Medicul urolog Mihai Suciu, cunoscut pentru activitatea sa de la Institutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj, a fost invitatul lui Mircea la podcastul Cluj Live, unde a vorbit, cu o sinceritate rară, despre viaţa la ţară, muncă, educaţie, frică, spitale şi felul în care se schimbă România. Discuţia, presărată cu umor ardelenesc, poveşti din copilărie şi observaţii dure despre prezent, a semănat mai mult cu o spovedanie decât cu un interviu clasic.
Un chirurg în halat… şi în şorţ de tăiat porcul
Întrebat cum i-a arătat ziua, Suciu răspunde simplu: a fost la institut, a făcut câteva operaţii, consultaţii, „şi aşa trece o zi de medic”. Dar în prag de sărbători, mintea îi fuge şi la Coruş, satul natal, şi la tăiatul porcului.
„Eu vreau să mă duc în weekend şi să tăiem porcul, mai ajut şi eu pe acolo pe acasă. Mi-am regăsit o pasiune, vreau eu să-l operez, să zic aşa, să mă extind de la partea urologică, să mai scot şi câte o coastă”, glumeşte medicul.
🗞️ Citește și Acestea
Pentru el, tăiatul porcului nu înseamnă doar carne şi friptură, ci o întreagă lume: familie, ninsoare, copii care nu dorm de emoţie, urme în zăpadă şi prima „gustare”: urechile şi coada, date copiilor.
„E fain când mănânci friptura şi un pahar de moare. Un pahar de moare e grozav atunci”, spune, explicând pentru cei „de prin Bucureşti sau Constanţa” că „moarea” e zeama scoasă din butoiul cu varză murată.
De la tractor, la 14 ani, la sala de operaţii
Mihai Suciu îşi revendică identitatea de „băiat de la ţară” şi spune că are o istorie „clădită greu”, prin multă muncă. Povesteşte cum, la 12–14 ani, mergea cu tractorul la secerat, în satul vecin.
Într-o dimineaţă, tatăl îi spune să fie la ora 8 pe câmp. Bunicul îl ţine acasă „să mănânce o plăcintă bună” şi ajunge la 8:30. Combinierul plecase, lucrarea pierdută. Seara, acasă, l-a aşteptat o lecţie pe care n-a uitat-o niciodată.
„Mi-am găsit mingea de fotbal, aveam un Artex, cu un cuţit în ea, în mijlocul curţii. Am plâns o săptămână. A fost o minge grozavă. Atunci am învăţat că viaţa nu e o glumă. Viaţa este punctualitate, seriozitate. Doar aşa poţi să ajungi să ai rezultate.”
Din copilul care mergea la secerat cu tractorul, până la medicul urolog de azi, spune că a fost mereu „mai mult singuratic”, nu omul de gaşcă. În liceu, la Cluj, stătea cu sora lui într-un apartament de trei camere în Grigorescu.
„Părinţii veneau mai rar, ne aduceau de mâncare şi plecau în Coruş. Mulţi ziceau: hai să facem un chef la tine. Am spus: nu. Eu vin la voi când mă chemaţi. Veneam acasă, făceam concurs cu sora mea cine ajunge prima, mâncam, ne puneam la teme şi ne culcam. Vineri după-masă mergeam la ţară şi lucram până duminică seara.”
Sora lui, cu care a fost coleg „din clasa I până la terminarea facultăţii”, este acum medic psihiatru, stabilit de peste zece ani în Elveţia.
Detectiv din întâmplare: cum a prins doi hoţi, la mare
Una dintre poveştile spectaculoase spuse în podcast este despre doi hoţi de maşini din Petroşani pe care tatăl său i-a angajat, ca zilieri la animale, din milă – băieţi de 14 şi 16 ani.
„Ne-am dus la Cluj, într-un weekend, şi într-o noapte ne-au furat din casă tot ce au găsit de valoare. Nu aveau buletine, nu ştia nimeni cine-s. M-am rugat să-i prind într-o zi”, spune Suciu.
După un an, la mare, pe plajă, îi vede. Îi recunoaşte imediat. Le face o poză pe ascuns, merge la poliţie, iar a doua zi hoţii sunt ridicaţi de pe plajă.
„Pentru mine a fost o chestie extraordinară. A fost şi o chestie de flair, ca un detectiv. Poliţia s-a mirat. Hoţul furase atât de mult, că atunci când l-au întrebat ce a furat acum o săptămână, nici nu mai ştia. Dacă nu furi nimic, nu ai de ce să-ţi fie frică.”
De aici, medicul sare la o concluzie mai generală: omul care a făcut fapte bune nu are de ce să se teamă la final de viaţă – în timp ce „cel care a făcut multe rele se teme de el şi de faptele lui”.
„Oamenii suferă mental. Ne omoară frica, nu realitatea”
Întrebat dacă azi e mai multă suferinţă decât înainte de 1989, Mihai Suciu răspunde fără ezitare:
„Eu zic că e o suferinţă mentală. Oamenii suferă mental. Oamenii sunt speriaţi. Le e frică că va veni X, că va veni Y, că va merge aşa, că va merge altfel. Dacă televizorul ar dispărea din camera omului şi fiecare şi-ar vedea de treaba lui, ar munci, n-ar avea nicio problemă.”
Aduce şi un exemplu: un experiment cu un şobolan şi o pisică în cuşti separate – şobolanul moare de frică, deşi pisica nu-l atinge.
„Astea-s vremurile pe care le trăim acum. Frica omoară, nu realitatea”, spune medicul, referindu-se şi la pandemia de COVID, pe care o descrie ca „cea mai mare frică văzută vreodată, de moarte”.
Meseriaşii nu mor de foame. Cei fără meserie – da
Un alt fir roşu în discursul lui Suciu este respectul pentru meserie şi pentru oamenii care „ştiu să facă ceva cu mâinile lor”.
„Eu n-am văzut om meseriaş şi harnic să o ducă rău. Nu prea am văzut. Un meseriaş care ştie să pună gresie va găsi de lucru în orice zi a anului. Unul care nu ştie nimic şi doar îl exploata pe ăla care punea gresie, ăla va suferi”, explică el.
Medicul deplânge dispariţia şcolilor profesionale şi faptul că „mulţi în ziua de azi nu sunt în stare să bată un cui”. Spune că tinerii ar trebui să ceară şcoală, pentru că „din sărăcie nu poţi ieşi decât prin şcoală şi prin muncă”.
„Nu există vremuri, nu contează cine e preşedinte sau ce partid conduce. Dacă omul vrea să facă şi are ambiţie, mereu îşi face. Fiecare ar trebui să privească doar în curtea lui, să-şi ia sapa şi hârleţul. În momentul ăla va fi prosperitate”, susţine medicul.
De la grădina cu varză şi mămăligă adevărată, la raftul din supermarket
Mihai Suciu vorbeşte mult şi cu nostalgie despre mâncarea „adevărată” de la ţară: varză pusă în butoi, grâu în lădoi, făină de mălai măcinată după ce a mers „din plăcere” la cules porumb.
„Când am făcut mămăligă din făina mea, nu din comerţ, am zis: gata, nu mai mănânc din magazin. Gustul ăla mulţi nu-l mai cunosc”, povesteşte el.
Face chiar „experimente” cu fiica lui, Ilinca, de 8 ani: îi dă să guste mâncare din magazin şi mâncare făcută din produse de la ţară, fără să-i spună care-i care. Copila alege de fiecare dată mâncarea „autentică”.
„Nu există mâncarea bună să nu fie mâncată. Problema e că nu mai avem mâncare bună”, concluzionează medicul, povestind şi cum a primit o brânză de burduf „fără gust şi fără miros, parcă eşti în COVID”, comparată cu brânza din frigiderul lui, „care miroase a brânză”.
Critica dură la adresa clasei politice: spitale puţine, vorbe multe
Pe medic îl doare vizibil lipsa spitalelor moderne la Cluj, mai ales că a văzut, zi de zi, pacienţi înghesuiţi în saloane vechi.
„Să ajungi la 35 de ani de la Revoluţie şi să nu ai un spital făcut nou în Cluj, într-un oraş ca Cluj-Napoca, pentru mine este… în fiecare zi mă gândesc ce fel de om poţi să fii să conduci un oraş şi să nu faci un spital”, spune Suciu.
Îşi aminteşte de Spitalul Pelican (clădire privată, rămasă la un moment dat în proprietatea băncii), care se vindea cu 7 milioane de euro.
„Preşedintele Consiliului Judeţean de atunci mi-a spus: băi, Mihai, cumpăraţi-mă, că pentru Consiliul Judeţean nu sunt bani mulţi. Am făcut şedinţă şi nu a fost nimeni de acord. Cu 15 milioane de euro aveam un spital de ultimă generaţie. Acum, dacă vor să ia ceva, dau 300 de milioane. Un spital nu trebuie să fie o navă spaţială. Se poate face cu 15–20 de milioane, cu circuite sigure şi lucruri simple.”
Despre politicieni, e tranşant:
„Eu nu ştiu dacă pe mulţi ar trebui să-i numim politicieni. Ca să fii judecător, avocat, doctor, ai şcoală. Politician? Mulţi nu au nicio şcoală pentru asta. E ca şi cum eu, doctor, m-aş apuca să fiu cioban. Mulţi învaţă politica din mers. Ei pot, alţii nu pot să opereze din mers fără licenţă”, spune el ironic.
Obiective, muncă şi concedii amânate
Mihai Suciu povesteşte că primul concediu „adevărat” l-a făcut abia în 2010, după cinci ani de rezidenţiat în care a lucrat fără pauză. Soţia lui a cumpărat bilete pentru Creta.
„Prima dată am zburat cu avionul. Crede-mă, Mircea, dacă aveam autobuz de acolo, veneam a doua zi acasă. N-am mai putut sta: căldură, nisip. Eu, după o zi, eram gata: hai la lucru. M-am forţat să stau o săptămână, că nu era avion mai devreme”, îşi aminteşte medicul, râzând.
Explică de ce atunci nu putea sta locului: avea obiective clare – să strângă fiecare leu, să facă o clinică, să investească cu cap.
„Mulţi, dacă îi întrebi ce fac mâine, nu ştiu. Ce fac peste o lună, nu ştiu. Ce fac peste un an, nu ştiu. Eu ştiam ce fac în cinci ani. Trebuie să ai un obiectiv. De aceea unii îşi cheltuie 4.000 de euro pe concedii, alţii îi băgă într-un teren şi apoi în agricultură şi, după trei ani, au de toate. Celălalt are doar amintirea excursiilor”, spune Suciu.
Bradul, liniştea şi retragerea „în colivie”
La final de an, medicul spune că îşi va pune brad natural, nu artificial:
„Artificiali sunt mulţi în ţara asta”, punctează el, în stilul său direct. Observă însă că nici brazii nu mai miros ca odinioară, semn că „s-a schimbat ceva şi în natură, şi în noi”.
În plan personal, recunoaşte că în ultimii ani s-a retras „în colivia lui”, ca mecanism de protecţie:
„Am încercat să mă retrag, să nu mai văd multe lucruri din jurul meu, să nu mă mai intereseze decât ce fac eu. Poate aş putea să ajut mai mulţi oameni, dar mi-am dat seama că doar cât pot, pot. Nu pot mai mult decât pot, oricât aş vrea, altfel mă epuizez.”
Reţeta medicului: mai puţin stres, mai multă slănină cu ceapă (în doză corectă)
Gazda podcastului îi urează ca în anul ce vine „să poată mai mult, să nu-şi epuizeze resursele”. Răspunsul medicului e pe jumătate glumă, pe jumătate diagnostic:
„Am crezut că îmi vrei binele, nu răul. Eu ţi-aş dori să faci mai puţin, să fii mai odihnit şi mai sănătos. Să nu-ţi trebuiască să vezi doctori decât în poveşti, nu în spitale.”
Iar la final, „reţeta” e foarte românească: un pic de linişte, un pic de muncă cu rost, credinţă, mai puţină frică şi – de ce nu – o slănină cu ceapă şi un pahar de horincă, împărţite cu oamenii dragi.
