de istorie și să vedem că nu e deloc așa.
