Cristian Manea (26 de ani) a făcut un gest de omenie. Fundașul lui CFR Cluj, alături de care a câștigat 5 campionate ale României, și-a donat un tricou de joc din sezonul 2022/2023 în scop caritabil.
Tricoul are atât autograful său, cât și semnăturile colegilor din echipă. Acesta va fi scos la licitație, iar banii strânși vor ajunge la o familie greu încercată, unde doi copii au rămas fără tată. Numele acestuia era Radu Gog. A fost arbitru asistent și s-a stins, din păcate, la doar 24 de ani, în urma unui accident.
Prețul de pornire al licitației (care se va încheia pe 17 septembrie 2023, la ora 21:00) este de 500 de lei.

ȘI SĂPUNARU S-A ALĂTURAT CAMPANIEI
Un alt fotbalist cunoscut din Liga 1 care s-a alăturat demersului respectiv este Cristian Săpunaru (39 de ani). Veteranul din apărarea Rapidului a oferit la rândul său un tricou de joc, pe care l-a semnat. Față de tricoul lui Manea, prețul de pornire al licitației este de 400 de lei.

Campania este coordonată de Pagina de Facebook ”Memorialul Radu Gog”, unde se află și informații suplimentare pentru cei care doresc să se implice în ajutorarea familiei despre care am vorbit mai sus. Reprezentanții campaniei mai pot fi contactați la adresa de e-mail memorialulradugog@gmail.com.
Foto: Manea, la un antrenament / sursa: Facebook / Fotbal Club CFR 1907 Cluj
Dacă v-a plăcut materialul, vă invităm să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live, la canalul de youtube Cluj Live Sport și la canalul de rumble Cluj Live Sport pentru a găsi următoarele materiale publicate de noi.