O femeie a relatat cu durere și revoltă experiența tragică prin care a trecut bunicul său la Spitalul Județean Alba Iulia.

Bătrânul, suspect de accident vascular cerebral (AVC), a fost transferat de urgență din Câmpeni în noaptea de duminică spre luni. Deși era conștient la sosire, a fost lăsat pe un pat în așteptare timp de trei ore, fără investigații sau tratament.

VIDEO ŞOCANT AICI

„Când a ajuns cu ambulanța, bunicul meu vorbea și chiar mi-a zâmbit. Credeam că va fi preluat imediat, însă realitatea a fost alta. Nimeni nu l-a băgat în seamă timp de trei ore”, a povestit nepoata îndurerată.

Când, în sfârșit, pacientului i s-a făcut un CT, starea lui se agravase vizibil. Nu mai putea deschide ochii și respira cu dificultate. Femeia a încercat de mai multe ori să ajungă la el, însă a fost dată afară în repetate rânduri. Abia după ce a reușit să intre, medicii i-au spus că bătrânul era complet paralizat.

„Cu trei ore înainte vorbea și se mișca! L-au transferat pe Neurologie, unde a fost lăsat singur, fără perfuzie, fără monitorizare medicală. Am întrebat când vine un neurolog, iar răspunsul a fost halucinant: «De luni». Adică urma să stea așa, fără îngrijire, până luni?!”, spune femeia.

Situația revoltătoare a continuat și în dimineața următoare. La ora 6:00, familia a fost sunată să i se aducă medicamentele pe care le lua în mod obișnuit, deși pacientul era într-o stare gravă. Două ore mai târziu, a venit vestea devastatoare: bătrânul a intrat în stop cardio-respirator, iar medicii nu au reușit să-l resusciteze.

„Când am intrat în salon, el era acolo, cu o branulă în mână și atât. Asistentele stăteau nepăsătoare. Am filmat totul! Toată lumea trebuie să vadă în ce condiții suntem tratați!”, a spus femeia, promițând că va face publice imaginile șocante.

Familia îndurerată cere acum explicații și tragerea la răspundere a celor vinovați pentru moartea pacientului. Cazul ridică semne de întrebare grave cu privire la modul în care sunt tratați pacienții în spitalele din România, în special cei aflați în situații critice.